Prea gras ca să fie executat

Un condamnat la moarte din statul american Ohio, care cântăreşte circa 220 kg doreşte ca execuţia sa să fie amânată, deoarece greutatea sa ar putea transforma execuţia într-o tortură şi o moarte lentă şi dureroasă.

Roland, în vârstă de 53 de ani, a fost condamnat la moarte după ce, în anul 1983, a ucis un angajat al hotelului în care era cazat, furându-i totodată banii avuţi asupra sa.

Bărbatul susţine că a încercat să slăbească, dar durerile din zona genunchilor şi a spatelui nu i-au permis să facă exerciţii, fapt pentru care a ajuns la această greutate.

Prea gras ca să fie tată

Cu o greutate de aproape 170 kg, un bărbat susţine că şi-a pierdut custodia asupra celor doi fii ai săi, după ce un doctor a declarat în instanţă că acesta este prea gras ca să-i poată întreţine.

Bărbatul în vârstă de 38 de ani a pierdut custodia copiilor după ce instanţa a decis să-i dea spre adopţie, deoarece tatăl nu ar fi putut duce o luptă pe două fronturi: una cu greutatea sa şi alta cu creşterea de unul singur a celor doi copii.

Prea grasă ca să zboare cu avionul

Kenlie Tiggeman este o tânără obeză care a avut un episod neplăcut pe aeroport, când i s-a spus că este prea grasă pentru a se urca în avion pe un singur loc, iar dacă doreşte totuşi să efectueze călătoria, să cumpere al doilea bilet.

Bineînţeles, domnişoara a dat în judecată compania, dar nu caută să obţină bani de pe urma procesului. Vrea doar să oblige companiile să renunţe la această regulă pentru persoanele obeze şi să fie emisă o reglementare internaţională în acest sens.

Mai multe companii din lume au o regulă prin care persoanele obeze pot călători cu avionul doar dacă încap pe locul dintre cotiere, iar în caz contrar, trebuie să cumpere al doilea bilet pentru a efectua zborul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here