Ţânţarii sunt printre cele mai enervante vietăţi de pe Pământ. Cu toţii am intrat la un moment dat în contact cu aceste insecte şi nu putem spune că am făcut-o vreodată cu bucurie. Dar cât timp trăieşte un ţânţar?
Fiind într-un permanent război cu aceste insecte care ne vor sângele, inevitabil ne-am întrebat cât trăieşte un ţânţar.
Cât trăieşte un ţânţar
Durata de viaţă a unui ţânţar este diferită în funcţie de gen:
- Femelele ţânţar trăiesc între 42-56 de zile;
- Masculii ţânţar trăiesc circa 10 zile.
Ţânţarul obişnuit are o lungime de 3-6 mm, cu corpul zvelt, este acoperit cu solzi fini, aurii, pe corp și pe picioare, având trompa îndreptată înainte.
Palpii maxilari sunt cu mult mai scurți decât trompa la femelă, lungi cât trompa la mascul. Aripile nu sunt pătate. Marginea anterioară a tergitelor este brună, picioarele brune.
Emite un bâzâit constant, țiuitor, supărător, pe care îl cunoaştem cu toţii. Acest sunet, în tăcerea nopții, poate fi auzit perfect.
Ţânţarul se înmulțește prin ouă, pe care femela le depune într-o pontă ce plutește pe suprafața apei.
Larvele se pot dezvolta în tot felul de ape, chiar și foarte murdare, unde, pentru a respira, stau atârnate cu capătul posterior de suprafața apei, fiind metapneuste.
Femela se hrănește cu sângele pasărilor, mamiferelor, inclusiv al omului.
Masculul consumă suc și nectar vegetal.
Aşadar, femelele ţânţari sunt cele care ne creează disconfort.
Ţânţarii pot transmite omului câțiva viruși, care provoacă boli deosebit de grave, cum ar fi: virusul West Nile, virusul febrei Rift Valley, virusul encefalitei de Saint Louis.
- Recomandat: Cât timp trăieşte o muscă?
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: