Învierea şi reîncarnarea sunt teme total opuse în ceea ce priveşte învăţăturile bisericeşti şi de aceea nu vom auzi discutându-se despre ele în acelaşi context într-un cadru religios oficial. Dar este posibil ca primii creștini să fi crezut în reîncarnare?

Deși unora li se poate părea incredibilă această idee, mai multe surse creștine (inclusiv Biblia) sugerează că, în urmă cu multe secole, era obișnuit să se creadă că cineva nu vine pe Pământ o singură dată, ci de mai multe ori.

În anul 1945, cercetătorii au descoperit câteva scrieri iudeo-creștine timpurii. Doi ani mai târziu, lumea a auzit de manuscrisele de la Marea Moartă, descoperire care a schimbat istoria biblică. Primii creștini și evrei au urmat învățăturile lui Iisus – inclusiv conceptul de Înviere. Există mai multe exemple în acest sens găsite în resursele antice.

Învierea și reîncarnarea

Cele mai vechi texte oferă două concepte de înviere: spirituală și trupească. Renașterea spirituală prin Duhul Sfânt este cunoscută și sub numele de „nașterea din nou” sau „a doua naştere”. Învierea trupească a unui om ar putea fi numită și „reîncarnare”.[sursa]

învierea şi reîncarnarea
Învierea şi reîncarnarea erau concepte privite altfel în trecut

Potrivit primului părinte important al Bisericii Ortodoxe timpurii, Origen (185 – 254 d.Hr.), sufletul există înainte de naștere. Acesta a sugerat că preexistența se regăsește în scripturile ebraice și în învățăturile lui Iisus.

Mai mult, scrierile lui Clement din Alexandria, un discipol al apostolului Petru, sugerează că maestrul său a primit câteva învățături secrete de la Iisus. Una dintre ele era legată de conceptul de renaștere fizică și spirituală.

Învățăturile secrete confirmă unele scrieri din Biblie. Există un fragment care sugerează că Iisus știa despre reîncarnare și despre viețile anterioare. Se pare că cineva din mulțime l-a întrebat: „Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi? Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris: «Pâine din cer le-a dat lor să mănânce». Deci Iisus le-a zis: «Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată».” – Ioan 6:30-32.

• CITEŞTE ŞI:  Arthur Conan Doyle, scriitorul care l-a creat pe Sherlock Holmes: „Odată ce ai eliminat imposibilul, tot ceea ce rămâne, oricât de improbabil, trebuie să fie adevărul”

Isus nu se referă la „părinții voștri”, ci la „voi”, ceea ce înseamnă că povestea are legătură cu fiecare persoană în parte. În Deuteronomul 18:15, Moise a spus: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul vostru, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine. Pe el îl veți asculta”.

Încă o dată, Moise nu spune „copiii voștri”, ci „voi”, indicând că aceiași oameni cărora le vorbea vor fi cei care îl vor vedea și auzi pe Mesia. Potrivit multor specialiști în Biblie, există multe exemple care promovează convingerea că reîncarnarea era bine cunoscută și un fapt pe deplin acceptat de primii creștini.

Modificări medievale majore privind învierea și reîncarnarea

În perioada medievală timpurie, doctrinele preexistenței și reîncarnării existau doar ca învățături secrete ale lui Iisus. În anul 553 d.Hr., aceste informații au fost declarate erezie la cel de-Al Doilea Conciliu de la Constantinopol. Biserica romană a decis să distrugă toate învățăturile care vorbeau despre aceasta.

Doctrina catolică și sursa de bogăție a preoților ar fi putut fi în pericol dacă oamenii ar fi crezut că se vor întoarce la viață de mai multe ori. Vechile cunoștințe au avut aceeași soartă ca și multe cărți vechi ale scriitorilor precreștini. Episcopii se temeau de cunoștințele care ar putea dovedi că instituția Bisericii nu era singura opțiune pentru a aduce „viața veșnică” oamenilor.

Publicitate

În timpul Evului Mediu, religia creștină aflată în creștere s-a confruntat cu noi probleme neașteptate. Odată cu creșterea numărului de preoți, episcopi, parohii și biserici, noua structură religioasă avea nevoie de mai mulți bani. Din cauza acestor nevoi, au inventat și celibatul, pentru a permite bisericii să dețină tot ceea ce aparținea preoților lor.

• CITEŞTE ŞI:  Armata de Teracotă: soldaţii care trebuiau să-l protejeze pe împărat în viaţa de apoi

Mai mult, au decis să inventeze și mai multe rezultate teribile pentru credincioșii creștini dacă nu făceau ceea ce așteptau episcopii de la ei. În scrierile antice, nu există nimic despre a cere preotului să îi ceară lui Dumnezeu să îi elibereze pe indivizi de păcatele lor… și nici măcar un loc numit Iad – unde se spunea că vor merge după moarte oamenii care au încălcat regulile lui Dumnezeu.

Cruciadele

Un alt aspect care a făcut ca Biserica să fie și mai rezistentă în a permite credința în reîncarnare a fost legat de cruciade. În timpul Cruciadelor, oamenii ofereau tot ce aveau Bisericii și luptau în numele lui Iisus. Luptătorii religioși ar fi fost poate mai puțin dispuși să-și piardă viața pentru religia lor dacă ar fi crezut că vor renaște în viitor.

Când Inchiziția a început să ucidă oameni pentru crime de erezie și vrăjitorie, societatea religioasă a rămas tăcută. Deși își pierdeau vecinii, prietenii și familia, creștinii credeau că era necesar să rămână de partea bună a Bisericii și a Inchiziției dacă doreau să ajungă în Rai. O credință în regulile karmei și ale reîncarnării nu le-ar fi permis liderilor Inchiziției să facă rău atâtor oameni.

Opiniile actuale ale Bisericii cu privire la reîncarnare

În prezent, unele biserici creștine afirmă că este posibil ca reîncarnarea să existe. Una dintre cele mai liberale dintre aceste organizații pare a fi Biserica din SUA. Unii teologi moderni au reinterpretat conceptul de reîncarnare într-o manieră compatibilă cu credința creștină, susținând că ar putea fi o modalitate de a explica evoluția spirituală a omului și de a oferi o șansă de mântuire celor care nu au avut-o în viața prezentă.

• CITEŞTE ŞI:  Cine a fost Apostolul Andrei, devenit ocrotitorul României şi de ce crucea sa avea forma de X

Totuşi, reîncarnarea implică un ciclu continuu de nașteri și morți, în timp ce creștinismul susține o singură viață urmată de o judecată finală și o existență eternă în Rai sau Iad, motiv pentru care majoritatea denominațiilor creștine resping reîncarnarea ca fiind incompatibilă cu credința în Înviere.

Cu toate acestea, credința în reîncarnare este încă mai aplicabilă budismului sau chiar adepților New Age. Ideea reîncarnării nu a fost niciodată acceptată pe deplin de Biserica Catolică. Dacă ar permite reîncarnarea drept credință, aceasta ar ruina toată doctrina pe care au creat-o de-a lungul anilor. S-ar putea să nu distrugă pe deplin creștinismul, însă l-ar aduce înapoi la început, înainte de transformările pe care le-a făcut Biserica.

Atâta timp cât oamenii cred că doar Dumnezeu poate pedepsi răul, Biserica nu vede necesitatea de a aplica legea impersonală a karmei și alte lecții pe care le aduce reîncarnarea.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: