Ştim că gusturile celor care fac bani din chestii dubioase, de obicei, nu sunt tocmai cele mai bune. Pentru că nu au educaţie.

Avem exemplul maneliştilor de la noi. Oricâţi bani ar avea, nu pot compensa lipsa unei educaţii solide la momentul potrivit. Însă totul se schimbă atunci când vezi cum arată cimitirul mafiotilor din Rusia.

Cimitirul mafiotilor din Rusia se află în oraşul Ekaterinburg. Acest cimitir reprezintă îmbinarea perfectă dintre kitsch şi opulenţă.

Decedaţii sunt îngropaţi lângă maşinile de lux pe care le-au condus în timpul vieţii, iar pietrele funerare sunt gravate cu portretele gangsterilor în mărime naturală.

cimitirul mafiotilor din Rusia

Locul seamănă cu un muzeu al kitsch-ului, unde fiecare mormânt spune cât mai înflorat povestea celui care îşi doarme somnul de veci.

Pietrele funerare îi înfăţişează pe capii mafiei ruse, dar şi pe membrii familiilor lor, cât mai realist, graţie sculpturilor în mărime naturală şi gravurilor care redau scene din viaţa acestora.

Cei care au murit în anii ’90 sunt înfăţişaţi în geci de piele, în blugi sau în tricouri imprimate cu numele unor branduri cunoscute, cu lanţuri groase de aur la gât, alţii sunt imortalizaţi cu cheile de la Mercedes în mână. Evident, nu pot să lipsească de pe haine nici logo-urile „Adidas”, după care ruşii, dintr-un motiv anume, sunt înnebuniţi.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

• CITEŞTE ŞI:  14 imagini extrem de ciudate, în care ruşii te vor lăsa cu gura căscată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.