Prinţesa Elisabeta a Franței s-a născut pe 3 mai 1764 la fastuosul Palat Versailles, fiind mezina lui Ludovic, Delfinul Franței, și a celei de-a doua soții a acestuia, Ducesa Maria Josepha de Saxonia. Tatăl ei a murit înainte de a ajunge pe tron, iar bunicii paterni au fost nimeni alții decât regele Ludovic al XV-lea și regina Maria Leszczyńska. Ca nepoată a regelui, Elisabeta a purtat titlul de Petite-Fille de France.

Micuța Elisabeta a fost crescută cu grijă de Marie Louise de Rohan, contesa de Marsan, guvernanta copiilor regali și sora Prințului de Soubise. Educația sa a fost una deosebită, iar în adolescență a devenit o credincioasă devotată. Dragostea ei profundă pentru fratele mai mare, regele Ludovic al XVI-lea, a determinat-o să refuze căsătoria, dorind să rămână pentru totdeauna în Franța, aproape de familia sa.

Prințesa Elisabeta și fratele ei mijlociu, viitorul rege Carol al X-lea, conte d’Artois, erau considerați conservatorii familiei regale. În timpul Revoluției Franceze, spre deosebire de Artois, care a părăsit Franța la ordinul suveranului la trei zile după asaltul Bastiliei, Elisabeta a refuzat să fugă din fața revoluționarilor.

Pe 5 octombrie 1789, Elisabeta se plimba prin Paris când a asistat la marșul femeilor spre Versailles, unul dintre cele mai importante evenimente ale Revoluției Franceze. S-a întors imediat la palat și l-a sfătuit pe rege să ordone „o represiune puternică și rapidă a revoltei” și să refuze orice negociere, propunându-i să se mute cât mai departe de Paris. Sfatul ei, însă, nu a fost urmat.[sursa]

prinţesa Elisabeta
Prinţesa Elisabeta a Franţei

Prinţesa Elisabeta, victimă a Revoluţiei Franceze

În noaptea în care mulțimea furioasă a luat cu asalt palatul regal pentru a o ucide pe regina Maria Antoaneta, Elisabeta nu a fost deloc înspăimântată. A mers imediat să-l trezească pe rege, care era mult mai îngrijorat decât ea.

După ce familia regală a fost mutată de la Palatul Versailles la Palatul Tuileries, Elisabeta a ales din nou să rămână alături de rege și de familia acestuia, în loc să se refugieze la Castelul Bellevue cu mătușile ei, Madame Adélaïde și Madame Victoire.

• CITEŞTE ŞI:  Unitatea 731: experimentele făcute pe oameni de un geniu diabolic

În primele luni ale revoluției, Elisabeta a păstrat corespondența cu fratele ei mijlociu, contele d’Artois, aflat în exil. Totuși, una dintre scrisorile în care ea sugera necesitatea unei intervenții străine pentru restabilirea Vechiului Regim a fost interceptată de Adunarea Națională.

Execuţia cuplului regal

După execuția iubitul ei frate, regele Ludovic al XVI-lea, pe 21 ianuarie 1793, și după ce nepotul ei, tânărul Ludovic al XVII-lea, a fost separat de restul familiei, Elisabeta a rămas alături de cumnata sa, Maria Antoaneta, și de nepoata ei, Marie-Thérèse Charlotte, în apartamentul lor de la Tuileries. Pe 2 august 1793, fosta regină a fost dusă la Conciergerie, prima reședință regală transformată în închisoare. Elisabeta și nepoata ei au cerut să o însoțească, dar cererea lor a fost respinsă.

Execuția Mariei Antoaneta a avut loc pe 16 octombrie, iar ultima scrisoare a reginei, scrisă în zorii acelei zile, i-a fost adresată Elisabetei, dar nu a ajuns niciodată la ea. În timpul procesului care avusese loc în toamna aceea, revoluționarii au acuzat-o pe regina Franței de molestarea propriului fiu, acuzații pe care copilul părea să le confirme în fața tribunalului. Acuzaţiile, însă, erau lipsite de dovezi concludente.

Aceste acuzații false erau îndreptate și împotriva principesei Elisabeta. Din acest motiv, Maria Antoaneta a făcut aluzie în scrisoarea ei la aceste învinuiri nedrepte și i-a cerut cumnatei să-i ierte fiul: „Trebuie să-ți vorbesc despre ceva foarte dureros pentru inima mea. Știu cât de mult trebuie să te fi rănit acest copil. Iartă-l, draga mea soră. Gândește-te la vârsta lui și la cât de ușor le-a fost să facă un copil să spună ce voiau să audă și el nici măcar nu înțelegea.”

Inițial, principesa Elisabeta nu era considerată periculoasă de revoluționarii francezi, iar intenția lor era să o alunge din Franța. Tribunalul care a condamnat-o pe Maria Antoaneta a decis că sora regelui nu trebuie judecată, ci doar exilată, astfel că Elisabeta a fost încarcerată în Turnul Templului, o fortăreață medievală transformată în închisoare.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Există un mod surprinzător de simplu de a elimina microplasticele din apa de la robinet. Se reduc cu 90%

Maximilien de Robespierre, lider al Revoluţiei Franceze, dorea să evite ghilotinarea tinerei, considerând-o o cruzime inutilă, dar climatul politic nu i-a fost favorabil. Pe 9 mai 1794, principesa Elisabeta, numită acum batjocoritor “sora lui Capet”, a fost transferată la Conciergerie. Înainte de a pleca, și-a îmbrățișat nepoata, micuța Marie-Thérèse, asigurând-o că va reveni, însă gardienii i-au spus râzând că acest lucru nu se va întâmpla. Două ore mai târziu, a fost dusă în fața Tribunalului Revoluționar din Conciergerie, fiind supusă primului său interogatoriu.

Elisabeta a fost acuzată că a furnizat fonduri emigranților anti-revoluționari, că a încurajat rezistența trupelor regale în timpul evenimentelor din 10 august 1792 și că a participat la consiliile secrete ale Mariei Antoaneta. În timpul procesului, când a fost apelată cu „sora tiranului”, ea a răspuns: „Dacă fratele meu ar fi fost așa cum îi spuneți, nu ați mai fi fost aici”. Se spune că în timpul procesului, prințesa a fost îmbrăcată în alb și martorii au povestit că a fost în permanență senină și calmă.

Prinţesa Elisabeta a Franţei: condamnarea şi execuţia

După interogatoriu, prinţesa Elisabeta a fost escortată în celulă, iar juriul a declarat-o vinovată pentru toate acuzațiile aduse. Tribunalul, conform articolului 4 din Codul penal francez, a condamnat-o la moarte prin ghilotinare.

După emiterea sentinței, principesa Elisabeta s-a alăturat celorlalți prizonieri în Sala Condamnaților, așteptând execuția. A cerut să o vadă pe Maria Antoaneta, dar una dintre celelalte femei condamnate i-a spus: „Doamnă, regina a avut aceeași soartă pe care noi înșine o vom avea”.[sursa]

Prinţesa Elisabeta a fost executată pe 10 mai 1794, alături de alți 23 de bărbați și femei judecați în același timp cu ea. Pe drumul spre locul ghilotinării, a vorbit cu două doamne, Madame de Senozan și Madame de Crussol, încurajându-le cu blândețe pe celelalte victime. În apropiere de Pont Neuf, și-a aruncat baticul alb care îi acoperea capul și, fiind singura persoană cu capul gol, a atras în mod special atenția spectatorilor.

• CITEŞTE ŞI:  Piatra Neagră din Kaaba, relicva misterioasă "adusă din Grădina Raiului"

Lângă ghilotină se afla o bancă pe care se așezau condamnații pe măsură ce coborau din căruță. Prima chemată de călău a fost Madame de Crussol, care s-a înclinat în fața Elisabetei și i-a cerut o ultimă îmbrățișare. Principesa a îmbrățișat-o, iar toate celelalte femei prizoniere i-au cerut același gest, în timp ce bărbații se înclinau în fața ei. De fiecare dată, ea repeta psalmul „De Profundis”.

Când a venit rândul ei, în timp ce era legată de scândură, șalul Elisabetei a căzut, dezvăluindu-i umerii. Ea i-a strigat călăului: „Au nom de votre mère, monsieur, couvrez-moi. (În numele mamei tale, domnule, acoperă-mă)”.

Corpul principesei a fost înmormântat într-o groapă comună din Cimitirul Errancis din Paris. După restaurație, fratele ei, Ludovic al XVIII-lea, a încercat să găsească rămășițele ei, dar a descoperit că toate cadavrele din acea groapă comună erau într-o stare avansată de descompunere și nu mai puteau fi identificate. Astfel, a ordonat ca acestea să fie plasate laolaltă în Catacombele din Paris.

În anul 1953, Papa Pius al XII-lea a recunoscut natura eroică a virtuților Elisabetei, care a fost ucisă doar pentru vina de a fi fost sora regelui Ludovic al XV-lea, și a declarat-o slujitoare a lui Dumnezeu. Cauza beatificării ei a fost introdusă oficial de cardinalul Maurice Feltin, arhiepiscopul Parisului.

În cercurile monarhiste, viața privată exemplară a Elisabetei a stârnit multă admirație. Prințesa a fost foarte lăudată pentru spiritul său caritabil, devotamentul familial și credința catolică profundă. Nu există nicio îndoială că ea a văzut Revoluția Franceză ca fiind întruchiparea răului pe Pământ și a considerat războiul civil ca fiind singurul mijloc de a o alunga din țară.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: