Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a născut în data de 14/26 februarie 1838 în satul Cristineşti, din apropiere de Cernăuţi, pe teritoriul actual al Ucrainei şi a fost poet, prozator, dramaturg, ziarist, eseist, jurist, istoric, folclorist, filolog, lingvist, filosof şi arhitect. Numit de către Mircea Eliade drept „un geniu de o înspăimântătoare vastitate”, Hasdeu face parte din galeria spiritelor enciclopedice ilustre ale neamului românesc, fiind una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.

Viața lui Bogdan Petriceicu Hasdeu a purtat amprenta unei imense tragedii, odată cu pierderea unicei sale fiice, Iulia Hasdeu. Aceasta, un copil genial și precoce, a învățat limba franceză la doar doi ani, a scris nuvele la cinci ani, a compus piese de teatru la 11 ani și a devenit prima româncă înscrisă la prestigioasa Universitate Sorbona la doar 16 ani, depășind legile firii. Cu o personalitate de o profunzime remarcabilă, Iulia a murit la vârsta de 18 ani, răpusă de pneumonie. Vă invităm să descoperiți, în rândurile următoare, povestea emoționantă a acestei familii de genii: realizările extraordinare ale tatălui și fiicei, sfârșitul tragic al Iuliei, durerea copleșitoare dar neînvinsă a lui Hasdeu și construcția enigmaticului templu de la Câmpina, loc ce a continuat să fie învăluit în fenomene misterioase.

bogdan petriceicu hasdeu
Bogdan Petriceicu Hasdeu şi fiica sa, Iulia

Tinereţea şi ascensiunea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu

Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe numele său Tadeu Hîjdeu, a fost fiul lui Alexandru Hîjdeu și al Elisabetei Daucș, descendenţii unor vechi familii boiereşti. Tatăl său a absolvit studii la Harkov, Liov și München, având înclinații către filologie, istorie și folclor, fiind autor al unor lucrări de istoria dreptului universal şi cunoscător a nu mai puţin de zece limbi străine, printre care și persana, având şi o bogată activitate didactică.

În anul 1841, familia s-a stabilit în Podolia, însă a avut de suferit din cauza reputației tatălui său, considerat „tulburător al liniștei publice“. În anul 1848, mama sa, Elisabeta, a trecut la cele veșnice.

„Gramatica românească“ a lui I.H. Rădulescu a devenit pentru viitorul lingvist și filolog cartea de suflet a copilăriei.

În anul 1850, s-a stabilit în Basarabia și a urmat cursurile liceului din Chișinău. Începând din anul 1852, Bogdan Petriceicu Hasdeu a studiat la Universitatea din Harkov, unde, sub îndrumarea unor profesori renumiți, a dobândit cunoștințe solide în domeniul filologiei și lingvisticii.

În perioada anilor 1852 – 1854, Bogdan Petriceicu Hasdeu a realizat primele încercări literare. Doi ani mai târziu, când sudul Basarabiei a revenit Moldovei, deşi nu îşi încheiase studiile, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Mutarea s-a soldat însă cu pierderea dreptului de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei.

„Ca prinț sărac, slab și bolnăvicios, impunător printr-o știință enciclopedică, dobândită de douăzeci de ani între un duel și un banchet intim, ca un original de care nu se putea apropia nimeni fără a fi uimit și rănit de uimirile și însușirile lui superioare și de inferioritatea unui spirit agresiv, care nu cruța nimic, nici pentru cel mai sfânt principiu ori pentru cea mai firească legătură, astfel căzu el în Iași la 1856.”, astfel era descris tânărul Hasdeu de către Nicolae Iorga.

În anul 1857, a fost numit membru al tribunalului din Cahul, dar a demisionat după doar șapte luni, devenind un fervent susținător al Unirii. Un an mai târziu, s-a mutat la Iași, unde a obținut un post de custode al bibliotecii universității. Tot în acel an, a lansat la Iași ziarul „România”, promovând ideile pașoptismului.

În anul 1860, a devenit profesor de istorie și geografie la Școala reală din Iași. Un an mai târziu, B.P. Hasdeu a donat bibliotecii universitare 4.000 de volume și, în același timp, s-a perfecționat în diverse domenii în Polonia.

• CITEŞTE ŞI:  Blocul în care locuiesc 20000 de oameni. Cum este viaţa în blocul distopic, din care oamenii nici nu trebuie să iasă

În anul 1862, a colaborat cu ziarele „Dacia” și „Tribuna Română”, și a fondat revista „Din Moldova” (1862-1863), unde a publicat poezii, fabule, nuvele și critici. Aici a apărut drama „Răposatul postelnic” și un studiu istoric despre legăturile lui Petru Rareș cu Ardealul. Din anul următor, revista „Din Moldova” a fost redenumită „Lumina”, dar a fost interzisă după publicarea nuvelei „Duduca Mamuca”, acuzată de „imoralitate”, declanșând astfel primul proces celebru din literatura română.

Publicitate

În același an, s-a mutat la București și, pe 3 noiembrie, a fondat revista „Aghiuță”, unde a republicat nuvela „Duduca Mamuca” sub titlul „Micuța sau Trei zile și trei nopți din viața unui studinte”. În anul 1864, a publicat în ziarul „Buciumul” nuvela istorică „Ursita” și a început să editeze revista „Arhiva istorică a României”. Tot în acelaşi an, pe 2 mai, a susținut lovitura de stat a lui Cuza, după care a sprijinit dinastia de Hohenzollern și a fost implicat în politică, devenind membru al Partidului Liberal și deputat în Parlamentul României.

În anul 1865, s-a căsătorit cu Iulia Faliciu și a publicat monografia istorică „Ion Vodă cel Cumplit”. În anul următor, pe 6 februarie, a lansat publicația „Satyrul”, continuând spiritul satiric al revistei „Aghiuță”. În anul 1867, pe 10 februarie, a avut loc premiera piesei sale „Răzvan și Vidra” la Teatrul Național din București.

În anul 1868, conflictele cu junimiștii s-au intensificat, Bogdan Petriceicu Hasdeu fiind cunoscut pentru abilitatea sa de a polemiza și pentru cultura sa vastă. Aceste calități s-au reflectat în publicațiile „Revista Nouă” și „Revista contemporană”. Tot în acel an, a publicat piesa „Rosana” în revista „Familia” și a călătorit în Serbia, Ungaria, Austria, Basarabia și Franța pentru documentare științifică.

În anul 1870, Bogdan Petriceicu Hasdeu a fondat revista „Columna lui Traian” (1870-1877; 1882-1889), unde a publicat poezia „Odă la ciocoi” și alte materiale critice, ceea ce i-a adus amenințarea cu închisoarea la Văcărești.

În anul 1872, a publicat primele două volume din „Istoria critică a românilor” și volumul „Poezie”. În 1876, a lansat „Revista literară și științifică”. Între 17 mai 1876 și 1 aprilie 1900, a fost director al Arhivelor Statului din București, contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” și „Cuvinte din bătrâni”, inclusiv din arhive străine.

În anul 1877, Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost ales membru al Academiei Române, recunoscut pentru calitatea operei sale și spiritul enciclopedist. Din anul următor, a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București, unde a publicat cursuri originale și bogate în cunoștințe despre literaturile străine și limba română.

În anii ce au urmat, Hasdeu a publicat volumul I (1886), volumul II (1887), volumul IV (1893) și volumul V (1898) din „Etymologicum Magnum Romaniae”, care urmărește fiecare cuvânt din toată istoria lui complexă, în toate epocile, în graiul popular, ca și în limba literară. Datorită vastității întreprinderii și circumstanțelor exterioare, Hasdeu a ajuns doar până la cuvântul „bărbat”. Finalizarea proiectului ar fi trebuit să dureze după unele estimări 150 de ani.

Iulia Hasdeu şi castelul construit la Câmpina de către savantul B.P. Hasdeu

Iulia, marea bucurie a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu

Dar marea bucurie a vieții lui Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost nașterea, la 14 noiembrie 1869, în casa din Strada Carol I, nr. 14 din București, a unicei sale fiice, Iulia Hasdeu.

Copila a fost botezată cu același nume ca al mamei, într-o mistică tendință de contopire a celor două ființe apropiate și ca un semn de suprem omagiu adus soției.

La vârsta de doi ani, Iulia, alintată „Lilica”, vorbea deja limba franceză, iar la patru ani începuse să scrie. La cinci ani crea nuvele, iar la șapte ani scria narațiuni precum „Mihai Vodă Viteazul” sau poeme ca „Domnia lui Țepeș Vodă” și „Oaselor lui Țepeș Vodă”.

Remarcabilă a fost contribuția mamei sale la toate aceste realizări, aceasta dedicându-și întreg timpul și energia pentru modelarea intelectuală a fiicei și dezvoltarea voinței ei de a realiza ceva în viață.

• CITEŞTE ŞI:  Cel mai bogat om din istorie şi averea colosală a lui Mansa Musa

Genialitatea micuței Iulia a uimit nu doar familia, ci și apropiații, mulți dintre aceștia fiind intelectuali iluștri. Printre ei se număra și Alexandru Macedonski, care, într-o vizită la familia Hasdeu, a întrebat-o pe Iulia dacă știe vreo poezie. Fetița i-a întors întrebarea, iar Macedonski i-a recitat o poezie pe care Iulia a ascultat-o cu atenție și a recitat-o cuvânt cu cuvânt câteva minute mai târziu.

Semn al calităților sale excepționale, la opt ani, în 1877, Iulia a dat examenul cumulat pentru clasele I-IV la Școala Primară de băieți nr. 2, sub direcția lui Dem. Demetrescu, primind pe 27 septembrie 1877 un „atestat de clasele primare de băieți”. Tot atunci, Iulia a reunit povestirile scrise, parte în franceză, parte în română, în ciclul „Istorioare pentru amicele mele și pentru toate copilele de la 10 până la 20 de ani”.

La 11 ani, ea a scris piesa de teatru „Dama de circ”, comedia „Amorul e scânteie”, piesele într-un act „Adieu et Bonne Arrive” și „Les enfants ne jugeant pas” în franceză, precum și povestirile „Trandafirul moșului” și „Etoile et celeste”.

În anul școlar 1877, Iulia a fost înscrisă în clasa I la Liceul „Sf. Sava” – tot de băieți, ca particulară, dar prezentându-se la examene „cu școlarii regulați”, pe care l-a absolvit în vara anului 1881 cu rezultate excelente. Pentru a-și forma o temeinică cultură umanistă, părinții i-au angajat preparatori la obiectele de cultură generală și limbi străine, precum și la materiile speciale – pian și canto, cu o atenție deosebită pentru limbile latină și greacă, iar mai târziu pentru arte plastice. Tatăl ei dorea ca tot ce-i fusese inaccesibil lui în copilărie – muzica, pictura și artele înrudite – să fie pus la dispoziția Iuliei.

Pasionată de muzică și având o voce extraordinară, Iulia a terminat Conservatorul la secția de canto și pian.

Totuși, o parte din opinia publică din acea perioadă critica succesele copilei, considerându-le fie exagerate, fie justificate de influența tatălui său asupra examinatorilor și îndrumătorilor. Acestea erau doar simple clevetiri, iar Iulia a confirmat dragostea și grija părinților, precum și aprecierea celor care o judecau la adevărata ei valoare: la 16 ani, în anul 1886, Iulia Hasdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona, unde urma să susțină licența în Filosofie la Facultatea de Litere. Tot la Paris, frecventa cursurile de la École des Hautes Études și studia intens, simțind nevoia de a acumula cât mai multe cunoștințe. Lua lecții de pictură și canto de la profesori celebri ai vremii, era sănătoasă, puternică, veselă și glumeață.

Boala Iuliei şi sfârşitul care i-a distrus viaţa savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu

Tânăra a început pregătirea pentru teza de doctorat, având ca temă „Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica și teodiceea”. Însă, în anul 1887, s-a îmbolnăvit grav, ignorând primele semne ale bolii din dorința de a învăța, iar medicii au dat un verdict crunt: tuberculoză.

În vara aceluiași an, a vizitat Curtea de Argeș, continuând să scrie poezii și cugetări. S-a întors la Paris, dar boala s-a agravat, iar în aprilie 1888, a fost obligată să-și întrerupă studiile. Părinții au dus-o la tratament la Montreux, în Elveția, însă, deși medicii credeau că se va vindeca, starea ei s-a deteriorat vizibil.

Iulia a revenit în România, iar părinții au dus-o la tratament la Agapia și apoi la București, dar starea fetei s-a înrăutățit constant. Conștientă de destinul său, cu ultimele puteri, în martie 1888, a scris poezia „Moartea”, o tulburătoare transpunere artistică a momentelor finale.

Iulia Hasdeu s-a stins din viață la 29 septembrie 1888 și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu, un moment tragic care l-a devastat pe Bogdan Petriceicu Hasdeu.

• CITEŞTE ŞI:  Sargon I, primul împărat al lumii: a pus bazele primului imperiu în urmă cu peste 4.000 de ani

După moartea fiicei sale unice, Hasdeu a descoperit o colecție impresionantă de cugetări, poezii, schițe de dramă și comedii, materiale pentru teza de doctorat și numeroase notițe scrise de tânără, inclusiv pe patul în care și-a trăit ultimele luni.

Semne din lumea de dincolo

Tatăl îndurerat a căutat fără încetare o explicaţie pentru destinul crunt al Iuliei. Şi-a plâns fiica fără încetare şi a aşteptat un semn de la ea.

Conform celor afirmate de Hasdeu, în martie 1890, scriitorul a primit acest semn de la fiica sa: „Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei.

Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însă un aparat telegrafic. Deodată, mână mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu» – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele.”, avea să mărturisească Bogdan Petriceicu Hasdeu.

După această tragedie, Bogdan Petriceicu Hasdeu și-a dedicat viața încercării de a regăsi spiritul fiicei sale pierdute. S-a refugiat în spiritism și a construit un templu în amintirea Iuliei la cimitirul Bellu. În anul 1893, a decis să ridice un castel în memoria ei. Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina, numit și „Marele templu de dincolo”, a fost construit între anii 1893 și 1896, după planurile pe care Hasdeu susținea că i le-a transmis Iulia din lumea cealaltă.

Castelul are o arhitectură inspirată din Evul Mediu, cu elemente care sugerează o fortăreață și un spațiu închis ezoteric. Intrarea principală este străjuită de două tronuri mari din piatră, așezate pe câte șapte lespezi ce simbolizează trecerea sufletului prin cele șapte etape cunoscute în credința populară ca vămile văzduhului. Lângă tronuri, săgețile sculptate indică procesul reversibil al reîncarnării.

Aici, Bogdan Petriceicu Hasdeu a scris primul volum de spiritism din literatura română, intitulat „Sic Cogito”, inspirat de „sfaturile” primite de la Iulia. În castel, Hasdeu a amenajat o cameră specială pentru spiritism, unde ani la rând a încercat să comunice cu fiica sa aflată pe cealaltă lume.

Desigur, mulți dintre apropiați l-au etichetat pe Hasdeu drept „nebun”, explicând că durerea pierderii fiicei l-a dus la fabulații.

Soţia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu a murit în data de 2 iulie 1902, la vârsta de 62 ani, iar marele savant a trecut la cele veşnice în data de 25 august 1907, la vârsta de 69 de ani.

Castelul de la Câmpina a generat, de-a lungul timpului, numeroase legende. Chiar și în zilele noastre, se spune că, în anumite nopți, Iulia Hasdeu poate fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui său. Alte povești susțin că localnicii ar fi văzut-o pe Iulia pe terasa castelului, ținând un buchet de margarete, iar a doua zi, grădinarul ar fi găsit în curte flori de margarete, deși nu era sezonul lor.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: