Nero a fost un împărat controversat, instalat pe tron de către mama sa, împărăteasa Agripina. Acesta putea deveni singurul conducător al Imperiului Roman doar dacă scăpa de ea. Dar cum a devenit Nero împărat al celui mai puternic imperiu al acelor timpuri la doar 16 ani?

Nero a fost cel de-al cincilea împărat al Romei și ultimul împărat al dinastiei iulio-claudiene. În zilele noastre, este cunoscut mai ales pentru tirania sa, cruzimea criminală, decadența și Marele Incendiu al Romei. Cu toate acestea, Nero a fost o figură mult mai complexă.

Nero a fost instalat pe tron de către ambițioasa sa mamă, împărăteasa Agripina cea Tânără, un împărat reticent. Agripina a fost cea care și-a convins soțul, pe împăratul Claudius, să asigure tronul pentru unicul ei fiu. După moartea lui Claudius, mama și fiul au domnit împreună. Dar amestecul Agripinei în politică și în viața personală a fiului ei a dus la o răcire a relației, care a culminat în cele din urmă cu infama ucidere a Agripinei. Din acel moment și până la moartea sa, Nero a domnit ca unic împărat, un autocrat care a intrat în mod constant în conflict cu Senatul, ceea ce l-a costat în cele din urmă viața.[sursa]

Cum a devenit Nero împărat
Cum a devenit Nero împărat al celui mai puternic imperiu al acelor vremuri

Cum a devenit Nero împărat la doar 16 ani

Viitorul împărat roman Nero s-a născut în anul 37 d.Hr. sub numele de Lucius Domitius Ahenobarbus. A fost fiul lui Gnaeus Domitius Ahenobarbus și al Agripinei cea Tânără, strănepoata primului împărat roman Augustus și sora răposatului împărat Caligula. Acest lucru îl făcea pe Nero membru al celei mai prestigioase familii romane: dinastia iulio-claudiană. Cu toate acestea, locul lui Nero pe tron nu era asigurat. Și nici nu și-l dorea tânărul de 16 ani. Nero era mai degrabă un artist decât un conducător.

• CITEŞTE ŞI:  Răpirea Sabinelor: cum a fost populată Roma în urmă cu peste 2700 de ani

Cu toate acestea, ambițioasa sa mamă era de altă părere și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l convinge pe soțul ei, care în acelaşi timp îi era şi unchi, împăratul Claudius, să îl adopte pe Nero ca moștenitor în locul nepotului său Britannicus.

Agripina a contribuit, de asemenea, la aranjarea căsătoriei dintre Nero și fiica lui Claudius, Octavia, în anul 53 d.Hr., ceea ce a consolidat și mai mult pretențiile lui Nero. Practic, mama sa l-a căsătorit pe Nero cu sora sa vitregă, pentru a-i oferi un motiv în plus împăratului Claudius să-i ofere tronul fiului ei. De asemenea, Agripina l-a angajat pe una dintre cele mai bune minți din Imperiul Roman, Seneca, un filozof celebru, pentru a-l medita pe fiul ei și a-l învăța pe Nero cum să conducă.

Agripina a asigurat tronul lui Nero

Agripina cea Tânără a fost forța determinantă din spatele ascensiunii la putere a lui Nero. Aceasta și-a folosit influența asupra împăratului Claudius pentru a promova interesele lui Nero și pentru a-i elimina pe rivalii săi. După ce Claudius l-a adoptat oficial pe Nero în anul 50 d.Hr., i-a acordat fiului său adoptiv titlul de princeps iuventutis (conducătorul tineretului). Nero putea face apariții publice și discursuri, ceea ce îi permitea să se întâlnească cu viitorii săi supuși.

Agripina și-a asigurat, de asemenea, loialitatea Gărzii Pretoriene, instrumentală în succesiunea imperială, prin favoritul ei – prefectul pretorian Sextus Afranius Burrus. Astfel, când împăratul Claudius a murit în anul 54 (se presupune că după ce a mâncat ciuperci otrăvite oferite de Agripina), ambițioasa femeie și-a pus planul în mișcare. Nero a fost proclamat împărat de către Garda Pretoriană și cu aprobarea Senatului. Tânărul de 17 ani era acum stăpânul Imperiului Roman.

• CITEŞTE ŞI:  Originea misterioasă a tătarilor, războinicii care luau zeci de mii de robi

Agripina a domnit prin intermediul fiului ei

Cu toate acestea, în această etapă timpurie a domniei sale, băiatul împărat a fost umbrit de ambițioasa sa mamă. Practic, Agripina a condus imperiul prin intermediul fiului său. Amploarea influenței Agripinei poate fi cel mai bine observată în reprezentările familiei imperiale, în special pe monedele bătute în primii ani de domnie ai lui Nero. Una dintre primele monede o prezintă pe Agrippina pe avers – locul rezervat în mod tradițional împăratului. Alte monede prezintă un portret comun al mamei și al fiului, sugerând o relație de egalitate.

Cel mai izbitor exemplu al puterii Agripinei este relieful de la Afrodisia (în vestul Turciei de astăzi), în care Agripina este reprezentată ca sursă a autorității împăratului, încoronându-și fiul.

agripina cea tânără încoronându-l pe nero
Agripina cea Tânără încoronându-l pe Nero

Relația mamă – fiu s-a deteriorat rapid

Cu toate acestea, relaţia bună dintre Nero şi mama sa nu a durat mult timp. Implicarea tot mai mare a Agripinei în politica imperială și în viața privată a fiului ei a deteriorat relația dintre mamă și fiu. Temându-se că Agrippina l-ar putea folosi pe Britannicus împotriva sa, Nero l-a otrăvit pe fratele său vitreg și co-guvernator în anul 55 d.Hr.

Publicitate

Relația deja proastă dintre mamă și fiu s-a înrăutățit când Nero a început o aventură cu o fostă sclavă, Claudia Acte. Căsătoria cu Octavia a fost o afacere pur politică. Astfel, când Agripina a încercat să se împrietenească cu Octavia, Nero și-a exilat mama din Palat. Cu toate acestea, influența Agripinei a continuat să se manifeste prin aliații ei de la curte, precum Seneca sau Burrus. Nero trebuia să scape de mama sa dacă intenționa să se impună ca unic conducător.

• CITEŞTE ŞI:  Fustele erau un simbol al bărbăţiei în Grecia Antică

Nero a eliminat-o pe Agripina, devenind singurul împărat

După alungarea și moartea ulterioară a Octaviei, situația a escaladat rapid. Agripina nu a fost niciodată de acord cu căsătoria lui Nero cu Poppea Sabina, cea care i-a luat locul pe tron Octaviei.

Ambițioasă ca și mama sa, Poppea a fost probabil în spatele dispariției Octaviei și a avut un amestec în uciderea Agripinei. După ce complotul Agripinei de a-și îndepărta fiul de pe tron a eșuat, Nero a decis să o elimine pe mama sa problematică.

Sursele privind moartea Agripinei diferă și se contrazic între ele, dar toate sunt de acord că Agripina a supraviețuit mai multor tentative de asasinat. Cea mai infamă a implicat o barjă de agrement care s-a scufundat de una singură (foto sus), din care Agripina a scăpat în mod miraculos, reușind să înoate până la mal. Cu toate acestea, norocul Agripinei s-a terminat în cele din urmă în anul 56 d.Hr.

După moartea mamei sale, Nero a devenit singurul împărat. Totuși, implicarea sa în decesul Agripinei a adâncit și mai mult prăpastia dintre Nero și Senat. Nero avea sprijinul poporului și al armatei, dar Senatul avea relații și influență. În cele din urmă, conflictul cu Senatul a condus la moartea lui Nero și la denigrarea numelui său pentru generațiile viitoare.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: