Auzind atât de multe lucruri despre ei, inevitabil apare întrebarea: care este diferenţa dintre Homo sapiens şi Omul de Neanderthal? Cunoscuți pentru sprâncenele lor proeminente și pentru constituția lor robustă, oamenii de Neanderthal sunt adesea prezentați ca un prototip primitiv al omului modern. Cu toate acestea, pe măsură ce înțelegem mai bine ruda noastră dispărută, imaginea omului de Neanderthal a evoluat de la cea a unei maimuțe arhaice la cea a unui hominid surprinzător de sofisticat.

Cum arătau oamenii de Neanderthal

Rămășițele fosile descoperite până în prezent relevă câteva diferențe fizice imediat vizibile între neanderthalieni și Homo sapiens. Pentru început, specia antică era mai scundă și mai lată, având un bazin mai lat, oase mai grele și, evident, mai mulți mușchi.

Antropologii evoluționiști au sugerat că această constituție le-ar fi permis neanderthalienilor să păstreze mai multă căldură corporală, ajutându-i să supraviețuiască climatului geros din Eurasia. În schimb, este posibil ca oamenii moderni originari din Africa să fi avut mai puțină nevoie de corpuri voluminoase, explicând astfel trupurile noastre mai fragile.

Alte teorii arată că fizicul robust al Neanderthalienilor ar fi putut fi o adaptare la vânătoarea de prăzi mari fără arme sofisticate, deși dezbaterile privind scopul evolutiv al acestei corpolențe rămân încă foarte mult nerezolvate.[sursa]

diferenţa dintre homo sapiens şi omul de neanderthal
Deşi aspectul oamenilor de Neanderthal s-ar putea să nu ni se pară, trupurile lor erau mult mai practice pentru mediul în care au trăit

Trecând la față, oamenii moderni se disting clar prin bărbia „adevărată” – o trăsătură pe care nu o posedă hominizii antici. Neanderthalienii aveau, de asemenea, nasuri semnificativ mai mari decât noi, probabil pentru a-i ajuta să încălzească aerul rece pe care îl inhalau înainte ca acesta să intre în plămâni.

• CITEŞTE ŞI:  Jaycee Dugard, copila ţinută captivă timp de 18 ani, născând doi copii celui care a răpit-o

Alternativ, este posibil ca aceste nasuri care l-ar face şi pe Pinochio invidios, să-i fi înzestrat pe neanderthalieni cu o capacitate respiratorie mai mare, permițându-le astfel să-și alimenteze corpurile grele. Oricare ar fi fost motivul pentru nasurile monumentale ale neanderthalienilor, este probabil ca noi să fi moștenit o parte din genele nasului lor mare atunci când strămoșii noștri antici s-au împerecheat cu ei, ceea ce explică de ce unii oameni moderni au niște nasuri atât de mari.

În cele din urmă, analiza dinților neanderthalienilor a indicat faptul că aceștia s-au maturizat probabil mult mai repede decât Homo sapiens, posibil ajungând la vârsta adultă în jurul vârstei de 15 ani.

Diferenţa dintre Homo sapiens şi Omul de Neanderthal

Cele mai mari indicii cu privire la modul în care ne deosebim de neanderthalieni pot fi găsite în forma și dimensiunea craniului. În general, bolta noastră craniană are aproximativ aceeași dimensiune ca și cea a verilor noștri antici, deși, în timp ce noi avem o cutie cerebrală rotunjită – sau globulară, neandertalienii posedau o cupolă mai plată.

Doar acest lucru nu ne spune prea multe despre diferențele în materie de cogniție, deși un studiu recent a descoperit că Homo sapiens poartă o singură mutație genetică care favorizează dezvoltarea neuronilor din cortexul prefrontal – partea creierului responsabilă pentru gândirea complexă. Asta, în timp ce oamenii de Neanderthal nu beneficiau de această mutaţie care permite dezvoltarea neuronilor în cortexul prefrontal. 

Astfel, în timp ce Neanderthalienii ar fi putut avea un creier puțin mai mare decât al nostru, inteligența noastră superioară poate deriva din faptul că avem un hardware cerebral mai avansat, un procesor mai capabil.

• CITEŞTE ŞI:  Praful de pușcă: o invenție a alchimiștilor chinezi care căutau elixirul vieții veșnice

Cu toate acestea, în ciuda presupunerii generale că neanderthalienii nu erau la fel de inteligenți ca noi, există dovezi care sugerează că aceștia stăpâneau utilizarea focului, își îngropau morții și chiar creau artă. Așa-numita cultură musteriană (cultură descoperită şi pe teritoriul României, udne au fost găsite mai multe unelte şi rămăşiţe umane) asociată cu neanderthalienii seamănă, de asemenea, cu uneltele de piatră create de primii Homo sapiens, deși, desigur, am parcurs un drum destul de lung de atunci, schimbând răzuitorul de silex cu sateliții și smartphone-urile.

Publicitate

Și, deși este imposibil să recreezi comportamentul unei specii care a dispărut de pe fața Pământului în urmă cu 40.000 de ani, secvențierea genomului neanderthalienilor în anul 2010 a dezvăluit că aceștia împart cu noi aproximativ 99,7% din ADN-ul lor. Această constatare, combinată cu descoperirile recente referitoare la capacitatea lor de a găti alimente, a dus la sugestii potrivit cărora ar fi putut fi aproape la fel de inteligenți ca noi.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.