Acasă Divertisment 17 produse ridicole, pe care le-ar cumpăra numai nişte idioţi

17 produse ridicole, pe care le-ar cumpăra numai nişte idioţi

22386
0

Ştiu că ţi s-a întâmplat să cumperi obiecte banale, de care nu ai avut neapărat nevoie, sau pe care le aveai deja într-o formă rudimentară, doar pentru simplul fapt că arătau interesant.

Şi eu am făcut asta.

Însă totul are o limită.

Există obiecte menite să intre în categoria celor de mai sus, dar care nu au nicio noimă. Adică sunt făcute după o noapte de beţie şi cumpărate doar de idioţi.

Nu mă crezi?

Hai să analizăm împreună!

Unghieră pentru leneşi

Această unghieră, pe lângă că arată ca degetele lui Edward Omul Foarfecă, ţi-ar consuma mai mult timp pentru a o regla după forma picioarelor sau a mâinilor, decât dacă ai lua fiecare unghie în parte.

Şi apoi, tot trebuie să iei fiecare deget, că doar n-o să-ţi laşi pe degete colţurile alea oribile care rămân în urmă.

Verdict: produs cretin

Bară de sprijin pentru dormit în picioare

Cam cât de cretin trebuie să fii, să umbli cu porcăria aia după tine, doar pentru a trage din când în când un pui de somn?

Evident, cine s-a gândit să inventeze aşa ceva şi, mai ales, să cumpere un astfel de produs, cu siguranţă nu s-a gândit că ar rămâne în fundul gol dacă ar aţipi în poziţia asta.

Verdict: produs cretin

Maşină de spălat, portabilă

Să spunem că ai fi foarte grăbit şi că nu ai mai avea timp să pui la spălat. Ai putea merge cu aceste mini-maşini de spălat portabile, agăţate de picior?

Unde mai pui că nici nu ai cum să pui altceva decât chiloţi şi şosete, pe care le poţi cumpăra, la nevoie.

Verdict: produs foarte cretin

Aparat pentru amplificat auzul

Dacă ai probleme cu auzul, primul lucru pe care trebuie să-l faci, este să te speli în urechi şi să ţi le cureţi.

Dacă problema persistă, ar trebui să te adresezi unui medic şi, în cazul în care chiar ai probleme, ar trebui să-ţi cumperi un aparat auditiv.

În niciun caz nu reprezintă o soluţie să umbli pe cap cu clopotele astea de mai jos. Pur şi simplu ai fi penibil.

Verdict: produs foarte cretin

Mopul uman

Dacă nu prea îţi suporţi copilul şi vrei ca existenţa lui să fie semnificativă în orice fel, îl poţi folosi drept mop.

Tot ce trebuie să faci e să-l hrăneşti şi să nu-l bagi în seamă.

Verdict: produs oarecum cretin

Sau poţi face acelaşi lucru, dar cu animalul tău de companie.

Mânecile cu ghimpi

Ai o slujbă plictisitoare. Nu-ţi place şcoala. Pur şi simplu nu ai ocupaţie şi stai ca o bovină pe scaun.

Pentru orice situaţie în care trebuie să-ţi sprijini capul, dar nu vrei neapărat să faci acest lucru, avem soluţia: mâneca cu ghimpi.

Te va împiedica să adormi în timp ce nu faci nimic cu viaţa ta! Cumpără acum.

În cazul în care sângerezi abundent, adresează-te medicului sau farmacistului.

Verdict: produs cretin

Ochi falşi pentru retardaţi

Dacă ai peste 14 ani, sigur ai văzut un episod din Tom&Jerry în care cineva foloseşte astfel de ochi.

Cei mai mici nu au de unde să ştie despre ce vorbesc, căci sursa lor de distracţie o reprezintă emisiunile cretine de pe Disney Channel, în care Hannah Montana îi învaţă cum să fie paraşute.

Revenind la produsul nostru, putem afirma cu tărie că cine ar putea concepe vreodată că aceşti ochi falşi îl va ajuta să doarmă într-un loc public fără să arate ca un retardat, am o veste proastă pentru el şi părinţii lui, care au dat greş în misiunea lor de a-l educa decent.

Verdict: produs ieşit din comun de cretin

WC-ul uman

Dacă eşti foarte răcit, deja arăţi destul de nasol. Totuşi, dacă vei umbla cu un sul de hârtie igienică prins de vârful capului, vei arăta complet ca un cretin, a cărui existenţă pe lumea aceasta nu prea se justifică.

Dacă totuşi te hotărăşti să foloseşti vreodată în viaţa ta patetică acest produs, ai mare grijă atunci când intri într-o toaletă publică.

Verdict: produs complet cretin

Perna pentru cei singuri şi urâţi cu spume

Dacă eşti singur şi vrei neapărat să dormi cu cineva, sunt convins că poţi găsi o persoană dispusă să împartă patul cu tine şi să te ţină în braţe pentru a depăşi momentele dificile.

Dar, dacă eşti urât cu spume şi nimeni nu ar vrea să fie mai aproape de tine decât distanţa sigură de 3 metri, în care sunt convinşi că nu-i poţi atinge cu uşurinţă, atunci ai dreptul să foloseşti această pernă penibilă.

Verdict: produs oarecum cretin


Grătar pentru abdomen cu pătrăţele

Dacă eşti un gras simpatic, destul de popular şi cu mintea deschisă, sigur ai făcut cel puţin o dată o glumă despre cum poţi avea pătrăţele pe abdomen, făcând referire la un marker sau la acest grătar, pe care îl poţi vedea mai jos.

Sigur, tu glumeai, pentru că eşti un grăsuţ amuzant şi deştept.

Totuşi, sunt grăsuţi mai puţin amuzanţi şi din cale-afară de proşti, care chiar cred că acest grătar le poate oferi abdomenul visat.

Verdict: produs cretin

Sac de dormit ca un dobitoc

Slujbă plictisitoare, student mort de oboseală după o noapte de băut prin cămin sau boschetar.

Cu toţii îşi doresc ca a doua zi să poată dormi liniştiţi, într-un mediu cât de cât ok, având în vedere condiţiile date.

Totuşi, dacă mergi după tine cu un sac în care trebuie să-ţi bagi căpăţâna şi mâinile ca să poţi dormi, cu siguranţă nu vei fi privit cu ochi buni. De nimeni.

Verdict: produs oarecum cretin

Oală de adunat ţipete

Ţi-a adresat cineva vreodată expresia: “vorbeşte într-o pungă şi dă-mi-o mai târziu să te ascult”?

Da?

Înseamnă că eşti o persoană foarte plictisitoare.

Pentru tine a fost inventată această oală în care poţi să ţipi şi să speri că nu vede nimeni cât de penibil eşti.

Verdict: produs de făcut mişto de proşti

Umbrele pentru pantofi

Eşti o mare divă şi ai dat 2000€ pe o pereche de pantofi, dar ţi-e frică să nu-i stropeşti când plouă?

Avem soluţia perfectă pentru tine: umbreluţe pentru pantofi! Vei arăta ca un clovn, dar măcar pantofii tăi vor fi în siguranţă!

Verdict: produs cretin

Golf pe WC

Ştiu că-ţi place să-ţi petreci timpul pe budă.

Totuşi, eşti chiar atât de nebun încât să-ţi doreşti să joci golf în timp ce te caci? Ce să zic, uite un traseu cu o gaură…

Verdict: produs oarecum cretin

O piatră cu USB

Mai precis, o piatră cu un cablu USB, care nu face nimic.

Da, ai citit bine. E doar un cablu USB legat de o piatră, fără niciun rost.

Verdict: produs complet cretin

Conul de îngheţată automat

Pentru că e mult prea dificil să întorci mâna ca să poţi linge îngheţata, avem pentru tine un con automat!

De ce să te chinui, când tot ce trebuie să faci este să scoţi limba şi să apeşi un buton?

În tot acest timp, te poţi gândi la cât de tare eşti că ai achiziţionat piatra cu USB.

Verdict: produs cretin

Crucea antimasturbare

Crezi că ai un copil care se va masturba de 10 ori pe zi, iar tu eşti un mare credincios care eşti convins că va ajunge în Iad dacă va face asta?

Avem şi pentru problema ta o soluţie: crucea antimasturbare!

Pur şi simplu îţi legi copilul de crucea asta şi îl laşi să stea ca un idiot, fără să facă nimic folositor în viaţa sa.

Astfel, vei fi sigur că nu va face prostii!

Verdict: produs complet cretin

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here