Darius cel Mare, unul dintre cei mai influenţi conducători ai lumii antice

Darius I, cunoscut și ca Darius cel Mare, a fost unul dintre cei mai importanți și influenți conducători ai lumii antice. În timpul domniei sale de 36 de ani, între anii 522 î.Hr. și 486 î.Hr., a transformat Imperiul Persan într-o superputere care se întindea din India până în Europa de Sud-Est. A fost un reformator, un lider vizionar, un patron al artelor și științelor, dar și un războinic neobosit.

Darius cel Mare: originea și ascensiunea la putere

Darius cel Mare s-a născut în jurul anului 550 î.Hr., într-o familie nobilă persană care aparținea unei ramuri colaterale a Dinastiei Achemenide. Conform istoricului Herodot, tatăl lui Darius, Hystaspes, era satrap (adică guvernator) de Bactria, o provincie situată în Asia Centrală. Mama sa se numea Rhoduguna.

Darius a crescut la curtea lui Cirus cel Mare, fondatorul Imperiului Persan, care era unchiul său. Potrivit unor surse antice, Cirus ar fi avut un vis în care Darius îi amenința tronul, dar nu l-a pedepsit pe tânărul prinț aşa cum nu puţini lideri au făcut înaintea sa cu posibilii pretendenţi la tron.

Darius a urmat o carieră militară și a servit ca lăncier în campania egipteană a lui Cambyses al II-lea, fiul și succesorul lui Cirus cel Mare. După moartea lui Cambyses, din anul 522 î.Hr., tronul persan a fost ocupat de Bardiya, fratele lui Cambyses. După câteva luni, insă, Bardiya a fost asasinat de către Darius și de alți șase nobili persani. Aceştia au susținut că el era, de fapt, un impostor pe nume Gaumata, care se dădea drept Bardiya după ce acesta fusese ucis în secret de Cambyses. Darius a pretins că el a restaurat dinastia legitimă la putere și s-a proclamat rege al regilor.^[sursa]

Consolidarea imperiului

Nu toți supușii lui Darius au acceptat această versiune a evenimentelor. În primii ani ai domniei sale, Darius a trebuit să înfrunte mai multe revolte în diferite părți ale imperiului. Cu ajutorul armatei sale loiale și a sprijinului altor nobili persani, Darius a reușit să reprime rebeliunile și să restabilească ordinea. I-a pedepsit aspru pe cei implicați în revolte și a instalat guvernatori de încredere în provinciile afectate.

Darius nu s-a mulțumit însă cu menținerea granițelor imperiului. A avut ambiția de a-l extinde și mai mult. A pornit mai multe campanii militare pentru a cuceri noi teritorii sau pentru a supune popoarele vecine. A anexat Punjabul în anul 517 î.Hr., aducând imperiul până la fluviul Indus. A invadat Egiptul în anul 518 î.Hr., restabilind controlul persan asupra acestei țări bogate. A atacat Babilonul în anul 516 î.Hr., după ce acesta se revoltase din nou împotriva stăpânirii persane.

Darius nu s-a oprit nici la granițele Asiei. A traversat Bosforul cu o armată imensă și a intrat în Europa în anul 513 î.Hr., cu scopul de a cuceri Tracia și Macedonia și de a-i pedepsi pe sciți, un popor nomad care făcea raiduri pe teritoriile persane.

Expediția lui Darius cel Mare împotriva geților și sciților

Spre sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. Imperiul Persan a ajuns la maxima lui înflorire. În urma expediției dintre anii 514-512 î.Hr. împotriva sciților, Darius cel Mare şi-a extins stăpânirea asupra unei părți din Peninsula Balcanică. Cirus cucerise coastele estice ale Mării Mediterane, continuase și asigurase cucerirea părții sale sudice prin dominarea Egiptului. Darius cel Mare s-a pregătit timp de opt ani pentru această expediție. Probabil că planul său inițial era de a îi supune pe traci până la Dunăre, pentru a-și fixa acolo granița nordică a imperiului. Tracii erau războinici puternici și periculoși, așa că expediția a fost una serioasă.

Un arhitect foarte talentat din insula Samos (locul nașterii lui Pitagora), numit Mandrocles, a realizat un pod peste care perșii puteau ajunge în Tracia. Darius i-a dat apoi ordin lui Mandrocles să creeze două coloane, pe care să fie inscripționate cu caractere grecești numele diferitelor populații din armata lui. Herodot, părintele istoriei, a văzut și el aceste coloane și le-a descris. Nu s-a păstrat vreun detaliu al războiului din Tracia.

S-a spus că toate popoarele din zonă s-au supus, mai puțin geții, care au luptat din patriotism. La nord de Dunăre se aflau triburi aliate cu cele de la sud de fluviu. Grecii numeau această populație sciți. Cei care erau situați la est erau mai apropiați ca limbă de perși, iar cei de la vest aveau o limbă apropiată de cea tracă. Nimic nu era mai firesc, decât ca popoarele de la sud de Dunăre să se alieze cu cele de la nordul Dunării împotriva perșilor.

Darius a înțeles că această unire tribală reprezenta un pericol pentru campanie. Darius cel Mare a intrat fără probleme în Sciția, dar faptele sale din aceste locuri sunt învăluite în legende. Dominația persană asupra părții estice a Peninsulei Balcanice a durat în jur de 15 ani și a fost întreruptă de cucerirea insulelor Lemnos și Imbros.

Expediția lui Darius în Peninsula Balcanică împotriva geților și sciților a fost un succes comparabil cu expediția lui Cambyses în Egipt. Planul lui Darius a fost de a-i încorpora pe sciți în Imperiul Persan. A dorit, de asemenea, să cucerească Sciția și pentru că voia să se răzbune pe sciții care invadaseră Media cu 100 de ani înainte.

Confruntarea cu Grecia

Europa nu avea să se predea atât de uşor în faţa persanilor. În anul 499 î.Hr., orașele-state grecești din Asia Mică s-au răsculat împotriva dominației persane, cu sprijinul Atenei și al Eretriei. Revolta Ionică, cum este cunoscut acest eveniment, a durat șase ani și a fost în cele din urmă zdrobită de perși. Dar Darius nu i-a uitat pe grecii care îndrăzniseră să-i sfideze autoritatea.

În anul 490 î.Hr., Darius cel Mare a trimis o flotă puternică și o armată numeroasă pentru a pedepsi pe atenieni și eretrieni pentru implicarea lor în Revolta Ionică. Eretria a fost cucerită și distrusă după o asediu de șase zile. Dar atenienii au reușit să-i oprească pe perși la Marathon, unde au obținut o victorie răsunătoare. Darius nu s-a resemnat cu acest eșec și a început pregătirile pentru o nouă invazie.

Dar planurile lui Darius au fost întârziate de o revoltă în Egipt în anul 486 î.Hr., care l-a obligat să-și trimită fiul Xerxes să restabilească ordinea.

Darius cel Mare, un conducător vizionar

Darius nu a fost doar un mare cuceritor, ci și un mare organizator. El este considerat fondatorul statului persan propriu-zis, prin reformele pe care le-a introdus în administrație, economie și religie.

Darius a divizat imperiul său vast în 20 de satrapii (provincii), fiecare condusă de un satrap (guvernator) numit de el sau de fiul său Xerxes. Satrapilor le erau subordonați ofițeri militari și funcționari fiscali care se ocupau de colectarea taxelor și tributurilor. Pentru a controla activitatea satrapilor și pentru a preveni abuzurile sau revoltele lor, Darius i-a instituit pe „ochii și urechile regelui”, inspectori regali care călătoreau prin imperiu pentru a verifica respectarea legilor.

Darius s-a ocupat și de dezvoltarea economică a imperiului său. A introdus o monedă comună pentru tot imperiul, dareicul de aur sau siglosul de argint, care avea aceeași valoare oriunde era folosit. A construit drumuri care legau diferitele regiuni ale imperiului și facilitau transportul bunurilor și al trupelor. A sprijinit comerțul intern și extern cu alte popoare din Orient sau din Mediterana.

De asemenea, Darius I a îmbunătățit sistemul de irigații care fusese instituit în timpul domniei lui Cirus cel Mare, stimulând o expansiune semnificativă a agriculturii și a așezărilor în întregul peisaj arid al imperiului. Tunelurile de irigații numite qanate transportau apa din sursele subterane la înălțimi mari, iar podurile asemănătoare apeductelor romane care aveau să urmeze secole mai târziu transportau apa către satele îndepărtate.

Darius cel Mare s-a implicat și în viața religioasă a imperiului său. El era un adept al zoroastrismului, o religie monoteistă bazată pe învățăturile profetului Zoroastru (cunoscut şi ca Zarathustra). Zoroastrismul promova credința în Ahura Mazda, zeul suprem și creatorul lumii, și lupta împotriva lui Ahriman, zeul răului și al întunericului. Darius a susținut construirea de temple și de altare pentru Ahura Mazda și a respectat drepturile altor culte din imperiu, cum ar fi cel egiptean sau cel babilonian. Acesta a fost unul dintre secretele domniei sale de succes.

De asemenea, Darius cel Mare a fost și un constructor important, dar și un patron al artelor și științelor. El a fondat orașul Persepolis ca nouă capitală a imperiului și a ridicat acolo un complex de palate și de monumente impresionante. Acela avea să fie şi locul său de veci, săpat în stâncă la Naqsh-e Rostam. Darius a sprijinit şi studiul medicinei, astronomiei și arheologiei în diferite centre culturale ale imperiului, cum ar fi Saia din Egipt sau Babilonul din Mesopotamia.

Moartea lui Darius cel Mare

Darius cel Mare a murit în octombrie 486 î.Hr., în urma unei boli, la vârsta de aproximativ 64 de ani. Corpul său a fost îmbălsămat și înmormântat într-un mormânt săpat în stâncă, ce fusese pregătit pentru el de mai mulți ani.

Darius a lăsat posterității o mărturie unică despre viața sa și despre realizările sale: inscripția de la Bīsitūn (Behistun), o stâncă situată în vestul Iranului, pe care sunt gravate în trei limbi (persană veche, elamită și babiloniană) relatarea evenimentelor care l-au adus pe tron și lista popoarelor pe care le-a supus. Inscripția este însoțită de o sculptură care îl reprezintă pe Darius în picioare, cu piciorul pe trupul lui Gaumata, în timp ce alți nouă rebeli sunt legați cu frânghii. Inscripția de la Bīsitūn este considerată Piatra Rosseta a Orientului Antic, deoarece a permis descifrarea scrierii cuneiforme.

„Le las fiului meu Xerxes sarcina de a continua domnia mea și de a păstra imperiul pe care l-am construit. Îi cer lui Xerxes să fie un rege drept și bun, să facă mult bine pentru poporul lui, să lupte pentru dreptatea lui și pentru bunăstarea poporului lui, să nu fie crud sau nedrept, să nu fie un tiran sau un opresor, să păstreze pacea și prosperitatea în această țară, să facă poporul lui fericit și să-l iubească pe Ahura Mazda.” un fragment din scrierea de pe mormântul său.

Darius cel Mare a fost unul dintre cei mai remarcabili conducători ai lumii antice. El a transformat Imperiul Persan într-o putere militară, politică și culturală fără egal. A fost un reformator, un cuceritor, dar și un vizionar. A lăsat în urma sa un moștenire durabilă care a influențat istoria Orientului Mijlociu și a întregii lumi antice.