Înainte ca egiptenii antici să-și mumifice morții în mod intenționat, deșertul făcea acest lucru în mod natural.

Egiptenii antici sunt, poate, cel mai bine cunoscuți pentru modul în care își tratau morții, de la construirea unor piramide colosale în memoria acestora până la umplerea mormintelor subterane cu comori și artefacte somptuoase. De asemenea, egiptenii i-au mumificat pe mulți dintre cei decedați pentru a le conserva trupurile.

Când au început egiptenii antici să-și mumifice morții

„Originile mumificării egiptene, pentru care există dovezi științifice clare, se situează [în jurul] anului 4.300 î.Hr. S-ar putea să descoperim că datează și mai devreme.”, a declarat Stephen Buckley, cercetător de la Universitatea din York, Marea Britanie, coautor a două lucrări pe această temă.[sursa]

egiptenii antici să-şi mumifice morţii
Rămășițele mumificate ale unui negustor, vechi de 2.500 de ani, au fost găsite în acest sarcofag în Giza, Egipt, în anul 2005. Această înmormântare datează din dinastia a 26-a, dar care este cea mai veche dovadă pe care o avem despre mumificare în Egipt? (Credit foto: Marc Deville via Getty Images)

Aceste dovezi includ învelișuri de mumii vechi de 6.300 de ani, care au fost găsite într-un cimitir egiptean antic, în situl Mostagedda, la aproximativ 320 de kilometri la sud de Cairo. Mormintele au fost excavate la începutul secolului al XX-lea, iar învelișurile au fost aduse în Marea Britanie și se află acum în Muzeul Bolton, după cum au notat Buckley și colegii săi în studiul PLOS One din anul 2014.[sursa]

În cadrul studiului, oamenii de știință au testat învelişurile și au descoperit că acestea conțin rășini folosite de obicei în mumificare. Testele indică faptul că aceste rășini au fost făcute dintr-o varietate de ingrediente, cum ar fi ulei vegetal, grăsimi animale, ceară și răşină de arbori. Rășini similare au fost folosite și în perioade ulterioare de către egiptenii antici pentru mumificare, au precizat cercetătorii.

• CITEŞTE ŞI:  Cum a murit Cleopatra: un şarpe i-a luat viaţa după ce a pierdut totul în faţa viitorului împărat al Romei

Pentru a pune data de 4.300 î.Hr. în context, aceasta este cu aproximativ un mileniu înainte ca egiptenii să dezvolte hieroglifele și cu aproximativ 1.500 de ani înainte de a începe să construiască piramide. Este, de asemenea, cu aproximativ un mileniu înainte ca Egiptul să fie unificat sub un singur faraon.

Mumificarea naturală

În timp ce cele mai vechi dovezi privind utilizarea metodelor artificiale pentru mumificarea cadavrelor datează din jurul anului 4.300 î.Hr., egiptenii se supuneau mumificării naturale în vremuri și mai vechi.

Mumificarea naturală „este un proces accidental cauzat de condițiile favorabile de înmormântare”, cum ar fi îngroparea în nisip cald și uscat, a declarat Buckley. „Egiptenii nu au început să își mumifice morții în mod natural la un moment anume, ca un act conștient.”, a continuat Stephen Buckley.

Salima Ikram, profesor de egiptologie la Universitatea Americană din Cairo, a declarat că cele mai vechi exemple de mumii mumificate natural datează din anul 5.000 î.Hr. dacă nu mai devreme.

Chiar și după ce a fost dezvoltată mumificarea artificială, mulți egipteni erau încă mumificați natural, deoarece nu își permiteau mumificarea artificială și astfel erau îngropați în deșert. „Majoritatea egiptenilor antici erau pur și simplu puși într-o groapă în pământ, fără nicio pregătire” și puteau deveni accidental mumificați natural, a mai precizat Buckley.

Salima Ikram a mai afirmat că „nu știm ce era în mintea egiptenilor antici. Dar, oricine ar fi fost pus într-un mormânt de nisip, departe de apă, și nu era închis cu un covor de stuf/coșciug sau într-o piele, ar fi fost mumificat în mod natural”.

Publicitate

Pe măsură ce creștinismul s-a răspândit în Egipt între secolele al II-lea și al V-lea d.Hr., utilizarea mumificării artificiale a scăzut, potrivit Muzeului Regal din Ontario. În timp ce religia egipteană antică sublinia importanța păstrării trupului pentru viața de apoi, creștinismul nu a făcut acest lucru.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.