Ce s-a întâmplat imediat după ce a lovit Pământul asteroidul care a dus la dispariţia dinozaurilor

Nimeni (într-adevăr, nici nu avea cine) nu ar fi putut să prevadă catastrofa care a urmat imediat după ce asteroidul care a dus la dispariţia dinozaurilor a lovit Pământul. Dinozaurii se urmăreau unii pe alții și se hrăneau cu verdețuri gustoase sau cu dinozauri mai mici ori cu alte vietăţi mai puţin norocoase, așa cum au făcut-o timp de peste 170 de milioane de ani. Pterozaurii se înălțau în aer, mozazaurii se scufundau în mări, iar micile mamifere alergau prin pădure în ceea ce era doar o zi obișnuită în Cretacicul târziu.

Apoi, lumea s-a schimbat într-o clipă. O bucată de rocă extraterestră cu o lățime de peste 10 km s-a izbit de ceea ce avea să devină în cele din urmă Peninsula Yucatan din Mexic. Șocul a fost o versiune la scară planetară a unei împușcături. Pământul nu avea să mai fie niciodată la fel.

Ce s-a întâmplat când asteroidul care a dus la dispariţia dinozaurilor a lovit Pământul

Ce s-a întâmplat de fapt în ziua în care asteroidul care a dus la dispariţia dinozaurilor a lovit Pământul? Cercetând înregistrările geologice, experții alcătuiesc o viziune de coșmar a uneia dintre cele mai cumplite zile din istoria planetei noastre.

Unele dintre pagube sunt ușor de evaluat. Craterul creat de impact are un diametru de peste 200 de kilometri, fiind ca o cicatrice masivă desfăşurată pe jumătate de Golful Mexic. Dar, ca să ne exprimăm artistic, diavolul se află în detaliile geologice în mai multe locuri din întreaga lume, cum ar fi semnele unui tsunami masiv în jurul coastei Golfului. Asteroidul a lovit cu atâta forță și a deplasat atât de multă apă încât în circa 10 ore un val imens și-a croit drum până la coastă.

Ceea ce a rezultat este o dezordine geologică: nisip oceanic pe ceea ce ar fi fost uscat și fosile de plante terestre în zone care ar fi trebuit să fie oceanice, într-un amestec de sedimente antice. În partea de lume în care a lovit tsunamiul, aceste straturi marchează o graniță violentă între ultima zi a Cretacicului și prima din perioada următoare, Paleocenul.^[sursa]

Trebuie să subliniem faptul că efectele nu au fost limitate la zona de impact. Explozia a fost suficientă pentru a provoca perturbări geologice, cum ar fi cutremure și alunecări de teren, până în Argentina – care, la rândul lor, au creat propriile tsunami-uri.

Oricât de periculoase ar fi fost valurile pentru viața din emisfera vestică, totuși, căldura a fost mai rea.

Când asteroidul a intrat în atmosfera Pământului şi apoi a lovit suprafaţa terestră, particule mici de rocă și alte resturi au fost aruncate în aer. Geologii au găsit aceste bucățele de roci pulverizate, numite sferule, care s-au împrăştiat în timpul lovirii asteroidului de Pământ, într-un strat de 1/10 de centimetru grosime în întreaga lume.

Cu ce forţă a lovit asteroidul

După cum am precizat, asteroidul avea un diametru de peste 10 kilometri și călătorea cu o viteză de aproximativ 43.000 km/oră. Asteroidul a lovit planeta la aproximativ 60 de grade deasupra orizontului. Acest unghi a fost deosebit de distructiv, deoarece a permis emiterea unei cantități mari de praf și aerosoli în atmosferă, după ce asteroidul a lovit Pământul.

„Energia cinetică transportată de aceste sfere este colosală, aproximativ 20 de milioane de megatone în total sau cam cât energia unei bombe cu hidrogen de o megatonă la intervale de șase kilometri în jurul planetei.”, a declarat geologul Doug Robertson de la Universitatea din Colorado. Toată această energie a fost transformată în căldură în momentul în care aceste mici sfere au început să coboare prin atmosferă la 65 de kilometri înălțime, la aproximativ 40 de minute după impact.

După cum au scris Robertson și colegii săi într-o lucrare intitulată „Supraviețuirea în primele ore ale Cenozoicului”: „Timp de câteva ore după impactul de la Chicxulub, întregul Pământ a fost scăldat cu radiații infraroșii intense provenite de la ejecta de reintrare balistică”.

Pământul a devenit o lume în flăcări. Frecarea cauzată de căderea prin atmosfera terestră a făcut din fiecare sferă o torță incandescentă care a încălzit rapid și dramatic atmosfera. Orice creatură care nu se afla sub pământ sau sub apă – adică majoritatea dinozaurilor și multe alte organisme terestre – nu ar fi putut scăpa de ea. Animalele prinse în aer liber ar fi putut muri direct din cauza câtorva ore susținute de căldură intensă, iar explozia necruțătoare a fost suficientă în unele locuri pentru a aprinde vegetația uscată, declanşând numeroase incendii.

Cel puțin pe uscat, o mare parte din viața cretacică a fost distrusă în decurs de câteva ore. Pulsul de căldură și efectele sale ulterioare au redus drastic diversitatea vieții. Dar situația s-a dovedit a fi și mai gravă. Fumul și cenușa generate de aceste incendii au contribuit probabil și mai mult la învelișul rece, reducând în continuare lumina soarelui.

De asemenea, acidul sulfuric din aer a condus la o ploaie acidă letală care a ținut timp de câteva zile după ce asteroidul a lovit Pământul, ucigând nenumărate animale marine care trăiau în părțile superioare ale oceanelor, precum și în lacuri și râuri.

„Impactul climatic a fost enorm. Praful și funinginea rezultate în urma impactului și a incendiilor ar fi creat o «iarnă de impact», în care lumina solară nu ar fi ajuns la suprafața Pământului timp de aproximativ un an.”, spune Robertson. Geologii pot vedea acest lucru în mod direct sub forma unui strat subțire de funingine care coincide cu stratul dintre Cretacic și perioada următoare – numită granița K/Pg – în întreaga lume.

Care au fost urmările dezastrului

Organismele care reușiseră cumva să supraviețuiască căldurii intense și incendiilor se confruntau acum cu o nouă amenințare. „Pierderea luminii solare ar fi eliminat baza fitoplanctonică a aproape tuturor lanțurilor trofice acvatice și ar fi provocat colapsul complet al ecosistemelor acvatice”, a explicat geologul Doug Robertson, iar plantelor terestre li s-a refuzat, de asemenea, prețioasa lumină solară pentru procesul de fotosinteză. În concluzie, ceea ce evoluției i-au fost necesari peste 180 de milioane de ani pentru a construi ar fi putut fi distrus în mai puțin decât durata de viață a unui Tyrannosaurus rex individual. Moartea a survenit rapid la sfârșitul Cretacicului.

Calculul pagubelor este dificil de evaluat, parțial pentru că dinozaurii primesc o atenție disproporționată. Polenul și planctonul, subliniază Robertson, oferă de fapt o imagine mai rafinată a ceea ce s-a întâmplat în urma impactului. Cu toate acestea, înregistrările fosilelor disponibile arată că aproximativ 75% dintre speciile cunoscute au dispărut complet, iar lucrurile nu au fost probabil roz pentru supraviețuitori. Răcirea pe termen lung a modificat drastic clima planetei și a afectat baza lanțului trofic, atât pe uscat, cât și în oceane.

„Este rezonabil să presupunem că cele 25% dintre speciile supraviețuitoare au avut o mortalitate aproape totală.”, mai spune Robertson, dar aceste organisme norocoase au fost cele care au continuat să pregătească terenul pentru următorii 66 de milioane de ani de istorie evolutivă.

Oamenii de știință vor continua să cerceteze detaliile. Cine ar putea rezista unuia dintre cele mai mari mistere din toate timpurile? Dar mai este ceva care continuă să ne atragă atenția asupra acelei zile teribile, oribile, deloc bune și foarte rele de acum 66 de milioane de ani. Celebrăm dinozaurii pentru dominația lor îndelungată asupra planetei, luându-i drept totemuri ale succesului. Dar dacă au putut fi distruși atât de repede și irevocabil, atunci și noi am putea avea aceeași soartă. Privind înregistrarea străveche a morții la nivel mondial, ne confruntăm cu mortalitatea speciei noastre și cu întrebarea: care ar fi cerinţele pentru a ne asigura supraviețuirea pe termen lung?

Cu toate acestea, un impact nimicitor de acest gen are loc o dată la 200 de milioane de ani. Deci şansele ca Terra să fie lovită în curând de un asteroid gigantic sunt mici. Asta nu înseamnă, însă, că totul se bazează pe statistică şi că nu se poate întâmpla oricând un asemenea dezastru.