În timpul epocii coloniale americane, homarii erau considerați „carne de aruncat la gunoi” și erau mâncați de servitori, prizonieri și familiile sărace care nu își puteau permite nimic altceva. Chiar și triburile indigene care trăiau lângă coastă foloseau homari ca îngrășământ sau momeală pentru pește, în loc să-i consume.
Un politician din statul american Kentucky din secolul al XIX-lea, John Rowan, a spus odată: „Cochiliile de homar dintr-o casă sunt considerate semne de sărăcie și degradare”. Era obișnuit ca oamenii să îngroape cochiliile de homar în curtea din spate pentru a nu fi văzute de vecini.
Într-un oraș din statul Massachusetts, servitorii cu contract de muncă și-au dat chiar în judecată proprietarii pentru că erau hrăniți cu prea mult homar. Au câștigat procesul și s-a stabilit că nu pot fi hrăniți cu homari decât, cel mult, de trei ori pe săptămână.
Homarii, de la mâncarea săracilor, la delicatesă
Homarii aveau o reputație atât de proastă pentru că erau extrem de abundenți. Primii coloniști puteau pur și simplu să meargă până la țărmul mării și să-i prindă pentru a-i duce acasă. De asemenea, în acea perioadă oamenii mâncau homar prăjindu-l întreg sau pregătindu-l ca pastă sau tocană.
La începutul secolului al XIX-lea, oamenii din Boston plăteau 53 de cenți pentru un kilogram pentru fasole și doar 11 cenți pentru un kilogram de homar. Era atât de comun, încât era folosit și ca hrană pentru pisici.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, opinia publică a început treptat să se schimbe. Pe măsură ce sistemul de căi ferate a început să se extindă în Statele Unite, companiile de căi ferate au decis să servească homar în restaurantele din tren pentru că era ieftin, abundent și în mare parte era necunoscut pentru pasagerii din zonele interioare ale țării, care l-au găsit delicios și au cerut în cantități tot mai mari.
În această perioadă, carnea de homar a fost, de asemenea, conservată și vândută în toată țara, sporind și mai mult cererea.
În anii 1920, homarii au devenit tot mai puțini, iar cererea tor mai mare. Până în anii 1950, homarul și-a consolidat statutul de delicatesă și a devenit ceva mâncat mai ales de către vedetele de cinema și de oamenii bogați. Încă o dovadă a faptului că ceea ce este mult, nu este apreciat, iar ceea ce este puţin, este considerat valoros.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
