Dacă vrem să trăim în lumea modernă, nu putem să nu ne bazăm pe cercetarea spaţială, dar câţi sateliţi sunt necesari pe orbita Pământului pentru a ne asigura nevoile? Sateliții care zburdă pe deasupra capetelor noastre ne asigură telecomunicațiile și poziționarea precisă, precum și siguranța noastră prin previziunile meteorologice și multe alte analize, cum ar fi urmărirea incendiilor, inundațiilor, gheții și a poluanților eliberați în atmosferă.

Câți sateliți sunt în prezent pe orbita Pământului

Dar populația de sateliți a crescut vertiginos în ultimii ani, iar acest lucru a schimbat aspectul a ceea ce se întâmplă pe orbită. Începând din data de 11 iunie, există 11.780 de sateliți care orbitează în jurul planetei noastre, potrivit Biroului Națiunilor Unite pentru afaceri spațiale (UNOOSA). Cei mai mulți dintre ei sunt în funcțiune și se află pe orbita joasă a Pământului.

Orbita geostaționară (GEO) este cunoscută și sub numele de orbită geosincronă și este situată la o altitudine de 35.786 de kilometri deasupra ecuatorului Pământului. Un satelit plasat acolo va urmări același punct de pe suprafața Pământului în timp ce se deplasează în jurul planetei cu aceeași viteză cu care Pământul se rotește. În prezent, acolo se află 552 de sateliți. Sateliții de comunicații și de prognoză meteo sunt adesea plasați în GEO.[sursa]

Câți sateliți sunt pe orbita pământului
Câţi sateliţi sunt necesari pe orbita Pământului pentru a ne asigura nevoile?

Apoi, există orbita medie a Pământului (MEO), o regiune vastă de la 2.000 de kilometri în sus până la GEO. Aceasta este o locație principală pentru constelațiile de sateliți de navigație, cum ar fi Sistemul Global de Poziționare (GPS), Galileo, GLONASS și BeiDou. În prezent există 199 de sateliți pe această orbită, dar unii furnizori de internet spațial iau în considerare posibilitatea de a se muta aici.

• CITEŞTE ŞI:  „Oxigenul întunecat” misterios, descoperit pe fundul oceanului, dezvăluie un lucru surprinzător

Iar motivul este că orbita joasă a Pământului (LEO) devine tot mai aglomerată. În prezent, există 8.110 sateliți în LEO, iar 6.050 dintre aceștia fac parte din megaconstelația Starlink a companiei SpaceX. Proiectul companiei lui Elon Musk își propune să dubleze numărul actual pentru a ajunge la aproape 12.000 de sateliți. Și ar putea fi extins și mai mult, până la 34.400 de sateliți.

Există multe îngrijorări cu privire la desfășurarea unui număr atât de mare de sateliți, în special în LEO. Una dintre preocupările majore este modul în care se modifică cerul de noapte, atât pentru astronomia avansată, dar și doar în ceea ce privește poluarea luminoasă, chiar și în zonele care nu au lumini artificiale.

Cealaltă preocupare este creșterea masivă a deșeurilor spațiale. Spațiul este cu siguranță mare, dar orbitele interesante și valoroase reprezintă un mic subansamblu al acestuia. Sateliții trebuie să își reajusteze des orbitele, iar toate aceste mișcări duc la intersectarea unora dintre ei. Dar ce se întâmplă atunci când sateliții nu mai funcționează? Există aproape 3.000 de astfel de obiecte! Orbitele lor vor continua să se schimbe, dar fără ca noi să le putem controla (deşi există unele contramăsuri propuse).

Câți sateliți sunt pe orbita pământului
În ultimii ani, numărul sateliţilor lansaţi pe orbita Pământului a crescut exponenţial

O coliziune în spațiu ar putea anunța ce va fi mai rău. Coliziunile generează alte coliziuni, pur și simplu pentru că o bucată de gunoi spațial care se destramă devine un roi de gunoaie spațiale. Oamenii de știință sunt îngrijorați că am putea ajunge într-o situație de sindrom Kessler, în care numărul de coliziuni și cantitatea de deșeuri spațiale cresc exponențial. Acest scenariu ar putea face ca regiuni întregi din spațiul apropiat de Pământ să devină un pericol pentru trecerea prin ele.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: