Premiul Nobel reprezintă o distincţie pe care orice cercetător şi-ar dori-o de-a lungul carierei. Este similar cu Premiul Oscar, cel mult râvnit de actori. Iar când auzim de clasa care a câştigat Premiul Nobel, atât studenţii, cât şi profesorul, ceva trebuie să fie special la această poveste.

La finalul anilor ’30, dr. Subrahmanyan Chandrasekhar s-a angajat la Universitatea din Chicago, SUA, unde devine profesor în anul 1944.

Dr. Chandrasekhar preda un curs de astrofizică.

Acest curs cu siguranţă nu era cel mai popular, mai ales că avea loc la un observator astronomic, situat la peste 120 km distanţă faţă de campusul universitar.

Dr. Subrahmanyan Chandrasekhar la Universitatea din Chicago

Drept urmare, doar doi studenţi s-au înscris la cursul său.

În cadrul universităţii, valoarea unui profesor este dată şi de popularitatea sa, care este cuantificată de numărul de studenţi înscrişi la curs şi care se prezintă efectiv la ore.

Din cauza numărului scăzut de cursanţi, dr. Chandrasekhar a devenit subiect de glume între colegii săi de la universitate.

Cu toţii credeau că profesorul va renunţa la curs, întrucât trebuia să facă zilnic circa 250km între observator şi campus, pentru a ţine prelegeri în faţa a doar doi studenţi.

Dar dr. Chandrasekhar nu a renunţat la curs.

Era pasionat de subiect şi nu voia să rateze nicio oportunitate de a-i învăţa şi pe alţii din cunoştinţele sale.

Întrucât era o clasă cu un număr redus de studenţi, aceştia aveau ocazia să discute în profunzime subiectele şi chiar să ajungă în pragul unor descoperiri importante.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Valea Păcii - Cel mai mare cimitir din lume. 5 milioane de morminte

Clasa care a câştigat Premiul Nobel

Era cursul cu cel mai scăzut număr de studenţi.

Evident, la un moment dat apăruse întrebarea firească dacă merită să fie ţinut un astfel de curs care nu prezintă interes pentru prea mulţi studenţi.

Dar aceste întrebări au fost şterse în anul 1957, când ambii studenţi care au absolvit cursul dr. Chandrasekhar au reuşit să câştige Premiul Nobel pentru Fizică.

clasa care a câştigat premiul nobel
Tsung-Dao Lee şi Chen Ning Yang, cei doi studenţi ai cursului de astrofizică al dr. Chandrasekhar

Tsung-Dao Lee şi colegul său, Chen Ning Yang au obţinut premiul pentru descoperirea teoriei conform căreia interacțiunile nucleare slabe dintre particulele elementare nu aveau simetrie de paritate la reflexia în oglindă.[lista câştigătorilor Premiului Nobel]

Aceştia au devenit şi primii chinezi care au obţinut Premiul Nobel.

În anul 1983, dr. Chandrasekhar a câştigat şi el Premiul Nobel pentru studiile teoretice asupra proceselor importante pentru structura și evoluția stelelor. A împărțit acest premiu cu fizicianul american William Fowler.

Astfel, clasa dr. Chandrasekhar a devenit clasa cu cel mai mare procent de câştigători ai Premiului Nobel, întrucât toţi cursanţii, cât şi profesorul, au obţinut distinsul premiu.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele