Edictul Sakoku, emis în anul 1635, a fost un decret japonez menit să elimine influenţele străine. Acesta a fost pus în aplicare de guvern prin reguli stricte, care au dus la implementarea unei politici izolaţioniste. Acest edict a fost al treilea dintr-o serie emisă de către Tokugawa Iemitsu, şogun (n.r. şogunul era un lider militar care, în acele vremuri, avea o putere mai mare decât a împăratului) al Japoniei între anii 1623-1651.

Deşi pare greu de crezut, în perioada 1603-1868, aşadar vreme de 265 de ani, relaţiile politice şi economice dintre Japonia şi restul lumii au fost drastic limitate. Cetăţenii din aproape toate ţările lumii aveau interdicţia de a intra în Japonia, în timp ce japonezii erau împiedicaţi să părăsească ţara.

Publicitate

Înainte ca decretele de izolare a țării să intre în vigoare, atracția japonezilor pentru produsele europene a dus la dezvoltarea unui comerț fructuos. Produse precum ochelarii de vedere, ceasurile, armele de foc sau tunurile erau la mare căutare în Japonia.

edictul sakoku
Portret al lui Tokugawa Iemitsu

Contextul în care a fost emis Edictul Sakoku

Pentru a înţelege contextul care a dus la emiterea edictului, trebuie să aruncăm o privire asupra liderilor acelor vremuri. Unul dintre aceştia a fost Oda Nobunaga, un daimyo (un fel de boier) puternic. La fel ca mulţi dintre japonezi, Nobunaga era fascinat de civilizaţia europeană.

În secolul al XVI-lea, lumea era într-o expansiune rapidă. Cel puţin pentru acele vremuri. Europa intrase în Perioada marilor descoperiri, iar comercianţii spanioli şi portughezi aduceau din ce în ce mai multe bunuri aflate la mare căutare în Japonia (printre care cele pomenite anterior). Dincolo de bunuri, aceşti comercianţi au adus şi un lucru insidios: creştinismul.

Misionarii creștini, precum Francisc Xavier, au fost primii străini care au mers în Japonia pentru a-și propovădui credința. Misionarii au fost încurajați şi sprijiniţi de către guvernele lor să „lumineze” poporul japonez și chiar Oda Nobunaga a încurajat convertirea japonezilor la catolicism. Lupta sa cu rivalii budiști l-a determinat să autorizeze activitatea misionarilor catolici din Japonia. În Kyoto, capitala Japoniei la momentul respectiv, o parte semnificativă a populației a fost convertită la catolicism.

Publicitate

În timpul domniei lui Toyotomi Hideyoshi, succesorul lui Nobunaga, care a condus Japonia între anii 1582-1598, punctele de vedere anti-europene au început să apară. În primul rând din cauza atitudinii intimidante a misionarilor.

Armele moderne ale europenilor au semănat îndoială și neîncredere în rândul japonezilor. Mai mult, în urma cuceririi Filipinelor de către spanioli, Hideyoshi era convins că europenii nu sunt de încredere. Motivațiile reale ale europenilor au ajuns rapid în centrul dezbaterilor.

Persecuţia creştinilor

În curând, celor care s-au convertit la catolicism li s-a pus la îndoială loialitatea lor față de Japonia. Acesta a fost începutul ostilităților împotriva influenței europene.

Temerile lui Toyotomi Hideyoshi s-au adeverit. Omura Sumitada, un daimyo creştin, a fost descoperit că vindea sclavi japonezi în străinătate. Atunci Hideyoshi a ordonat ca toţi misionarii creştini să părăsească ţara. Întrucât japonezii aveau legături economice cu aceşti comercianţi străini, interdicţiile nu au fost aplicate în totalitate. Misionarii încă puteau intra în Japonia, declarând că sunt comercianţi.

Picătura care a umplut paharul a fost o informaţie primită de către Hideyoshi de la marinarii spanioli. Aceştia din urmă i-au adus la cunoştinţă lui Hideyoshi că guvernul spaniol foloseşte misionarii creştini pentru a câştiga teritoriile de peste mări. Într-o furie oarbă, Hideyoshi a ordonat execuţia prin decapitare a 24 de misionari creştini şi a 14 japonezi convertiţi.

Publicitate

Persecuțiile, execuțiile și abjurările forțate au distrus comunitatea creștină în deceniile care au urmat.

Hideyoshi a murit la mai puţin de doi ani de la acest moment, însă sentimentul anti-european a rămas viu printre japonezi.

Tokugawa Ieyasu a fost cel de-al treilea lider care a făcut un pas către Edictul Sakoku. Imediat după preluarea puterii, Ieyasu a emis mai multe directive drastice care au dus la izolarea Japoniei faţă de influenţa şi dominaţia altor ţări.

Tokugawa Iemitsu, nepotul lui Tokugawa Ieyasu, a fost cel care a implementat de facto Edictul Sakoku, cunoscut şi ca „Şogunat” sau „Regat Închis”. Acest decret a fost emis de frica dezastrelor care ar fi putut lovi Japonia în urma ciumei, variolei dar şi a religiei.

Japonia avea să existe din acest moment într-o izolare totală, iar obiceiurile, ordinea socială și modul său de viață aveau să fie protejate de influența străină.

Publicitate

Ce prevedea Edictul Sakoku

Punctele importante ale edictului din anul 1635 au fost următoarele:

  • Japonezii trebuiau să rămână în Japonia. Existau reguli stricte pentru a-i împiedica să plece în străinătate, iar aceste încercări erau pedepsite cu moartea. Europenii care intrau ilegal în Japonia erau, de asemenea, pasibili de pedeapsa cu moartea;
  • Catolicismul a fost strict interzis. Cei care practicau credința creștină erau supuși controlului și oricine era asociat cu catolicismul era pedepsit. Pentru a-i depista pe cei care încă practicau creștinismul, se ofereau recompense celor dispuși să ofere informaţii. Prevenirea activităților misionare a fost, de asemenea, menţionată. Niciun misionar nu avea voie să intre în Japonia și, dacă era reținut de către autorităţi, risca pedeapsa cu moartea;
  • Au fost instituite restricții comerciale și cote stricte pentru a limita comerțul exterior la doar câteva porturi. De asemenea, au fost impus restricţii şi pentru comercianți. Activitatea comercianților chinezi și a companiei olandeze a Indiilor de Est a fost limitată la enclave speciale din portul Nagasaki.[sursa]

Rebeliunea împotriva Edictului

La început, totul părea să funcţioneze bine, iar pacea a domnit vreme de câţiva ani. Cu toate acestea, în anul 1637, roninul (n.r. samurai fără stăpân) Shibata Katsuie a adunat rebelii creştini pentru a protesta împotriva Edictului Sakoku. Acest protest s-a transformat într-o rebeliunie, numită Rebeliunea Shimabara, care a fost cel mai mare conflict civil din Japonia, în perioada şogunatului.

În cele din urmă, Katsuie a fost prins şi găsit vinovat pentru promovarea dezordinii sociale. Acesta fost decapitat, iar rebeliunea a fost înăbuşită.

Relațiile cu portughezii au fost rupte în totalitate în anul 1639, întrucât aceştia aduceau, în mod clandestin, preoţi creştini în Japonia.

Înainte de şogunat, Japonia avea relaţii comerciale cu China, Coreea şi Europa, importând foarte multe produse. După emiterea Edictului Sakoku, Ţările de Jos (Olanda) era singura ţară care avea permisiunea de a pătrunde în porturile Japoniei, prin compania Indiilor de Est. Acest lucru însemna că Japonia putea totuşi să evolueze şi să progreseze. De asemenea, olandezii aduceau arme moderne în Japonia, iar acest lucru era important pentru menţinerea ordinii în şogunat.

Publicitate

În cele două secole care au urmat, au existat mai multe încercări de a stabili relaţii comerciale cu Japonia, din partea unor ţări precum Rusia, SUA, Marea Britanie sau Franţa. Toate aceste încercări au eşuat.

Politica izolaționistă a Japoniei s-a încheiat brusc, cu câțiva ani înainte de era Meiji. În anul 1853, prin Convenția de la Kanagawa, la presiunea comodorului american Matthew Perry, Japonia a acceptat să-şi deschidă porturile pentru comercianţii americani. Ulterior, în anul 1858, au fost semnate (sub o presiune uriaşă) Tratatele Ansei. În urma acestor tratate, porturile japoneze s-au deschis şi pentru comercianţii din ţările enumerate mai sus.

Ce urmări a avut Edictul Sakoku

Efectele pe care politica izolaţionistă de 200 de ani a Japoniei le-a avut, reprezintă un subiect de dezbatere. Un lucru era cert încă de atunci: după ce au părăsit şogunatul, japonezii au constatat că tehnologia a evoluat semnificativ în jurul lumii, iar Japonia rămăsese cu mult în urmă.

Un alt efect îl reprezintă păstrarea tradiţiilor. De multe ori ne întrebăm cum reuşesc japonezii să-şi păstreze obiceiurile şi îi admirăm pentru acest lucru. În mod evident, după 200 de ani de izolare, moda şi cultura japoneză nu au fost influenţate de către societăţile vestice.

Cu toate acestea, nu putem preciza cum ar fi arătat Japonia dacă accepta sosirea străinilor în loc să adopte Edictul Sakoku.

Publicitate
Publicitate

1 Comentariu

  1. Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele