Paris, capitala Franţei, este numită „Oraşul Luminilor” („La Ville Lumière”). Cu toate acestea, sub acest oraş fabulos, care găzduieşte în jur de 12 milioane de oameni, se află o lume subterană, în care se găsesc rămăşiţele lumeşti a peste 6 milioane de foşti locuitori. Acestea sunt Catacombele din Paris, o reţea de peşteri vechi, cariere şi tuneluri, care se întind pe o distanţă de sute de kilometri, decorate cu oseminte umane.

Cum s-au format Catacombele din Paris

Osuarul subteran din Paris îşi are originea în carierele de calcar de la periferia oraşului. Această resursă naturală a fost utilizată încă de pe vremea romanilor, reprezentând un element de bază pentru construcţia clădirilor, contribuind totodată la dezvoltarea şi extinderea oraşului. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea fostele cariere de calcar au devenit locuri de veci.

Până în secolul al XVIII-lea, cimitirele pariziene, precum „Inocenţii” („Les Innocents”), care era cel mai mare cimitir din Paris, au devenit supraaglomerate. Acest lucru a dus la înmormântări necorespunzătoare, morminte deschise şi cadavre care ajungeau la suprafaţă.

Cum era firesc, oamenii care locuiau în apropierea cimitirelor au început să se plângă. Mirosul devenise greu de suportat, iar cadavrele erau o sursă de transmitere a bolilor.

În anul 1763, regele Ludovic al XV-lea, cunoscut ca Ludovic cel Mult Iubit, a emis un decret prin caer interzicea înmormântările în Paris. Biserica, însă, nu era de acord cu mutarea sau deranjarea în orice fel a cimitirelor, astfel că s-a opus decretului. În urma acestei opoziţii, nu s-a schimbat absolut nimic. Biserica era foarte puternică.

• CITEŞTE ŞI:  Focul care arde de 4000 de ani, chiar dacă plouă, ninge sau bate vântul

Această situaţie a durat până în anul 1780. Atunci, o primăvară foarte ploioasă a cauzat dărâmarea unor ziduri care împrejmuiau cimitirul „Inocenţii”. Acest lucru a cauzat revărsarea unor rămăşiţe umane în stare de putrefacţie pe proprietăţile învecinate. Acesta a fost momentul în care autorităţile au fost obligate să ia măsuri.

Fostele cariere Tombe-Issoire erau considerate binecuvântate şi sacre. Astfel, în anul 1786 au devenit Catacombele din Paris. A fost nevoie de o perioadă de doi ani pentru ca rămăşiţele umane din cimitirul „Inocenţii” să fie transferate în catacombe.

catacombele din paris
La intrarea în catacombe, o inscripţie macabră este afişată: „Opriţi-vă! Acesta este imperiul morţilor”

Pe durata următoarelor decenii, oasele decedaţilor din cimitirele din jurul Parisului au fost mutate în catacombe. Mai mult decât atât, după Revoluţia Franceză (1789-1799), a început obiceiul ca noii decedaţi să fie îngropaţi direct în catacombe.

În timpul reconstrucţiei Parisului de către Baronul Haussmann, procesul de transferare a osemintelor s-a apropiat de final. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1860, iar şapte ani mai târziu, Catacombele din Paris au fost deschise publicului. Lungimea totală a catacombelor este de peste 300 km şi adăposteşte rămăşiţele lumeşti ale peste 6 milioane de foşti locuitori ai Parisului.[sursa]

Pereţii catacombelor sunt decoraţi cu oseminte aranjate minuţios

Bizara lume subterană a catacombelor

Deşi Catacombele din Paris sunt deschise publicului şi în ziua de azi, accesul este limitat la doar o mică porţiune din întreaga reţea. Încă din anul 1955 este ilegal ca persoanele să intre în alte părţi ale catacombelor decât cele permise.

Cu toate acestea, între anii 1970-1980, catacombele au fost vizitate în mod ilegal de către exploratorii urbani din Paris, cunoscuţi drept catafili. S-a descoperit că unele spaţii din catacombe au fost chiar amenajate. De exemplu, în timpul unui exerciţiu al poliţiei, s-a descoperit un cinematograf care funcţiona ilegal într-o zonă a catacombelor. În apropierea cinematografului au fost descoperite un restaurant şi un bar, bine dotate cu marfă.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Un expert în IA expune 5 moduri în care inteligenţa artificială ar putea distruge lumea

În prezent, se estimează că în jur de 300 de catafili intră în catacombe, utilizând pasaje secrete.

Încă de la începuturi, când erau simple cariere de calcar, până în secolul al XVIII-lea, când au devenit loc de veci pentru milioane de oameni, şi apoi în prezent, când sunt o veritabilă atracţie turistică, Catacombele din Paris au reprezentat şi reprezintă în continuare o caracteristică importantă a Oraşului Luminilor.

Vizionaţi în materialul de mai jos vizita unui cuplu în Catacombele din Paris

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele