10 curiozităţi despre Ramses al II-lea, cel mai mare faraon din istoria Egiptului antic: a avut 200 de neveste şi 100 de copii

Ramses al II-lea, cunoscut și ca Ramses cel Mare, a fost unul dintre cei mai faimoși și puternici faraoni ai Egiptului Antic, considerat de mulţi specialişti drept cel mai mare faraon din istorie. Succesorii săi și poporul egiptean l-au supranumit „Marele predecesor” și-l numesc, și astăzi, cu afecțiune „Sese”.

Data încoronării lui Ramses al II-lea, III Shemu ziua 27 (adică 31 mai 1279 î.Hr.), a fost declarată sărbătoare în timpul Dinastiei XX. Se presupune că a urcat pe tron în jurul vârstei de 24 – 25 de ani. Domnia sa a durat peste 66 de ani, din anul 1279 î.Hr. până în 1213 î.Hr., fiind una dintre cele mai lungi din istoria Egiptului.^[sursa]

10 curiozităţi despre Ramses al II-lea, cel mai mare faraon din istoria Egiptului antic

#1. Familia sa nu era de origine regală

Ramses al II-lea s-a născut în anul 1303 î.Hr. ca fiu al faraonului Seti I și al soției sale, regina Toya. Familia sa a ajuns la putere la câteva decenii după domnia lui Akhenaton (1353-1336 î.Hr.).

Ramses a fost numit după bunicul său, marele faraon Ramses I, care a adus familia lor de oameni de rând în rândurile regalității prin isprăvile sale militare.

Ramses al II-lea avea 5 ani când tatăl său a preluat tronul. Fratele său mai mare a fost primul în linia de succesiune și abia la moartea acestuia, la vârsta de 14 ani, Ramses a fost declarat prinț regent.

Ca tânăr prinț moștenitor, Ramses și-a însoțit tatăl în campaniile sale militare, astfel încât să dobândească experiență de lider și de războinic. Până la vârsta de 22 de ani, el conducea armata egipteană în calitate de comandant al acesteia.

#2. A scăpat la limită de la moarte la Kadesh

În anul 1275 î.Hr., Ramses al II-lea a început o campanie de recuperare a provinciilor pierdute din nord. Ultima bătălie din această campanie a fost Bătălia de la Kadesh, purtată în anul 1274 î.Hr. împotriva Imperiului Hitit condus de Muwatalli al II-lea.

Este cea mai timpurie bătălie bine înregistrată din istorie și a implicat aproximativ 5.000-6.000 de care, ceea ce o face probabil cea mai mare bătălie cu carele de luptă purtată vreodată.

Ramses a luptat cu vitejie, însă a fost depășit numeric cu mult și a fost prins într-o ambuscadă de armata hitită, scăpând la limită de moarte pe câmpul de luptă.

Ulterior, Ramses a condus personal un contraatac pentru a-i îndepărta pe hitiți de armata egipteană și, deși bătălia a fost neconcludentă, a ieșit în evidență ca fiind eroul momentului.

#3. A fost cunoscut sub numele de Ramses cel Mare

Ca tânăr faraon, Ramses al II-lea a dus lupte crâncene pentru a asigura granițele Egiptului împotriva hitiților, nubienilor, libienilor și sirienilor.

A continuat să conducă campanii militare în care a înregistrat numeroase victorii și este amintit pentru curajul său și pentru conducerea eficientă asupra armatei egiptene.

Se estimează că, în timpul domniei sale, armata egipteană număra aproximativ 100.000 de oameni.

A fost, de asemenea, un lider extrem de popular. Succesorii săi și egiptenii de mai târziu l-au numit „Marele Strămoș”. Atât de mare a fost moștenirea sa încât 9 faraoni ulteriori au luat numele Ramses în onoarea sa.

#4. S-a proclamat zeu

Conform tradiției, festivalurile Sed erau jubilee sărbătorite în Egiptul antic după ce un faraon a domnit timp de 30 de ani și apoi la fiecare trei ani după aceea.

În cei 30 de ani ai domniei sale, Ramses s-a transformat ritualic într-un zeu egiptean. În timpul întregii sale domnii au avut loc 14 festivaluri Sed.

După ce a fost declarat zeu, Ramses a înființat noua capitală, Pi-Ramesses, în Delta Nilului și a folosit-o ca bază principală pentru campaniile sale în Siria.

#5. Arhitectura egipteană a înflorit sub domnia sa

Ramses al II-lea a ridicat mai multe statui colosale ale sale decât orice alt faraon în istoria Egiptului. De asemenea, a fost fascinat de arhitectură, construind diverse monumente pe scară largă în Egipt și în Nubia. Domnia sa a fost martora unui număr mare de realizări arhitecturale, precum și a construcției și reconstrucției a numeroase temple, monumente și structuri.

Printre acestea s-au numărat templele gigantice de la Abu Simbel, un monument de piatră dedicat lui însuși și reginei sale Nefertari și Ramesseum, templul său mortuar. Ambele temple prezentau statui uriașe ale lui Ramses însuși. De asemenea, și-a onorat atât tatăl, cât și pe el însuși, finalizând templele de la Abydos.

Ce l-a împins pe Ramses să construiască atâtea monumente în onoarea lui, mai multe decât oricare alt predecesor al său? Pentru a înțelege această întrebare, în primul rând, trebuie să înțelegem conceptul de monumente egiptene. Acestea nu au fost concepute ca monumente arhitecturale, ci ca o legătură directă între semizeu și divinitate.

Prin ridicarea templelor, faraonul satisfăcea nevoile zeilor, făcându-le astfel un serviciu. Iar dacă zeii erau fericiți și poporul Egiptului era fericit, iar meritele pentru această fericire îi revenea faraonului, în calitatea sa de persoană semi-divină, faraonul constituia legătura între popor și divinitate.

#6. Ramses al II-lea a semnat primul tratat internațional de pace

În anii 8 și 9 ai domniei sale, Ramses a condus mai multe campanii militare împotriva hitiților, reușind să captureze Dapur și Tunip.

Încăierările cu hitiții au continuat pentru aceste două orașe până în anul 1258 î.Hr. când a fost stabilit un tratat de pace oficial între faraonul egiptean și Hattusili al III-lea, regele hitiților de atunci.

Acest tratat este cel mai vechi tratat de pace înregistrat în lume.

#7. Ramses al II-lea a fost tatăl a peste 100 de copii

Nu se cunoaște numărul exact de copii pe care Ramses al II-lea i-a avut în timpul vieții sale, însă estimarea aproximativă este de aproximativ 96 de fii și 60 de fiice.

Ramses a supraviețuit mai mult decât mulți dintre copiii săi, iar în cele din urmă a fost succedat de cel de-al 13-lea fiu al său. Fiicele lui Ramses au jucat un rol important în viața politică și religioasă a Egiptului.

#8. Ramses al II-lea a avut peste 200 de soții și concubine

Ramses a avut peste 200 de soții și concubine. Unele dintre ele au fost prințese străine, care au fost căsătorite cu Ramses pentru a consolida relațiile diplomatice. Altele au fost femei egiptene, care au fost alese pentru frumusețea și inteligența lor.

Regina sa preferată a fost, cel mai probabil, Nefertari. Aceasta a continuat să domnească alături de soțul ei și a fost numită soția regală a faraonului. Se crede că a murit relativ devreme în timpul domniei sale.

Mormântul reginei Nefertari, denumit QV66, este cel mai frumos din Valea Reginelor, conținând picturi murale considerate unele dintre cele mai mari opere de artă egipteană antică.

#9. A fost unul dintre cei mai longevivi faraoni egipteni

Ramses a domnit din anul 1279 până în 1213 î.Hr., în total 66 de ani și două luni. Este considerat al doilea cel mai longeviv faraon al Egiptului antic, după Pepi al II-lea Neferkare (r. 2278-2184 î.Hr.).

Ramses a fost succedat de cel de-al 13-lea fiu al său, Merneptah, care avea aproape 60 de ani când a urcat pe tron.

#10. Moartea şi moştenirea lui Ramses al II-lea

Înainte să moară, Ramses suferea de grave probleme dentare și de asemenea, avea probleme cu circulația sângelui, din pricina arteritei. Ramses a murit la Pi-Ramses pe data de 1 septembrie 1213 î.Hr., domnind peste Egipt peste 60 de ani.

Răspândirea știrii morții faraonului a umplut Egiptul de lacrimi și durere. Cei mai mulți dintre contemporanii săi nu cunoscuseră un alt suveran și credeau că lumea se va sfârși odată cu moartea acestuia.

Ceremonia de mumificare a durat șaptezeci de zile, conform tradiției. Procesul de mumificare presupune, printre altele, înlăturarea organelor din corp, în timpul acestei operații dintr-o eroare lui Ramses i-a fost îndepartată și inima, aceasta a fost repusă în corpul faraonului, dar într-o poziție greșită.

După finalizarea ceremoniilor de mumificare, mumia lui Ramses a fost condusă pe ultimul drum de un cortegiu funerar naval pe Nil, până la Teba, în fruntea cortegiului fiind nava succesorului său Merenptah. Mumia a fost depusă în mormântul săpat în stâncile din Valea Regilor. După depunerea mumiei și a comorilor în mormânt, intrarea mormîntului a fost sigilată.

După moartea lui Ramses al II-lea, nouă succesori ai săi, suverani ai Egiptului antic i-au purtat numele, dar niciunul nu a reușit să-l egaleze în măreție.

Mumia lui Ramses al II-lea

La câteva decenii după moartea lui Ramses, în timpul Dinastiei XXI, mormântul său a fost jefuit și multe din comorile depuse au dispărut. Astfel, începe istoria, plină de peripeții, a mumiei lui Ramses.

Aceasta a fost mutată de mai multe ori de către preoții egipteni în diferite alte morminte, cum ar fi: mormântul tatălui său (KV17) sau al reginei Inhapy, pentru a o feri de alte jafuri.

În jurul anului 1000 î.Hr., mumia lui Ramses al II-lea, împreună cu alte mumii, inclusiv a bunicului său Ramses I și a tatălui său Seti I, au fost depuse într-o grotă secretă de lângă templul lui Hatșepsut din Deir el-Bahari, lângă Teba. Au rămas aici până în anul 1881, când a fost decoperită de un jefuitor de morminte Muhammad Abd Al-Rasul. Muhammad a fost arestat, iar în timpul procesului a dezvăluit autorităților locul unde se aflau mumiile. Acestea fiind, ulterior, transportate, de către egiptologul Gaston Maspero, la Muzeul din Cairo.

În anul 1974, s-a observat că datorită condițiilor nu tocmai optime în care era depozitată, mumia a început să se degradeze. Pentru stoparea degradării, s-a decis să fie transportată la Paris, la Muzeul Luvru, pentru depistarea cauzei. În acest scop, pentru acest transport, i s-a întocmit pașaport.

La Paris, mumia lui Ramses a fost întâmpinată pe aeroport, cu onoruri militare, de către președintele Franței, Valery Giscard d’Estaing și de ministrului francez al educației și cercetării.

Oamenii de știință au constatat că degradarea mumiei se datora unei banale ciuperci, care a fost îndepartată. De asemenea, i s-a întocmit o necropsie, stabilindu-se ca și cauză probabilă a decesului, infecțiile provocate de abcesele dentare. După aceste teste, mumia a fost transportată înapoi în Egipt, revenind la Muzeul din Cairo.