Calendarul gregorian. De când utilizăm acest calendar şi de ce s-a renunţat la calendarul iulian

România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian. După înfăptuirea Marii Uniri, a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau şi ele diferite. În Transilvania calendarul gregorian fusese introdus în anul 1590, iar în Bucovina în anul 1773, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi.

Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură.

Calendarul este un sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. Ştim prea bine care este importanţa unui calendar, mai ales în raport cu evenimentele istorice. Iar până şi cele mai mici diferenţe de calcul pot genera erori uriaşe atunci când vine vorba de perioade mai îndelungate.

Ce este calendarul iulian

Calendarul iulian este calendarul de 365 de zile oficializat de Iulius Cezar în anul 46 î.Hr. Acesta a înlocuit calendarul roman, care era un calendar lunar bazat pe fazele lunii.

Calendarul iulian, care a fost conceput cu ajutorul matematicienilor și astronomilor greci precum Sosigenes, se bazează în întregime pe rotațiile Pământului în jurul Soarelui. În medie, Pământului este nevoie de aproximativ 365,242189 de zile (365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 45 de secunde) pentru a face o orbită completă în jurul Soarelui.

Calendarul iulian conţine două tipuri de ani, cel normal şi cel bisect. Un an normal are 365 de zile, împărțite în 12 luni. La fiecare patru ani, există un an bisect cu 366 de zile. Au adăugat această zi bisectă în luna februarie, care era atunci ultima lună a anului. Acest lucru face ca un an mediu să dureze 365,25 zile. Cu toate acestea, este mai mult decât valoarea reală a unui an solar, respectiv de 365,24219 zile. Prin urmare, calendarul iulian câștigă o zi la fiecare 128 de ani. După secole de utilizare, calendarul gregorian a înlocuit calendarul iulian. Cu toate acestea, părți ale Bisericii Ortodoxe Răsăritene încă folosesc acest calendar pentru a determina datele sărbătorilor care nu au o zi fixă.

Ce este calendarul gregorian

Calendarul gregorian este calendarul pe care îl folosim cu toții astăzi. A fost introdus în octombrie 1582 de către Papa Grigore al XIII-lea. Acest calendar este în fapt o modificare a calendarului iulian, reducând media anului de la 365,25 zile la 365,2425 zile. Aşadar, a scurtat anul calendaristic cu 0,0075 zile pentru a opri deriva calendarului față de echinocții. Pentru a corecta această derivă cauzată de calendarul iulian, data a fost avansată cu zece zile în octombrie 1582. Prin urmare, ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 și a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian, 15 octombrie 1582.

Astfel, principala diferență dintre calendarele iulian și gregorian este că un an mediu în calendarul iulian este de 365,25 zile, în timp ce un an mediu în calendarul gregorian este de 365,2425 zile. Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se foloseşte denumirea de Stil Vechi prin comparaţie cu Stilul Nou, aceasta din urmă fiind denumirea dată calendarului gregorian.

Calendarul Gregorian în România

În România, trecerea la stilul nou s-a făcut în anul 1919, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie, calendarul fiind adoptat de guvernul condus de Ion I. C. Brătianu.

Printre cele mai afectate domenii de menţinerea calendarului iulian în România erau industria şi comerţul, în special acele părţi care intrau frecvent în contacte la nivel extern. Comercianţii şi industriaşii români care făceau schimburi cu străinătatea erau nevoiţi să respecte patru scadenţe pe lună, faţă de două cât era obişnuit (la 1 şi 15 ale lunii, atât după calendarul românesc, cât şi după cel occidental).

O altă problemă deosebită se punea şi în cazul statisticii. Statisticile româneşti erau greu de folosit, iar unele instituţii sau ministere erau obligate prin forţa lucrurilor să redacteze statistici în stilul nou. Astfel, băncile, poşta, telegraful, căile ferate şi altele, au fost nevoite să adopte anticipat calendarul gregorian. Reţinerile faţă de introducerea calendarului gregorian îşi aveau originea în special în dogmele religioase, dar şi aici exista o breşă, întrucât Biserica română avea în sânul ei precedentul bisericilor din Transilvania şi Banat, unde stilul nou fusese deja adoptat.^[sursa]

În ansamblu, se crease un decalaj între România şi Europa de Vest, tocmai într-un moment în care contactele se intensificau şi nevoia de „sincronizare” se simţea tot mai acut. Astfel, spre exemplu, atunci când în Europa Occidentală se sărbătorea Anul Nou, în România era abia noaptea dintre 19 spre 20 decembrie.

Pe fondul euforiei create de trecerea în noul secol, în România s-a pus serios problema trecerii efective la noul calendar, care urma să apropie ţara de Occident şi de modernitate. Anticipând trecerea în secolul al XX-lea, Societatea de Ştiinţe din Bucureşti a însărcinat o comisie specială care urma să studieze problema şi să redacteze un proiect de lege pentru introducerea calendarului gregorian. Intenţia era ca schimbarea să aibă loc la 19 iulie 1900, dată care ar fi urmat să devină 1 august 1900. Trimis mai departe, proiectul de reformă s-a blocat în comisiile de specialitate şi peste el s-a aşternut uitarea. Aşadar, nu trebuie să ne mirăm despre felul în care actuala clasă politică tratează marile proiecte.

Marea Unire a repus în discuţie problema adoptării unui stil calendaristic unitar. Încă din ianuarie 1919 Ministerul de Război a solicitat introducerea stilului gregorian, întrucât armata întâmpina numeroase dificultăţi, erori şi confuzii, în organizarea unitară în toate provinciile. Astfel, la 1/14 februarie s-a introdus stilul gregorian la nivelul forţelor armate.

În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie. A intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă. Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian.