Cercei de urechi și de buze, vechi de 11.000 de ani, sunt cele mai vechi piercinguri din lume

Ornamentele preistorice din piatră și sticlă vulcanică oferă cele mai timpurii dovezi concludente ale piercingului corporal descoperite vreodată. Recuperate din mormintele unei așezări neolitice din Turcia, accesoriile vechi de 11.000 de ani, considerate a fi cele mai vechi piercinguri din lume, sunt probabil asociate cu ritualurile de trecere la maturitate, în care tinerii adulți erau „străpunși” pentru a simboliza trecerea de la copilărie la maturitate.

Descoperirile anterioare au lăsat să se înțeleagă că perforațiile corporale decorative datează de cel puțin 12.000 de ani, însă această nouă descoperire reprezintă cele mai timpurii piercinguri confirmate găsite pe corpuri reale.

Cele mai vechi piercinguri găsite pe corpuri reale

„Știam că existau artefacte asemănătoare cerceilor în neolitic, acestea au fost găsite în multe situri. Dar ne lipseau descoperirile in situ care să confirme utilizarea lor pe corpul uman înainte de Neoliticul târziu.”, a explicat autorul studiului, dr. Emma Baysal.^[sursa]

Obiectele au fost găsite în situl arheologic din Epoca de Piatră de la Boncuklu Tarla, care datează din Neoliticul pre-olărit. Spre deosebire de alte artefacte preistorice similare, aceste ornamente au fost găsite în jurul urechilor și gurilor scheletelor îngropate în sit, ceea ce indică faptul că au fost folosite cu siguranță ca piercinguri.

În total, autorii studiului au descoperit 106 obiecte care erau în mod clar destinate acestui scop, dintre care 85 erau suficient de complete pentru a fi analizate. Acestea erau realizate în cea mai mare parte din calcar, pietricele de râu sau obsidian și aveau un diametru minim de 7 milimetri, necesitând astfel o perforare mare în pielea purtătorilor.

Au fost identificate 7 tipuri diferite de piercinguri, dintre care unele au fost găsite în canalele urechilor scheletelor sau în jurul acestora și, prin urmare, au fost clasificate ca piercinguri pentru urechi. Altele au fost descoperite în zona gâtului sau a cutiei toracice, în apropierea bărbiei, ceea ce indică faptul că au fost purtate ca un tip de piercing pentru buze numit labret.

O dovadă suplimentară pentru utilizarea labretelor de buze a venit de la un artefact găsit în cavitatea bucală a unui schelet. Analiza osteologică a dezvăluit apoi un model special de uzură pe incisivii inferiori ai acestui individ, care nu este legat de dietă și care a fost probabil cauzat de contactul repetat cu un piercing cu piatră sub buza inferioară.

Important este faptul că autorii studiului notează că aceste ornamente au fost găsite doar în morminte de adulți și nu par să fi fost asociate cu copiii. Acest lucru îi face să suspecteze că piercingul corporal a fost un rit de trecere, efectuat pentru a iniția adolescenții mai mari în viața de adult.

Un astfel de ritual ar fi putut fi menit să producă o alterare vizibilă a personalității unui individ pe măsură ce acesta ajungea la maturitate. De exemplu, autorii explică faptul că „labretele provoacă, de asemenea, o schimbare semnificativă a modului în care purtătorul vorbește, mănâncă și respiră, astfel încât această mărire fizică produce o schimbare multisenzorială percepută atât de purtător, cât și de privitor”.^[sursa]

Mai general, dr. Emma Baysal spune că locuitorii neolitici din Boncuklu Tarla au avut în mod clar „practici foarte complexe de ornamentare care implicau mărgele, brățări și pandantive, inclusiv o lume simbolică foarte dezvoltată, care era exprimată în întregime prin intermediul corpului uman”.

Mai mult, cercetătoarea spune că descoperirile echipei sale arată „că tradițiile care fac parte din viața noastră de astăzi erau deja dezvoltate în perioada de tranziție importantă în care oamenii au început să se stabilească în sate permanente în vestul Asiei, acum mai bine de 10.000 de ani”.