Amza Pellea a fost unul dintre cei mai mari actori români de film, teatru, radio şi televiziune. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea a fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată, a interpretat unele figuri celebre din istoria României, precum Decebal sau Mihai Viteazul.

Amza Pellea s-a născut în data de 7 aprilie 1931, la Băilești, judeţul Dolj, într-o familie cu cinci copii. Tatăl său, care purta acelaşi nume, a fost directorul cooperativei „Munca Noastră” din Băilești.

Copilăria şi formarea lui Amza Pellea

Talentul său artistic a fost remarcat încă din primii ani de şcoală, astfel că Amza a apărut pe scenă încă din clasa I a şcolii din localitatea natală, interpretând rolul lupului din „Scufiţa Roşie“, ales chiar de el din moment ce era foarte timid şi putea să-şi ascundă chipul sub masca personajului. Mai apoi, a absolvit cursurile Colegiului Național „Nicolae Bălcescu“ din Craiova, după care a urmat o şcoală electrotehnică, obţinând diploma de „specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“. Nu erau multe indicii pentru ceea ce avea să urmeze.

Această carieră în electrotehnică nu era pe placul lui Amza, el urmându-şi, pe mai departe, pasiunea pentru poezie şi actorie.

amza pellea
Amza Pellea în rolurile lui Nea Mărin şi Mihai Viteazul

Amza Pellea a fost admis la Institutul de Cinematografie din Bucureşti, dar nu la clasa de regie, acolo unde îşi dorea, fiind repartizat la actorie. Însă modul în care a ajuns la institut este aproape la fel ca în bancurile pe care Amza le spunea cu atât talent: pe când lucra la uzina electrică din Craiova, a descoperit un afiş care anunţa ultima zi a probelor eliminatorii pentru examenul de la IATC, secţia cinematografie, iar el s-a prezentat din curiozitate, ca să se intereseze despre soarta unei prietene care dăduse examen la secţia actorie.

Membrii comisiei de admitere i-au pus câteva întrebări, apoi i-au dat un exerciţiu de actorie şi i-au cerut adresa. L-au declarat admis la probele eliminatorii, apoi i-au dat calificativul „admis” la examenul final. În facultate a avut doi profesori excepţionali, pe Mihai Popescu şi Alexandru Finţi, iar aboslvirea institutului a avut loc în anul 1956.

• CITEŞTE ŞI:  A murit Alain Delon: 5 lucruri fascinante despre marele actor

Încă de pe băncile liceului, tânărul venit din Băileşti obişnuia să le spună colegilor din clasă poante de la el din sat, obţinând apoi şi simpatia colegilor de la facultate, cu ticurile verbale şi cu întâmplările „olteneşti“. Nu se gândise niciodată să creeze un personaj până când unul dintre colegii de cămin care lucra la radio i-a propus să spună monoloagele la microfon. „Eu m-am dus cu inima îndoita, ca sa fiu sincer. Mă gândeam că ele au efect într-un cadru restrâns. M-am dus, ei au primit nişte scrisori, şi aşa au început apoi emisiunile la televizor.“, povestea Amza Pellea într-un interviu din anul 1981.

Stagiatura, cariera de actor şi viaţa de familie

În perioada stagiaturii, desfăşurată între anii 1957-1959, a jucat nu mai puţin de 14 roluri, pe scena Teatrului Naţional din Craiova, între care Colonelul Dobre din „Ecaterina Teodoroiu”, de Nicolae Tăutu, Vedernikov din „Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov, Comandantul vasului din „Tragedia optimistă”, de Vsevolod Visnevski, sau Otto Katz din „Soldatul Svejk”, de Jaroslav Hašek.

În anul 1958 a cunoscut-o, tot la Craiova, pe Domnica Policrat, cu care s-a căsătorit. Din căsnicia lor s-a născut, în data de 29 ianuarie 1962, Oana Pellea, care şi ea avea să devină o actriţă de mare succes, un talent absolut remarcabil al scenei.

La naşterea fiicei sale, Amza Pellea i-a dedicat acesteia o impresionantă poezie:

„Te-ai întrupat din stele,
Din pulbere, din vânt,
Din gândurile mele,
Din apă, din pământ,
Şi din iubirea noastră,
Clocotitoare, vie…
Ai înflorit albastră,
Gingaşa bucurie,
Aluneci ca o rază de soare jucăuş,
Eşti apa dintr-o rază,
Eşti pumnul meu căuş,
Din care însetat,
Sorb viaţa-adevărată,
Şi bucurie multă,
Şi lacrima curată…
Prin tine devin veşnic,
Şi capăt sens şi ţel,
Prin tine sunt puternic,
Sunt piatră, sunt oţel,
Şi datorită ţie,
Fetiţa mea cea mică,
De-acuma lui tăticu…
De moarte nu-i e frică…“

Publicitate

A urmat o carieră impresionantă în teatru, începută la Teatrul Naţional din Craiova, iar mai apoi, continuată la Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti.

• CITEŞTE ŞI:  Actrița din "Clanul Soprano" spune că face mai mulți bani din OnlyFans decât a făcut în cariera de actriță

În anul 1959, Amza Pellea a jucat pe scena fostului Studio al actorului de film „Nottara“ în rolurile Wilhelm de Orania din „Egmont“, apoi roluri în „Secunda 58“, „Brigada I-a de cavalerie“, sau „Vrăjitoarele din Salem“. Începând cu anul 1961, ajucat la noul Teatru de Comedie condus de Radu Beligan, în piese precum „Prietena mea Pix”, „Șeful sectorului suflete” sau „Capul de rățoi”.

În perioada 22 martie 1973 – 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național din Craiova, însă a fost şi profesor la Institutul de Artă, Teatru şi Comedie. La Teatrul Național din București a jucat roluri precum Petre Dinoiu din „Comoara din deal”, de Corneliu Marcu – în 1977, sau Vlad Țepeș din „A treia țeapă”, de Marin Sorescu, în anul 1979. În anul 1983 a jucat cel din urmă rol în teatru, pe scena Teatrului de Comedie – personajul bătrânului moșier Muromski din „Procesul”, de Suhovo-Kobilin.

În lumea filmului, Amza Pellea a impresionat prin rolurile magistrale ale unor personaje istorice – Mihai Viteazul sau Decebal – dar şi prin rolul de comedie al lui Nea Mărin.

Printre succesele sale cinematografice se numără Neamul Șoimăreștilor – în anul 1965, Haiducii – în anul 1966, Mihai Viteazul – în anul 1971, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte – în anul 1972, Ciprian Porumbescu – în anul 1973, Ecaterina Teodoroiu – în anul 1978, Nea Mărin miliardar – în anul 1979 şi altele.

În anul 1977 a obţinut premiul de interpretare masculină, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul Manolache Preda din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa.

• CITEŞTE ŞI:  Amanda Bearse: povestea îndrăgitei Marcy din Familia Bundy

Amza Pellea a făcut şi televiziune, care i-a adus popularitatea la cele mai înalte cote. Era nelipsit din programele de Revelion, cu personajul său celebru – “Nea Mărin”, dar a încântat şi în alte emisiuni de divertisment, în care nu se sfia să producă scheciuri cu aluzie la regimul comunist, care au ajutat într-o anumită măsură oamenii să treacă mai uşor peste anii negri ai dictaturii.

Moartea lui Amza Pellea

Amza Pellea a murit în data de 12 decembrie 1983, la vârsta de doar 52 de ani, la București, fiind răpus de o boală incurabilă.

În mod oficial, cauza morții ar fi fost evoluția rapidă a unui cancer pulmonar cu care actorul ducea o luptă de ceva timp. Totuși, au existat și teorii potrivit cărora, moartea lui ar fi fost premeditată de Securitatea comunistă. Deși avea cancer, a apărut povestea unei iradieri ordonate de autorităţi care i-ar fi accelerat evoluția bolii.

Popularitatea actorului ar fi fost unul dintre motive, pentru că Ceauşescu nu concepea ca cineva să fie mai cunoscut decât el, iar cel de-al doilea motiv ar fi fost reprezentat de o poantă abil strecurată de Amza în timpul interpretării, într-un spectacol, a monologului lui Nea Mărin în care ar fi spus „Leana lu` Zăpăcitul din capul statului”, în loc de „Leana lu` Zăpăcitul din capul satului”. Această replică l-ar fi enervat pe dictator

Deși nu sunt dovezi clare în acest sens, chiar și fiica lasă loc acestei variante. „Sinceră să fiu nu pot să vă spun dacă această poveste este reală sau nu.”, a spus Oana Pellea, în trecut.

Amza Pellea a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.