Gică Cioc, poreclit „Balaurul”, a fost un personaj odios, care a terorizat Bucureştiul împreună cu banda sa, în perioada anilor 1944-1945.
Criminalul, originar din Ferentari, folosea un pistol rusesc pentru a-şi executa victimele, aceasta fiind, cumva, semnătura lui. Motivaţia Balaurului de a ucide era aceea de a se impune drept un mare lider mafiot, după modelul gangsterilor din SUA.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, România trecea printr-o perioadă dificilă, cu o situaţie greu de gestionat de către autorităţi. Un val de infracţiuni care nu mai fusese văzut până atunci a lovit cartierele bucureştene. La acest lucru au contribuit atât graţierile din anul 1944, care au readus pe străzi mii de puşcăriaşi, dar şi armele care au rămas în mâinile civililor după război. Astfel, crimele, jafurile, tâlhăriile şi spargerile făceau parte din rutina zilnică.
Totodată, noaptea era un moment de cumpănă. Reţeaua de iluminat public era distrusă în mare parte de bombardamente, iar ieşirile nocturne au devenit periculoase. Practic, un inconştient care se aventura în zonele de periferie la ceas de seară îşi punea singur viaţa în pericol.
Mai mult decât atât, sărăcia generalizată care adusese după sine raționalizarea majorității bunurilor de larg consum, transformase depozitele de alimente, alcool și tutun, îmbrăcăminte ori medicamente într-o țintă preferată de către cei care se doreau a fi gangsteri. După ce puneau mâna pe pradă, aceasta era valorificată pe „bursa neagră” a Capitalei.
În acea perioadă, gangsterii Bucureştiului se întâlneau în cârciumile din Brezoianu, 11 Iunie sau din Piaţa Matache Măcelaru. Acolo avea loc împărţirea în sfere de influenţă şi se puneau la cale următoarele lovituri.
Brigada Fulger
În vara anului 1945, o serie de crime inexplicabile a lovit Bucureștiul.
Fenomenul infracţional trebuia combătut, iar singurul mod pentru a restabili ordinea era ca organele statului să aibă putere.
Astfel a fost înfiinţată „Brigada Fulger”, o echipă de poliţişti condusă de către comisarul Eugen Alimănescu. Acesta şi-a selectat un grup operativ compus din 22 de tineri agenți, care erau pregătiți să intervină în cele mai periculoase situații.
Oamenii lui Alimănescu au adoptat adeseori „soluția finală” pentru rezolvarea cazurilor. Aceştia îi lichidau pur şi simplu pe cei mai periculoși interlopi ai acelor vremuri.
Privitor la metodele de cercetare diferite ale Brigăzii Fulger, istoricul Dan Falcan spunea: “Îi împuşcau pe loc, chiar dacă se predau. Mai ales când era vorba despre criminali sau tâlhari notorii. În rapoartele brigăzii se menționa că fie au vrut să fugă de sub escortă, fie ar fi deschis focul asupra polițiștilor”.
Lupta dintre Gică Cioc şi Hitler
Gică Cioc avea un temperament violent, motiv pentru care era poreclit Balaurul. Nu a fost arestat, însă era suspectat pentru comiterea mai multor crime. Pentru 5 dintre acestea comisarul Alimănescu avea probatoriu suficient pentru a-l ancheta.
Într-o zi din acea vară a fost raportat un eveniment deosebit. Peste zece persoane au fost ciuruite cu gloanţe provenind din arme ruseşti. Dar cine ar fi încercat să ancheteze un rus, fie el şi criminal, în plină dominaţie sovietică? Probabil doar comisarul Alimănescu.
În urma anchetei sale, Eugen Alimănescu a constatat că autorii crimelor nu erau soldaţi sovietici. Erau români, iar victimele erau rezultatul unui război sângeros purtat între grupări de tip mafiot.
Autorii asasinatelor erau Gică Cioc şi aliatul (dar şi rivalul acestuia), Sandu Moise. Acesta din urmă era poreclit ”Hitler”, căci avea o mustaţă similară cu cea a dictatorului nazist.
Pe 31 decembrie 1945, comisarul Alimanescu a aflat de la un informator că Hitler va petrece Anul Nou în restaurantul „La Colonelul”, de pe Calea Călărașilor. Acesta avea să fie însoţit de amanta sa, Esmeralda, și de membrii bandei sale.
Brigada Fulger se pregătea să intre în acţiune. Spre surprinderea acestora însă, atacul asupra infractorilor nu a mai avut loc niciodată. În aceeaşi noapte, comisarul Alimănescu a ajuns în faţa unei scene de groază. Hitler, împreună cu amanta şi toţi acoliţii săi zăceau într-o baltă de sânge. Alături de aceştia se aflau şi Gică Cioc şi câţiva dintre oamenii săi.
Oarecum paradoxal, răfuiala nu avusese loc din cauza ambiţiilor teritoriale ale celor doi mafioţi, ci din cauza amantei lui Sandu Moise. Esmeralda era o tânără ţigancă frumoasă, care s-a iubit şi cu Gică Cioc. Hitler îi suflase iubita rivalului său, acesta fiind, se pare, un motiv întemeiat pentru o luptă între clanuri. Interlopii s-au măcelărit între ei, toţi fiind înarmaţi cu arme automate ruseşti.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: