„Cazul Anca” a fost considerat multă vreme drept cea mai mare eroare judiciară din istoria României, în urma căreia un om nevinovat a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. În realitate, a fost vorba despre o înscenare din partea Securităţii, care primise ordine să găsească numaidecât un vinovat într-un timp foarte scurt.

Acest caz a ajuns să fie predat în Facultăţile de Drept, ca un exemplu negativ despre modul în care se face o anchetă penală. Sub presiunea directivelor regimului comunist, interogatoriile au fost efectuate abuziv, fiind arestate și condamnate la închisoare persoane nevinovate.

Cine a fost victima în „cazul Anca”

La numai câteva luni după cutremurul devastator din 4 martie 1977, Bucureştiul a fost zguduit din nou, de această dată de comiterea unei crime oribile.

Anca Maria Rodica Broscățeanu, o tânără de 18 ani, venise din Sibiu în București, în luna iulie a anului 1977, pentru a susține un examen de admitere la Academia de Studii Economice. Tânăra stătea la locuinţa mătuşii sale din Bucureşti.

În după-amiaza zilei de 6 iulie, Anca a plecat de la adresa mătuşii sale pentru a vedea repartizarea candidaților la examen. Din acel moment nu a mai fost văzută în viaţă. A doua zi, mătușa a anunţat dispariția fetei.

Descoperiri macabre în Bucureşti

În data de 8 iulie 1977, în parcul Herăstrău s-a găsit un pachet care conţinea două mâini de femeie, înfăşurate în foi de plastic. Miliţienii au intrat în alertă.

Un alt pachet, care conţinea bazinul unei femei, a fost descoperit în zona Arcului de Triumf. Alte patru pachete care conţineau părţi din trupul unei femei au fost descoperite în săptămâna care au rmat, împrăştiate prin Bucureşti.

Analizând plângerile de dispariţie depuse la Miliţie, s-a stabilit că trupul ciopârţit era al fetei date dispărute în data de 7 iulie, Anca Broscăţeanu.

Examenul medico-legal a scos la iveală faptul că moartea fetei a survenit prin „strangulare cu un cablu, sufocare prin astuparea căilor respiratorii cu mâna şi asfixie mecanică”. Tânăra mai fusese violată și deposedată de bijuterii. Aşadar, era o crimă absolut înfiorătoare.

Nicolae Ceauşescu a cerut prinderea urgentă a criminalului

Tânăra ucisă nu mai avea bijuterii, semn că cel care o ucisese şi o violase, o şi tâlhărise. Pentru miliţienii care au preluat cazul a fost clar că aveau de-a face cu un psihopat.

Cazul avusese loc la scurt timp după seria de asasinate ale lui Ion Rîmaru și putea provoca panică în rândul populaţiei. Iar regimul nu mai avea nevoie de un alt scandal de proporţii.

Publicitate

Astfel, vestea despre odioasa crimă a ajuns repede şi la urechile lui Nicolae Ceauşescu. Alertat, dictatorul a ordonat prinderea ucigaşului, cât mai repede. „Cazul Anca“ a fost preluat de Inspectoratul General al Miliţiei Române, care a cooperat cu Procuratura Bucureşti.

gheorghe samoilescu
Gheorghe Samoilescu

Suspectul crimei în „cazul Anca”: Gheorghe Samoilescu

Gheorghe Samoilescu avea 26 de ani şi era şofer de taxi în Bucureşti la data comiterii crimei. Acesta a ajuns în vizorul anchetatorilor, după ce numărul său de telefon a fost găsit în agenda tinerei ucise. Aşa avea să înceapă cel mai negru coşmar, atât pentru taximetrist, dar şi pentru familia acestuia.

S-a aflat că Anca mai fusese în București, în luna mai a aceluiaşi an, pentru a afla informaţii despre de examenul de admitere la facultate. Atunci l-ar fi cunoscut pe Gheorghe Samoilescu, care se oferise să o ajute cu sfaturi pe tânăra venită în Bucureşti. Taximetristul i-ar fi dat numărul de telefon şi i-ar fi oprit lănţişorul de aur, în vederea unei întâlniri ulterioare.

• CITEŞTE ŞI:  Maria Zaharia, fetiţa de 12 ani care murit eroic în bătălia de la Mărășești

Anchetatorii, presaţi de sus, au considerat că taximetristul Samoilescu este criminalul. Astfel, pe numele lui Samoilescu a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pentru tâlhărie, urmând ca cercetările pentru omor să fie continuate.

Metode brutale de anchetă

Încă din prima zi a anchetei, taximetristul a făcut cunoştinţă cu metodele brutale ale Securităţii, cerându-i-se să recunoască o crimă pe care acesta susţinea că nu a comis-o.

După cele 30 de zile de arest efectuate pentru tâlhărie, lui Samoilescu i-a fost prelungit arestul, de această dată fiind acuzat de ”omor deosebit de grav”. Au urmat şase luni de anchetă în care Gheorghe Samoilescu a fost bătut cu bestialitate, iar familia sa a fost terorizată şi adusă în pragul disperării.

Samoilescu a fost toturat cu sălbăticie într-o pădure de la marginea Bucureştiului de către vestitul torţionar, colonelul de miliţie Tudor Stănică. Acesta l-a legat suspendat cu mainile la spate de un copac, şi i-a legat o placă de fier de picioare. Braţele i s-au dislocat din umeri.

Tudor Stănică l-a predat zdrobit şefilor săi pe Samoilescu. Concluzia sa a fost aceea că Samoilescu nu era vinovat. Pentru că “dacă ar fi fost, la câtă bătaie a luat ăsta, ar fi spus şi laptele care l-a supt de la mă-sa.”

Taximetristul era bătut cu doctorul lângă el. Când leşina, medicul era cel care îl consulta pentru a vedea dacă tirul de întrebări şi bătaia pot continua, sau se lua o pauză până a doua zi.

Familia lui Samoilescu, distrusă de „cazul Anca” şi şicanele Securităţii

Pentru a-şi păstra înaltele funcţii, şefii Miliţiei şi ai Procuraturii au falsificat nenumărate probe. De asemenea, au arestat martori pe care i-au ameninţat şi torturat pentru a-i determina să-l acuze pe Samoilescu. Inclusiv pe soţia acestuia, cu care avea doi copii. Securitatea a arestat-o în cele din urmă şi pe aceasta din urmă, pe care au acuzat-o de complicitate la crimă.

Mama soţiei lui Samoilescu a murit în perioada anchetei, suferind un infarct la aflarea veştii că fiica sa şi ginerele sunt consideraţi criminali. În timpul în care cei doi soţi au stat în arest, copiii lor au fost duşi la orfelinat.

Părinţii taximeristului, ajunşi pe culmile disperării, s-au sinucis în timpul celor şase luni de anchetă. Tatăl lui Samoilescu, fost ofiţer superior, s-a spânzurat la două săptămâni după ce şi-a văzut fiul arestat.

Mama vitregă a lui Samoilescu s-a sinucis şi ea, la scurt timp, lăsând un bilet de adio: „N-am mai putut suporta teroarea“.

Anchetatorii, însă, în loc să dea înapoi ştiind că din cauza lor s-au întâmplat aceste tragedii, au decis să interpreteze sinuciderile drept dovezi ale vinovăţiei lui Samoilescu.

Samoilescu a recunoscut crima pe care nu a comis-o

Fiind supus la torturi groaznice, atât fizice, cât şi psihice, Gheorghe Samoilescu a cedat. A recunoscut tot ceea ce securiştii i-au cerut, în primul rând pentru a-şi proteja soţia şi copiii.

„Şi-a asumat fapta pentru a salva ceea ce a mai rămas din familie. Aparent a fost o renunţare, dar în esenţă a fost un sacrificiu conştient pentru a-şi salva familia, o asumare motivată a faptelor.”, a concluzionat psihoterapeutul Adriana Neda.

• CITEŞTE ŞI:  Moartea Albă - cel mai bun lunetist din istorie, care a băgat spaima în ruşi

Tribunalul Suprem al Republicii Socialiste România l-a condamnat, în februarie 1979, pe Gheorghe Samoilescu la 25 de ani de închisoare. Rechizitoriul arăta că taximetristul se făcea vinovat de omor deosebit de grav, viol, tâlhărie şi profanare de cadavre.

Romca Cozmici, adevăratul criminal din „cazul Anca”

Adevăratul criminal, prins după 3 ani

Timp de aproape patru ani, Gheorghe Samoilescu a stat după gratii pentru o crimă pe care nu a comis-o.

În luna noiembrie 1980, locuitorii unui bloc din capitală, deranjaţi de un miros înţepător de puterfacţie, au sesizat organele statului. La faţa locului s-au prezentat miliţienii, care au descoperit o scenă şocantă în apartamentul unui tânăr pe nume Romca Cozmici.

Romca Cozmici era un pictor mediocru, în vârstă de 25 de ani, ce lucra ca muncitor necalificat la Întreprinderea „Marmura”. Acesta era fiul colonelului de securitate Eftimie Cozmici, fost coleg de detenție cu Gheorghe Gheorghiu Dej și cu Nicolae Ceaușescu în închisoarea de la Târgu Jiu.

Romca Cozmici a fost găsit de miliţieni lângă resturile unui alt cadavru. Era o altă tânără pe care acesta o ucisese în mod brutal.

Fiind luat în anchetă, Cozmici şi-a recunoscut crima. Însă, ajuns în faţa locţiitorului şefului Miliţiei Capitaliei, colonelul Corneliu Diamandescu, Cozmici a declarat ceva ce avea să dea întregul sistem judiciar peste cap. Acesta a recunoscut că tot el este cel care a ucis-o şi pe tânăra Anca, în anul 1977.

„Domnule colonel, eu ştiu că merg la glonţ, dar pentru că vă simpatizez, aţi fost domn cu mine, vreau să vă spun că pe Anca tot eu am ucis-o.”, ar fi declarat Cozmici în faţa miliţienilor.

În acest fel s-a constatat că Gheorghe Samoilescu era, într-adevăr, nevinovat. Acesta a fost eliberat la două luni după prinderea lui Romca Cozmici. Acesta din urmă a fost condamnat la moarte, fiind executat prin împuşcare.

Samoilescu a fost eliberat pe 23 ianuarie 1981, dar nu a fost reabilitat complet. Pusă în faţa erorii uriaşe pe care a comis-o, Securitatea a încercat o muşamalizare a cazului.

Nota Securităţii privind „eroarea” judiciară din „cazul Anca”

„Conducerea comandamentului, în mod greşit, a orientat şi organizat activităţile de investigaţie şi de urmărire penală, mobilizând întregul potenţial de muncă în direcţia exclusivă a versiunii privind pe Samoilescu Gheorghe. Ca urmare, deşi iniţial s-au propus şi admis măsuri complexe care vizau şi alte persoane suspecte, pe parcurs, din ordinul colectivului de conducere, aceste măsuri au fost neglijate, iar ulterior, abandonate.

În ceea ce priveste modul de administare a probelor si de aprecierea lor, s-au comis de asemenea numeroase greşeli, ignorându-se totodată unele probe care puneau la îndoială nevinovăţia inculpatului.

Din verificările efectuate, a rezultat că trimiterea în judecată şi condamnarea lui Samoilescu Gheorghe, pentru uciderea victimei Broscoţean Anca, constituie o gravă eroare judiciară, care se explică prin greşelile şi încălcările de lege comise de organele de Miliţie, procuratură şi instanţele de judecată.” – extras din Nota privind eroarea judiciară în cazul inculpatului Samoilescu Gheorghe, condamnat pentru omor deosebit de grav.[sursa]

Moartea lui Gheorghe Samoilescu

Prin Decizia nr. 75 din 10 iunie 1981 a Tribunalului Suprem, s-au casat hotărârile de condamnare ale lui Samoilescu. Cauza a fost trimisă înapoi la Procuratura Bucureşti, pentru completarea urmăririi penale.

În anul 1982, procurorii l-au scos pe Gheorghe Samoilescu de sub urmărirea penală pentru viol, omor deosebit de grav şi profanare de cadavre. Cu toate acestea, întrucât taximetristul „reţinuse fără drept” lănţişorul Ancăi la prima lor întâlnire, s-a menţinut acuzaţia de abuz de încredere. Pentru această faptă, s-a dispus încetarea procesului penal, deoarece „persoana vătămată nu a formulat plângere penală prealabilă”.

După aceste decizii, Gheorghe Samoilescu a cerut daune materiale și morale pentru cei aproape patru ani petrecuţi după gratii. Statul i-a acordat 70.000 de lei despăgubiri materiale. Aceşti bani reprezentau contravaloarea salariilor pe care taximetristul le-a pierdut cât timp a fost închis.

• CITEŞTE ŞI:  Carlos DeLuna - condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu a comis-o

Totuşi, ca ironia să fie perfectă, statul a oprit din despăgubiri suma de 30.000 de lei drept „cheltuieli de cazare şi mâncare în penitenciar”. Ca şi cum Samoilescu ar fi stat într-o staţiune, din alegerea lui.

Deşi îşi recuperare libertatea, sănătatea lui Samoilescu fusese grav afectată. Mai mult, îşi pierduse ambii părinţi din cauza înscenărilor securiştilor, iar copiii săi trecuseră prin clipe îngrozitoare.

În aprilie 1997, Samoilescu a depus o plângere penală la Procurorul General al României. A cerut pedepsirea anchetatorilor care i-au distrus viaţa. Cu toate că cei mai mulţi dintre foştii miliţieni şi procurori care îl anchetaseră erau încă în viaţă, nu s-a luat nicio măsură.

În anul 2005, fiind bolnav de cancer pulmonar, Gheorghe Samoilescu a murit. Avea 54 de ani.

Regrete şi despăgubiri după „cazul Anca”

Judecătoarea care l-a condamnat la închisoare pe Samoilescu, ştiind că este nevinovat, încă mai activa în anul 1997 la Secţia Penală a Tribunalului Bucureşti. Aceasta a declarat că „se consolează cu gândul că nu i-a dat pedeapsa capitală” lui Gheorghe Samoilescu.

Mai mult decât atât, niciunul dintre cei implicaţi în cercetările abuzive nu a răspuns în vreun fel. Aceştia şi-au continuat carierele, ieşind la pensie sau urmând cariere politice. Nici măcar torţionarii care l-au distrus fizic pe Samoilescu nu au fost traşi la răspundere.

Ȋn iulie 2012, Laura Tarchetta, fiica lui Gheorghe Samoilescu, a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de revizuire a dosarului de omor în care fusese condamnat tatăl ei. Cererea a fost respinsă pe rând de Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Ȋnalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ȋn iulie 2013, Laura Tarchetta a dat în judecată statul român solicitând „reparare prejudicii erori judiciare”. Statul român a ivocat „excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune”.

În procesul Tarchetta vs. statul român, în februarie 2014, Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză femeii. A decis că statul trebuie să plătească 500.000 de euro cu titlu de daune morale „ca urmare a erorii judiciare săvârşite împotriva defunctului Samoilescu Gheorghe”.

Decizia a fost atacată cu recurs de statul român. În cele din urmă, suma a fost redusă la o valoare de 50 de ori mai mică. Autorităţile statului au considerat că suferinţele lui Gheorghe Samoilescu valorează doar 10.000 de euro.

În anul 1992, „cazul Anca” avea să se repete. Marcel Țundrea, un alt român nevinovat, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o.[detalii]

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

4 Comentarii

  1. Trebuie o lege pentru reabilitarea victimelor torturii și o lege pentru reabilitarea victimelor magistraților , pentru ca victimele să poată trăi decent și cu demnitate în societate .
    Azi primesc pensie de la stat torționarii și magistrații pentru că au torturat oameni nevinovați .
    Școala și facultatea spune clar că , tortura este infracțiune penală și trebuia aruncați în închisoare teroriștii torționari legitimați de stat , nu salariul și pensie .
    Educația morală a politicienilor de azi este tot mai săracă , politicieni fără demnitate și fără onoare cu credință în corupție și abuzuri .

  2. Vă spun din experiență că , teroriștii torționari nu răspund penal nici civil , invocă prescrierea care este lege în vigoare din anul 1958 și prin asta judecătorii îi scapă fără pedeapsă pe torționari .
    Azi România este condusă de torționari legitimați de stat care au imunitate pe bătaie , pe vorbe și pe condamnări nelegale , distrugând destine umane cu bună știință .

  3. Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele