Acasă Lumea noastră Curiozităţi Arheologii au descoperit o pâine veche de peste 14.500 de ani. Află...

Arheologii au descoperit o pâine veche de peste 14.500 de ani. Află din ce a fost făcută

41
0

Este în firea noastră să ne întrebăm cum au fost create cele mai uzuale lucruri.

Unele răspunsuri s-ar putea să ne uimească.

Cu toţii am mâncat pâine. Dar te-ai întrebat vreodată când a apărut acest aliment?

Arheologii au descoperit recent cea mai veche pâine din lume.

Fragmente carbonizate dintr-o pâine coaptă acum 14.500 de ani într-un cuptor din piatră au fost găsite într-un sit preistoric din nord-estul Iordaniei.

Această descoperire le oferă cercetătorilor o ipoteză surprinzătoare: oamenii făceau pâine, unul dintre alimentele de bază, cu mii de ani înainte de a se apuca de agricultură, potrivit Reuters.

cea mai veche pâine din lume

Descoperirea făcută publică luni demonstrează că populaţia de vânători din Mediterana de Est deţinea tehnica fabricării pâinii mult mai devreme decât se crezuse până acum.

Mai exact, cu circa 4.000 de ani înainte de a dezvolta creşterea organizată a plantelor.

Pâinea descoperită, cel mai probabil coaptă fără drojdie şi asemănătoare unei lipii, era realizată din cereale sălbatice precum orzul, alacul (o plantă asemănătoare grâului) sau ovăzul, precum şi din tuberculi de la un strămoş al papirusului de apă.

Aceste cereale au fost măcinate şi transformate în făină, după care a urmat procesul cunoscut până la coacerea pâinii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here