Cum evitau vânătorii-culegători din Epoca de Piatră consangvinizarea?

Niște femei au mâncat niște pește cu mii de ani în urmă, iar acum știm (aproape) totul despre viața lor sexuală şi despre cum evitau vânătorii-culegători din Epoca de Piatră consangvinizarea.

Faptul că faci parte dintr-un trib mic de vânători-culegători îți poate limita cu adevărat opțiunile atunci când vine vorba de găsirea unui partener, mai ales dacă majoritatea oamenilor din clanul tău sunt propriii tăi frați și surori. Conform rezultatelor unui nou studiu genetic, ultimii vânători-culegători din Epoca de Piatră din Europa au evitat această problemă, asigurându-se că se amestecă cu vânători-culegători care nu sunt rude, prevenind astfel consangvinizarea și, în același timp, ținându-se departe de populația crescândă de fermieri din neolitic.

Cum evitau vânătorii-culegători din Epoca de Piatră consangvinizarea

Cercetătorii au secvențiat genomurile a 10 schelete găsite în siturile emblematice ale Epocii de Piatră de la Hoedic, Téviec și Champigny, în Franța. Potrivit autorilor studiului, aceste așezări antice sunt cunoscute pentru „înmormântările lor neobișnuit de bine conservate și bogate”.

Datarea cu radiocarbon a colagenului din oase a confirmat faptul că toate scheletele au o vechime de aproximativ 6.700 de ani și, prin urmare, provin din perioada în care Mezoliticul a făcut loc Neoliticului, pe măsură ce grupurile de vânători-culegători au fost înlocuite de comunitățile agricole. „Aceste circumstanțe ar fi putut să ducă aceste grupuri într-o derivă genetică severă din cauza dimensiunii extrem de mici a populației, nefiind lăsată vreo alternativă la consangvinitate și la consecințele sale dăunătoare.”, scriu cercetătorii.^[sursa]

Această perspectivă sumbră este întărită de faptul că toate cele trei situri conțin morminte comune, cu mai mulți indivizi îngropați unul lângă altul. O astfel de practică era neobișnuită pentru această perioadă a Epocii Pietrei și a fost interpretată anterior ca o dovadă că acești oameni erau rude de sânge.

Totuși, contrazicând această narațiune, autoarea studiului, Dr. Amélie Vialet, a explicat într-o declarație că: „Rezultatele noastre arată că, în multe cazuri, chiar și în cazul femeilor și copiilor din același mormânt, indivizii nu erau rude. Acest lucru sugerează că existau legături sociale puternice care nu aveau nimic de-a face cu rudenia biologică și că aceste relații au rămas importante chiar și după moarte”.^[sursa]

Datele izotopice au fost apoi folosite pentru a confirma faptul că locuitorii fiecărui sit au existat ca grupuri distincte. De exemplu, nivelurile mai ridicate de proteine marine din oasele de la Hoedic indică faptul că practicile de subzistență și alimentare ale acestor indivizi erau diferite de cele de la Téviec și Champigny.

Pe baza acestor date izotopice, autorii studiului au stabilit că unele dintre femeile de la Hoedic au fost crescute cu proteine terestre înainte de a trece la o dietă mai intens marină mai târziu în viață. Acest lucru sugerează că femeile erau schimbate între diferite grupuri de vânători-culegători, probabil ca mijloc de prevenire a consangvinizării.

„Analizele noastre genomice arată că, deși aceste grupuri erau alcătuite din puțini indivizi, în general nu erau strâns legate între ele. În plus, nu au existat semne de consangvinizare.”, a declarat Luciana G. Simões, autorul studiului.

„Cu toate acestea, știm că existau unități sociale distincte, cu obiceiuri alimentare diferite, și astfel apare un model de grupuri care făcea probabil parte dintr-o strategie de evitare a înrudirii.”, a adăugat Simões.

Anterior, s-a sugerat că unele dintre femeile îngropate în aceste situri au fost de fapt crescute în așezări agricole, unde ar fi consumat mai multe animale terestre, înainte de a fi asimilate mai târziu în grupuri de vânători-culegători. Cu toate acestea, pe baza analizei lor genetice, cercetătorii confirmă faptul că „aceste femei […] nu provin din populații neolitice, deoarece ele se încadrează în variația genetică [a vânătorilor-culegători] și nu prezintă urme de strămoși legați de agricultori neolitici”.

„Prin urmare, contrar concluziilor anterioare bazate pe datele privind izotopii stabili din aceleași situri, comunitatea de căutători din Mezoliticul târziu a fost limitată în schimbul de parteneri la grupurile de vânători-culegători vecine, excluzând fermierii neolitici.”, mai scriu autorii studiului.

În conformitate cu aceste rezultate, cercetătorii sunt capabili să prezinte o imagine mai precisă a interacțiunilor dintre ultimii vânători-culegători și primii agricultori care au ocupat Europa de Vest. Mai exact, ei arată că orice flux genetic care ar fi putut avea loc între cele două grupuri a fost „unidirecțional și a rezultat din faptul că indivizi cu strămoși [vânători-culegători] s-au alăturat grupurilor de fermieri și nu invers”.