10 practici medicale ciudate, care au fost folosite de-a lungul istoriei

Medicina modernă ne dă un sentiment de încredere, având în vedere nivelul de dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică.

Cu toate acestea, lucrurile nu au stat tot timpul astfel.

De-a lungul timpului au existat diverse practici medicale ciudate, care astăzi ne fac să privim cu uimire trecutul.

Cum ar fi ca medicul care face operaţii pe creier să nu aibă habar ce chestii taie pe acolo?

De obicei, acest gând este alungat din minţile noastre, având în vedere faptul că medicii petrec ani buni în şcoală, investind timp şi bani în pregătirea lor.

Dacă nici în medici nu avem încredere, atunci în cine?

Cu toate acestea, istoria este plină de momente în care doctorii chiar par să nu aibă habar ce fac atunci când îşi tratează pacienţii.

Unii, mai sceptici, ar putea spune că la fel vor fi văzute peste 100 de ani practicile medicale din ziua de azi.

10 practici medicale ciudate din trecut

#10. Sirop pentru calmarea copiilor

În secolul al XIX-lea oamenii erau extrem de ocupaţi cu lucruri foarte importante, precum fumatul trabucurilor şi îndepărtarea mustaţelor cu ceară.

Femeile, care la acea vreme purtau 10 rânduri de lenjerii pe sub haine, nu aveau prea mult timp de pierdut cu adormitul copiilor neastâmpăraţi.

Astfel, cum era de aşteptat, a apărut pe piaţă un produs care să rezolve această problemă.

Soluţia era Siropul calmant al doamnei Winslow.

După cum îi spune şi numele, acest sirop promitea să calmeze copiii agitaţi şi să-i trimită rapid în lumea viselor.

Ceea ce şi făcea.

Având în vedere că era un produs care chiar face ce spune, am putea concluziona că era de calitate.

Doar că produsul avea efect tranchilizant.

Amestecul de sulfat de morfinã, opiu pudrã, carbonat de sodium și amoniac încetinea ritmul cardiac instantaneu.

Până când oamenii au început să bănuiască ceva, şi anume că din cauza siropului inimile copiilor cedau pe capete, a trecut ceva timp.

Abia în anul 1930 siropul a fost retras de pe piaţă, deşi în anul 1910 ziarul The New York Times sugera că ceva este în neregulă cu acest sirop.

#9. Clisma cu tutun

După ce a devenit popular în Europa, tutunul s-a transformat într-un fel de medicament bun la toate.

Atât de bun, încât nişte oameni deştepţi s-au gândit să-l folosească drept agent de clismă.

Această procedură medicală foarte populară în secolul al XIX-lea includea o insuflaţie de fum în rectul pacientului, datorită presupuselor efecte benefice ale nicotinei.

Printre altele, nicotina era folosită frecvent pentru tratarea durerilor de cap, insuficienţei respiratorii, crampelor stomacale, ameţelilor sau răcelii.

Ideea bizară a clismei cu fum de ţigară a fost preluată de la indienii nord-americani.

Se presupunea, fără niciun fundament, că fumul ameliorează durerile intestinale.

Astfel s-a ajuns ca procedura să fie aplicată și în cazul înecului, considerându-se că insuflarea de fum prin rect stimulează respiraţia. Mai mult, tehnica depășise în importanţă respiraţia artificială.

Conform unui raport din anul 1835, clisma cu nicotină avea success în tratamentul pentru holeră în stadiu terminal.

Cu toate acestea, în anul 1811, omul de știinţã englez Benjamin Brodie a demonstrat că nicotina, principalul agent activ din tutun, este o otravă care provoacă stop cardiac.

Evident, acest lucru putea fi observat şi dacă cineva făcea o statistică a pacienţilor morţi de stop cardiac în urma procedurii de băgat fum în fund.

#8. Tratamente cu mercur

Strălucitor şi neted, mercurul arată destul de satisfăcător.

De fapt, acest lichid argintiu a fascinat omenirea timp de mii de ani. Există dovezi de folosire a mercurului în antichitate, fiind descoperit în mormintele egiptenilor, vechi de peste 2500 de ani.^[Sursa]

Oamenii erau atât de fascinaţi de mercur, încât îl foloseau în tot felul de practici medicale ciudate.

Te-ai julit la cot? Pune nişte mercur şi trece.

Dureri puternice de cap? Mercur!

Doar că mercurul este extrem de toxic.

Sigur ai auzit de intoxicaţie cu mercur.

Printre efecte se numără pierderea dinţilor, deteriorarea organelor – cel mai adesea rinichii şi ficatul şi a sistemului nervos.

Cum oamenii foloseau mercurul pentru a trata orice, s-a ajuns şi la tratarea bolilor venerice.

De fapt, există voci care susţin că mercurul a ajutat la stoparea răspândirii sifilisului, care devenise o adevărată problemă la acea vreme.

După cum bănuiai, ajutorul se referă la faptul că în urma tratamentului cu mercur, persoana respectivă murea şi astfel scădea probabilitatea de transmitere a bolii.

Macabru, ştiu.

Mihai Eminescu şi mercurul

Marele poet român Mihai Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis.

Cum era o modă la acea vreme, s-a folosit mercur în tratarea aşa-zisei boli, cauzându-i-se leziuni la nivelul sistemelor nervos şi cardiovascular, grave şi ireversibile.

De asemenea, şi marele compozitor Wolfgang Amadeus Mozart ar fi fost tratat cu mercur pentru sifilis.

#7. Tratarea tusei cu heroină

Secolul al XIX-lea se pare că a fost o perioadă dubioasă în ceea ce priveşte medicina.

Oamenii erau gata să încerce orice tratament le promitea o rezolvare rapidă a problemelor, fără să stea prea mult pe gânduri.

Astfel, când a apărut leacul pentru tuse, pe bază de heroină, oamenii au sărit să-l folosească.

După cum ştim, heroina este un drog extrem de periculos, care provoacă o dependenţă puternică.

Doar că, după cum promitea şi medicamentul, chiar era eficient împotriva tusei.

Aşadar, dacă te hotărăşti să devii drogangiu, măcar nu vei avea probleme cu tusea.

Lăsând gluma la o parte, trebuie să menţionăm că medicamentul pe bază de heroină era produs de compania Bayer, aceeaşi care a produs aspirina cea de toate zilele. Ah, şi care a sponsorizat diverse campanii naziste de tortură, pe când făcea parte din grupul IG Farben.

#6. Tratarea impotenţei cu şocuri electrice

Impotenţa nu este o afecţiunea modernă.

Bărbaţii se confruntă cu această problemă din cele mai vechi timpuri, însă nu s-a găsit un remediu până acum.

Deşi au existat foarte multe produse, extrem de dubioase, care promiteau soluţia salvatoare.

Un astfel de produs este centura electrică a doctorului Bell.

În mod evident, fiind descoperite tainele curentului electric, era clar că acesta este soluţia pentru impotenţă.

Sau, cel puţin doctorul Bell susţinea asta.

Problema era că singurul lucru pe care reuşea să-l ridice această centură era volumul decibelilor pe care pacienţii îi scoteau în timpul tratamentului.

Închipuie-ţi ce durere cumplită resimţeau săracii oameni când îşi curentau părţile intime, crezând că aceasta este soluţia mult aşteptată.

#5. Terapie cu urină

După cum bănuiai de când ai citit denumirea, acest remediu străvechi nu poate fi decât ceva extrem de dubios.

Aflând de această practică, soldaţii răniţi pe front, neavând la îndemână alte substanţe antiseptice, au observat că rănile spălate cu urină sunt mai puţin supuse infectării decât cele spălate cu apă obişnuită.

Dar, în vreme de război, şi cu o rană deschisă, probabil că eşti dispus să încerci orice fel de tratament îţi recomandă cineva care pare cât de cât serios.

Se spune că urina este cheia pentru vindecarea numeroaselor boli.

Pe lângă comprese, se recomandă băutul urinei pentru îmbunătăţirea stării de sănătate.

Dacă multe dintre tratamentele enumerate în această listă par chestii nebuneşti din trecut, terapia cu urină a rezistat până în zilele noastre.

Există şi astăzi vindecători care practică numeoase forme de tratamant cu urină, dar niciunul procedeu nu este confirmat de medicină.

#4. Sângerarea terapeutică

Sângerarea terapeutică sau lăsarea de sânge, după cum este cunoscută în popor, a fost o terapie frecventă și larg răspândită până, ai ghicit!, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Lăsarea de sânge era, ca şi în cazul mercurului, un tratament pentru foarte multe afecţiuni.

Dacă aveai o stare nasoală, erau şanse mari să te simţi astfel din cauză că…aveai prea mult sânge în organism!

Din acest motiv, trebuia doar să dai afară nişte sânge, iar problema era rezolvată.

În zilele noastre, să spui că ai prea mult sânge e ca şi cum ai zice că ai tras prea mult aer în piept. Dar nu suntem la curent cu practicile de atunci, aşa că nu putem înţelege chiar toate secretele medicinei străvechi.

#3. Tratarea isteriei feminine

Diagnosticul și tratamentul pentru isteria feminină erau destul de comune în Vest și larg discutate în special în literatura de specialitate din epoca victoriană (1837-1901).

În anul 1859, un medic susţinea că un sfert dintre femei suferă de isterie.

Au fost catalogate 75 de pagini de posibile simptome ale bolii, aproape orice mică durere putând constitui un incipit pentru isterie.

Femeia care suferă de isterie se considera în general că are stări de leșin, iritabilitate ridicată, apetit scăzut, insomnie, crampe abdominale, respiraţie superficială, spasme musculare și o tendinţă de a provoca necazuri.

Femeile şi stările lor, nu-i aşa?

Isteria era frecvent asociată insatisfacţiei sexuale.

Dar cum era tratată isteria? Mă bucur că ai întrebat.

Pacientele erau supuse unui masaj pelvian, efectuat de doctori, până când experimentau „paroxismul isteric”. Adică orgasmul.

Deşi, pentru noi, pare că doctorii aveau parte de acţiune în fiecare zi, aceştia nu erau tocmai încântaţi de solicitările repetate ale femeilor pentru tratarea bolii.

Din acest motiv, a fost inventat un vibrator electromecanic în anul 1873, capabil să rezolve această gravă problemă, înlocuind astfel degetele doctorilor.

#2. Trepanaţiile

Trepanaţia este una dintre cele mai vechi proceduri chirurgicale cunoscute.

Acest procedeu datează din vremea erei mezolitice.

Îşi are originea cu mult înainte ca primii pionieri ai medicinei – Hipocrate în Grecia antică şi Galen în Roma antică, să-i afle proprietăţile.

În realitate, trepanaţia este doar un cuvânt sofisticat pentru „a face găuri în cap pe viu”.

Aceste găuri erau făcute pentru a trata prin operaţii pe creier crize de epilepsie sau migrene.

Se pare că strămoşii noştri milenari au lăsat vestigii străvechi din care rezultă că practicau trepanaţia încă de pe vremea Egiptului antic.

Este totusi destul de dificil de înţeles cum făceau aceste operaţii fără mijloace sterilizate şi, mai ales, fără anestezie.

Cercetătorii au stabilit că trepanaţia se practica atât în scopuri medicale, cât şi în cadrul ritualurilor.

Deşi medicina modernă a abandonat în cufărul cu eticheta „Aşa nu!” acest procedu, mai există şi astăzi „specialişti” care îi susţin utilitatea.

#1. Lobotomia

Lobotomia este una dintre cele mai teribile dintre aceste practici medicale ciudate. Totuşi, la un moment dat, a fost apreciată pentru valoarea sa în domeniul medicinei.

A fost prezentată lumii de neurologul portughez Antonio Egas Moniz şi acceptată de foarte mulţi „specialişti”.

Lobotomia consta în tăierea conexiunilor la cortexul prefrontal, partea anterioară a lobului frontal. Procedura se rezuma la forarea craniului și distrugerea ţesutului de pe lângă lobul frontal.

Practic, se ia un pacient depresiv şi i se înfige o tijă ascuţită deasupra globului ocular.

Apoi, cu un ciocănel, se bate tija până în creier, distrugând pe acolo nişte bucăţi din creier, iar operaţia e gata.

Doctorul Walter Freeman, de la Universitatea din Yale, a apucat să opereze prin această metodă mii de pacienţi. Tratamentul era pentru cei care sufereau de anxietate, depresie, tulburări halucinante şi alte afecţiuni neurologice, psihice şi emoţionale.

Partea proastă este că după operaţie, mulţi dintre pacienţi au rămas paralizaţi pe viaţă.

În mod ironic, neurologul portughez care a inventat această practică dubioasă a fost recompensat cu premiul Nobel pentru medicină în anul 1949.

În anii ’50-’60, lobotomia era atât de răspândită încât copiii care aveau simptome ale depresiei erau duşi la neurolog pentru lobotomie ca la dentist.

A fost nevoie de zeci de mii de lobotomii cu rezultat dezastruos pentru ca cineva să-şi dea seama că a face unei persoane depresive creierul ferfeniţă cu o tijă metalică şi un ciocănel nu este tocmai un procedeu medical adecvat.