Ion Rîmaru, studentul criminal care a terorizat Bucureştiul

Ion Rîmaru s-a născut în Corabia, judeţul Olt, la 12 octombrie 1946, a fost un criminal în serie, condamnat la moarte și executat.

Pe când era student, în perioada anilor 1970-1971, Rîmaru a terorizat Bucureștiul după ce a comis patru omoruri, mai multe violuri și tentative de omor.^[1]

În anul 2019, un alt caz asemănător a zguduit România. Gheorghe Dincă, un român din Caracal în vârstă de 66 de ani, a recunoscut că a răpit și a ucis două adolescente după ce le-a violat, apoi a ars unul dintre cadavre, iar pe celălalt spune că l-a aruncat în Dunăre. Multe persoane au adus în discuție punctele comune ale celor cazuri.

Crimele lui Ion Rîmaru

Ion Rîmaru s-a născut în Corabia, unde şi-a petrecut o parte din copilărie. După liceu s-a înscris la Facultatea de Medicină Veterinară din București.

Un student ciudat, care rămăsese repetent de două ori, Rîmaru era văzut de colegi drept un introvertit care nu comunica şi avea un comportament straniu.

Pe 5 martie 1970, locatarii unui bloc de pe strada Scărlătescu din București au chemat miliţia după ce au descoperit în curtea imobilului cadavrul unei femei, „în poziție ginecologică”. 

Elena Oprea fusese atacată cu toporişca, muşcată şi asasinată într-un mod înfiorător. În martie 1971, Fănica Ilie a fost găsită moartă, după ce fusese violată şi jefuită.

Luna următoare, s-a descoperit cadavrul unei alte femei, Gheorghiţa Popa. Aceasta fusese înjunghiată de 48 de ore la cap, piept şi picioare, murise după cinci lovituri la cap. Cadavrul femeii a speriat anchetatorii. Criminalul îi sfâşiase organele genitale cu gura.

Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, şase tentative de omor, cinci violuri, o tentativă de viol şi mai multe furturi şi tâlhării – toate sunt faptele unui singur om: Ion Rîmaru.

Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal începe cu data de 5 martie 1971, zi în care a fost descoperit trupul neînsufleţit al unei tinere femei. Cercetările au dovedit atunci că victima fusese ucisă într-un mod sadic şi apoi violată, aceasta purtând pe corp numeroase urme de muşcături.

O lună mai târziu, o crimă identică a fost semnalată în sectorul 4 al Bucureştiului, iar Miliţia Capitalei adaugă acestor fapte alte două omoruri similare care avuseseră loc în anul 1970 şi al căror autor nu fusese identificat. Era deja evident că autorităţile se confruntau cu un criminal în serie.

Prinderea criminalului

Sute de persoane au fost interogate şi ţinute sub observaţie. În această anchetă specialiştii Institutului de Medicină Legală reuşeau în premieră mondială să reconstituie portretul robot al criminalului numai după amprentele dentare.

Şi totuşi, autorul odioaselor crime continuă să acţioneze nestingherit. A fost poate mâna hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Rîmaru.

Lângă corpul ultimei victime, criminalul scăpase o adeverinţă medicală. Din acel moment, capturarea sa nu mai reprezenta decât o problemă de timp.

Ion Rîmaru condamnat la moarte

A fost arestat în căminul studenţesc al Facultăţii de Medicină Veterinară, acolo unde era student în anul 3.

Rîmaru şi-a recunoscut faptele după mai multe ore de interogatorii. Procesul care a urmat a fost unul rapid. Ucigaşul primea pedeapsa maximă: moartea.

În acelaşi an, 1971, la 23 septembrie, în curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Rîmaru a fost executat prin împuşcare. Ultimele sale cuvinte aveau însă să rămână întipărite în mintea celor prezenţi şi se vor dovedi ulterior extrem de adevărate: „Chemaţi-l pe tata. El este de vină.”

În anul 1944, patru femei au fost omorâte de un individ rămas necunoscut decenii întregi. Autorul acestor crime a fost identificat câteva decenii mai târziu de criminalistul Constantin Turai. Criminalul era Florea Rîmaru, tatăl lui Ion Rîmaru.

Conform unei versiuni apărute în presă, acesta ar fi fost asasinat în 1972 de Securitate, la un an de la execuția fiului său. Ar fi fost aruncat dintr-un tren în mişcare. Jurnalistul Dan Odagiu a publicat, pe 29 octombrie 1995, un reportaj din comuna natală a lui Ion Rîmaru. Acesta a constatat că membrii familiei, care purtau acest nume și l-au schimbat pentru că românii erau oripilați când îl auzeau.

Noul nume purtat de familie a fost „Dincă”.