Comisarul Alimănescu, cel mai temut poliţist, a băgat spaima în tâlhari

Comisarul Alimănescu a fost un celebru poliţist român, dar şi un personaj extrem de controversat.

A căpătat renumele de „Comisarul de Fier” sau „Invincibilul” şi a fost comparat cu celebrul poliţist american Eliot Ness, cel care a reuşit să îl aresteze pe Al Capone, în anii ’30.

Alimănescu s-a născut pe 26 iulie 1916, la Slatina. Tatăl său era funcţionar la primărie, iar mama sa, casnică.

A absolvit o şcoală de contabilitate şi comerţ la Slatina şi a lucrat ca funcţionar la Institutul de Cooperaţie Bucureşti. Mai târziu s-a angajat contabil la o societate din Bucureşti.

A fost concentrat la Batalionul 20 Transmisiuni având gradul de sergent. A participat la război, fiind trimis pe frontul din URSS. Pentru faptele din război a fost decorat cu Virtutea Militară.

Admiterea în Poliţie

A intrat în Poliţie, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1945, la vârsta de 29 de ani. A intrat în poliţie într-o perioadă în care Capitala era un loc favorit pentru jefuitori şi criminali.

Se spune că, în doar patru luni de activitate, a reuşit să prindă circa 1000 de spărgători.

S-a evidenţiat şi a fost avansat la gradul de comisar.

A reformat Poliţia

Comisarul Alimănescu a realizat că majoritatea colegilor săi erau corupţi. Aşa a ajuns să-şi înfiinţeze propria echipă, numită Brigada Fulger în care a adunat 22 de tineri la fel de justiţiari.

Scopul brigăzii era „stârpirea bandiţilor şi borfaşilor din Capitală şi provincie”.

Brigada lui Alimănescu avea în dotare maşini de interventie rapida şi pistoale automate pe care nu se sfiau să le folosească împotriva infractorilor.

Comisarul a descoperit că nu doar în rândul poliţiştilor îşi făcuse loc corupţia, ci şi în rândul judecătorilor.

Metodele lui Alimănescu

Nemulţumit că infractorii pe care îi prindea reuşeau să-şi obţină libertatea la scurt timp după arestare, oferind mită judecătorilor, comisarul a început să aplice metode discutabile de lucru.

Provoca infractorii pe care îi urmărea în teren să reacţioneze împotriva lui în aşa fel încât să îi poată împuşca pe loc şi să aibă acoperire.

În rapoartele sale, justifica infractorii împuşcaţi pe teren cu faptul că fie aceştia au încercat să fugă de sub escortă, fie au ridicat arma împotriva lui.

Comisarul Alimănescu, vedetă naţională

Faptele lui Alimănescu au fost, în perioada sa de glorie, cele mai citite ştiri ale ziarelor vremii. Comisarul avea rubrici dedicate în cele mai importante publicaţii.

În „Brigada lui Alimănescu în acţiune” sau „Întâmplări din Capitală” apăreau zilnic informaţii despre faptele controversate ale poliţistului. 

Comisarul obişnuia să-şi fotografieze infractorii capturaţi sau ucişi în timpul misiunii. Îşi revedica ”captura” punând un carton lângă cadavre, pe care scria „Bandiţi ucişi în lupta cu Brigada Alimănescu”.

Cele mai importante cazuri

Una dintre cele mai remarcabile acţiuni ale comisarului Alimănescu a fost capturarea tâlharilor care au spart Banca Naţională din Braşov. Spărgătorii Voinescu si Cairo reuşiseră să dea cea mai mare spargere din istoria României.^[1]

Tâlharii au jefuit Banca Naţională din Braşov şi au luat cu ei un milion de dolari şi 300 de cocoşei de aur. Cazul a fost dat spre rezolvare Brigăzii lui Alimănescu.

Comisarul Alimănescu a pus la cale o ambuscadă pentru a prinde tâlharii. De frica închisorii, cei doi spărători s-au împuşcat reciproc în timpul operaţiunii.

Prinderea lui Berilă

Eugen Alimănescu a prins criminali celebri, intraţi în istorie pentru atrocităţile comise. În mâinile lui a căzut şi Iancu Berilă, unul dintre cei mai odioşi asasini români. Berilă avea la activ 20 de victime, toţi brutari pe care îi omorâse pentru bani. Criminalul se angaja ucenic la diverse brutării din ţară, îşi studia patronii şi îi ucidea pentru a le lua banii.

Cazul lui a fost dat spre rezolvare Brigăzii Fulger. În anul 1947, Alimănescu l-a prins pe Berilă şi l-a imobilizat în somn. Asupra criminalului s-a găsit un cuţit cu care acesta plănuia să omoare următoarea victimă.

Declinul lui Alimănescu

După instaurarea regimului comunist, Partidul l-a folosit pe Alimănescu pentru anihilarea rezistenţei.

După ce a ajuns ţinta mai multor acuzaţii legate de metodele sale ilegale de lucru, dar şi de faptul că făcea contrabandă cu obiectele confiscate de la infractori, Alimănescu a ajuns el însuşi ţinta Securităţii.

Comuniştilor le era frică de Alimănescu, iar din acest motiv au vrut să-l elimine cu orice preţ. A fost filat începând cu anul 1948. A căzut în dizgraţia regimului în anul 1951 şi a fost exclus din partid, fiind la scurt timp arestat de Securitate.

Deşi toată lumea cunoştea metodele sale, i s-au pus în cârcă acuzaţii grave care vizau abuzurile şi crimele săvârşite în timpul carierei.

Canalul

Alimănescu a fost condamnat şi trimis de autorităţi la Canal pentru „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu şi divulgarea secretului de stat”.

Se spune că ar fi fost înregistrat aici sub un alt nume, nu cel real, pentru că la Canal se aflau majoritatea infractorilor pe care şeful Brigăzii Fulger îi arestase.

„Printre deţinuţii politici de aici se găsea şi un criminal, Alimănescu. Fusese adus de la lagărul Midia dintre cei de drept comun, care vroiau să-l linşeze. După ce omorâse sute de borfaşi cu care operase ani de zile, intrase în securitate” se arată în volumul ”Morminte fără cruce”, de Cicerone Ioniţoiu.

A ieşit din detenţie după doi ani. S-a ocupat de debit de tutun până când i s-a înscenat o delapidare. A fost reţinut din nou, iar în timpul anchetei, a fost transportat cu trenul spre Zimnicea.

În mod ironic, Securitatea a comunicat că Alimănescu a fost ucis după ce a încercat să fugă de sub escortă.