Emil Rebreanu nu este atât de cunoscut precum fratele său, marele scriitor român Liviu Rebreanu, însă a avut o poveste de viaţă dramatică şi impresionantă.
Pornind de la experiența reală a fratelui său, Liviu Rebreanu a scris romanul „Pădurea spânzuraților”. În acest roman, personajul principal – Apostol Bologa, este inspirat de povestea tragică a lui Emil Rebreanu.
Cine a fost Emil Rebreanu
Emil Rebreanu s-a născut într-o familie greco-catolică din satul Maieru, pe atunci în comitatul Bistrița-Năsăud. A fost al cincilea dintre cei paisprezece copii ai familiei. Tatăl său a fost învățător. Emil a urmat clasele primare la Prislop și Năsăud, iar liceul la Năsăud, Bistrița, Turda, Șimleul Silvaniei și din nou la Năsăud, unde a absolvit în anul 1913.
Tânărul Emil își dorea să urmeze studii universitare la București. Din cauza lipsei banilor, însă, a fost nevoit să muncească încă din timpul școlii pentru a-și ajuta familia. Astfel, a lucrat ca îngrijitor la școala din Prislop, funcționar la garda financiară din Zimbor şi ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, în Pata, Nușeni și Bocșa. Emil avea înclinații literare, fapt pentru care a devenit membru al societății de lectură Virtus Romana Rediviva de la Liceul din Năsăud, scriind poezii și nuvele pline de efuziuni lirice și erotice.
În anul 1913, Emil Rebreanu a absolvit liceul, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii Franz Josef din Cluj. În anul următor s-a angajat ca ajutor de notar în comuna Cătina, din apropierea Clujului. Acolo a întâlnit-o pe Cornelia Dănilă, fiica protopopului Ieronim Dănilă, de care s-a îndrăgostit. I-a scris acesteia zeci de scrisori, încercând să o cucerească.
Odată cu izbucnirea războiului, Emil Rebreanu a fost nevoit să-şi întrerupă studiile. S-a înscris la şcoala de ofiţeri din Târgu Mureş, ocazie cu care s-a maturizat brusc. Acest lucru a reieşit dintr-o scrisoare trimisă Corneliei în data de 27 septembrie 1914: „Eu gândesc că timpul viselor fără rost mi s-a sfârșit cu terminarea liceului deodată… șiraguri de vise mi-au murit atunci și tot atâtea păreri de rău mi-au sfâșiat sufletul… Unde-mi sunt planurile de filozofie, unde cele de publicist?”
Emil Rebreanu a cerut-o în căsătorie pe Cornelia, însă tatăl acesteia a refuzat cererea. A catalogat relaţia lor drept „o joacă de copii”. În anul 1915, frumoasa Cornelia s-a logodit cu un teolog, frângându-i inima lui Emil.[sursa]
Viaţa în armată
Emil Rebreanu a fost încorporat încă din anul 1914. În decursul unui an de luptă, el a fost avansat la gradul de sublocotenent în armata austro-ungară. A luptat pe frontul din Rusia și în Galiția, suferind răni multiple. Emil Rebreanu s-a remarcat, de asemenea, pe frontul italian și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație acordată pentru ofițeri. În această perioadă i-a trimis fratelui său peste 20 de scrisori.
Pe frontul din Italia, Emil Rebreanu a distrus un reflector care incomoda militarii austro-ungari. Acest act de vitejie i-a adus o medalie şi avansarea menţionată anterior, la gradul de sublocotenent, chiar de pe 1 ianuarie 1916. Ulterior, a primit o veste care avea să-i afecteze viaţa în mod decisiv. A aflat că divizia sa va fi transferată pe frontul din România.
Emil Rebreanu a ajuns pe frontul românesc în toamna anului 1916. Într-o scrisoare datată pe 9 septembrie 1916, trimisă surorii sale mai mari, acesta a scris: „Rănile mi s-or vindecat, dar ce-s astea pe lângă cele sufletești de-acum? Și nu mă voi afla bine și nu voi fi liniștit până durează acest război și cât mă va mustra conștiința că poate chiar eu voi omorî… pe Liviu.”
În luna ianuarie 1917, Emil Rebreanu a obţinut o permisie şi a mers să-şi viziteze familia. Probabil că acesta a fost momentul în care în mintea sa a încolţit ideea dezertării.
Trecerea de partea românilor şi moartea lui Emil Rebreanu
„Apropiindu-se de pământul românesc, Rebreanu a auzit chemarea secretă din sufletele fraților săi, șoptindu-i de dincolo de tranșee. Între datoria cazonă nefirească și datoria sfântă de român, Rebreanu a luat-o în seamă pe cea din urmă.”, a scris academicianul român Constantin Kirițescu.
În noaptea de 10/11 mai 1917, Emil Rebreanu a fugit din infirmeria în care era sechestrat. Încă rănit, a încercat să traverseze frontul către partea română. A luat cu el şi planurile de împărțire și de poziționare a trupelor austro-ungare din zonă, sperând să-şi ajute fraţii în luptă. Din păcate, însă, a fost prins și arestat de o patrulă de ofițeri imperiali maghiari.
În ziua următoare Emil Rebreanu a fost judecat de Curtea Marțială a Brigăzii 16 Honvezi. A fost acuzat de spionaj şi dezertare. Sentinţa nu a fost dificilă: a fost degradat militar și condamnat la moarte. Ca o umilință suplimentară, a fost aleasă ca metodă de execuție spânzurarea.
Conform celor spuse de către martorii oculari, înainte de a fi executat, la orele 22, în ziua de 14 mai 1917, la lumina torțelor, Emil Rebreanu l-a dat la o parte pe călău și în fața soldaților, mulți dintre ei fiind români aduși acolo ca un avertisment, a strigat cu putere: „Trăiască România Mare!”
Romanul „Pădurea spânzuraţilor”, de Liviu Rebreanu
În amintirea fratelui său, Liviu Rebreanu a scris romanul „Pădurea spânzuraţilor”. Scriitorul a întărit acest lucru pe pagina de titlu a romanului: „În amintirea fratelui meu, Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917.”
Emil Rebreanu a fost un personaj complex. A avut o viață interioară bogată și profundă, oscilând între îndoieli, elanuri și căderi, frământat de întrebări fundamentale. Acest lucru reiese atât din scrisorile trimise de la Târgu Mureș, precum și din transfigurarea sa literară din romanul „Pădurea spânzuraților”.
Apostol Bologa, personajul romanului, a fost înzestrat cu multe dintre însușirile și trăirile personajului real pe care îl întruchipează și pe care scriitorul Liviu Rebreanu a reuşit să le redea într-un mod fascinant. În același timp, personajul romanului sugerează o conștiință trează, neliniștită, un intelectual avid de explicații logice despre bine și adevăr, mereu în căutare de certitudini.
Astfel, atunci când a fost pus în situația de a lupta cu cei din neamul său, a luat o decizie bazată pe conştiinţă, deşi anterior fusese un soldat exemplar în cadrul armatei austro-ungare, fiind chiar şi decorat.
Scriitorul a aflat de execuția fratelui său abia în anul 1919. Doi ani mai tâziu, Liviu Rebreanu a fost prezent la Ghimeș, la ceremonia de deshumare a lui Emil Rebreanu. Trupul acestuia din urmă a fost reînhumat pe pământul Vechiului Regat al României, în localitatea Palanca din judeţul Bacău, așa cum tânărul ceruse înainte de a fi spânzurat. În anul 1922, Liviu Rebreanu a publicat romanul „Pădurea spânzuraţilor”.
