fbpx

10 statui bizare ale lui Iisus, mai mult sau mai puţin reuşite

9 min


Există o întreagă dezbatere privind sensul poruncii a doua din Decalog, care spune că:

„Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti […]”

Deşi mai există voci care condamnă închinarea la icoane şi statui, creştinii din întreaga lume au văzut alt sens în porunca Domnului şi au decis că e ok să existe icoane şi statui cu Iisus şi sfinţi.

Cum sculptura a devenit, în timp, o artă, evident că şi în religie au apărut diverse interpretări ale lui Iisus, în funcţie de cum îl înţelegea fiecare artist.

Statuia lui Iisus, aşa cum ne-o imaginăm cei mai mulţi dintre noi, îl reprezintă pe Mântuitor drept un bărbat cu barbă, având, de obicei, braţele ridicate în semn de bunăvoinţă, sau în poziţia specifică binecuvântării.

Dar există şi excepţii.

Unele statui cu Iisus sunt atât de bizare încât au fost considerate simboluri oculte, în timp ce altele sunt opere de artă în adevăratul sens al cuvântului.

10 statui ale lui Iisus

#10. Statuia lui Iisus cel Negru

statuia lui iisus cel negru

Statuia lui Iisus cel Negru se află în oraşul american Detroit.

Iniţial, statuia era albă, însă protestatarii pentru drepturile negrilor, din timpul revoltelor din anul 1967.

Negrii protestau pentru încetarea discriminării rasiale şi pentru egalitatea în drepturi, iar faţa, mâinile şi picioarele statuii au fost vopsite în negru.

De atunci, statuia a rămas aşa, chiar şi în timpul restaurărilor.

Actul nu a fost considerat vandalism, întrucât nu a fost modificată forma statuii.

#9. Statuia lui Iisus acoperit cu voal

statuia lui iisus cu voal

Această statuie îl înfăţişează pe Iisus, aflat pe moarte, întins pe un pat şi acoperit cu un voal transparent.

Voalul este atât de transparent, încât chipul Mântuitorului este vizibil.

Statuia a fost creată de artistul italian Guiseppe Sanmartino, pentru prinţul Raimondo di Sangro.

În prezent, statuia este expusă în Capela Sansevero, din oraşul Napoli.

Încă nu se ştie cum a fost creat voalul, însă se crede că este chiar opera prinţului Raimondo, care era pasionat de alchimie.

#8. Statuia lui Iisus în flăcări

statuia lui iisus in flacari

Iniţial, statuia se numea Regele Regilor şi se afla în faţa bisericii din oraşul american Ohio.

Această statuie era neobişnuită deoarece îl înfăţişa pe Iisus doar în partea superioară, cu braţele ridicate către cer.

În luna iunie, 2010, statuia a fost lovită de fulger şi a ars în totalitate, acela fiind considerat de unii un semn divin.

#7. Statuia lui Iisus fără adăpost

Statuia lui Iisus fara adapost

Această statuie înfăţişează un Iisus care doarme pe o bancă şi a fost creată de artistul Timothy Schmalz, care a dorit să atragă atenţia asupra problemei oamenilor fără adăpost.

Faţa statuii este acoperită, însă ştim că este vorba despre Iisus după găurile lăsate de cuiele din picioare.

40 de statui au fost create şi răspândite în toată lumea, inclusiv la Vatican.

Stilul este atât de realist, încât unii au alertat autorităţile, crezând că este vorba despre persoane fără adăpost, care ar putea fi în pericol.

#6. Statuia lui Iisus la Înălţare

Statuia lui Iisus la înălţare

Statuia se află în Sala de Audienţe Paul al VI-lea, din Roma.

Statuia a fost creată de artistul Pericle Fazzini, în anul 1971.

Iisus se înalţă dintr-un crater nuclear, artistul dorind să atragă atenţia asupra pericolului nuclear care cuprinde întreaga lume.

#5. Statuia lui Iisus după Răstignire

Statuia lui Iisus dupa rastignire

Această operă îi înfăţişează pe Fecioara Maria, Maria Magdalena şi pe Nicodim purtându-l în braţe pe Mântuitor, după ce a fost dat jos de pe cruce.

Povestea spunea iniţial că Nicodim şi Iosif din Arimathea sunt cei care l-au purtat pe braţe pe Iisus după Răstignire.

Sculptura a fost începută de Michelangelo, însă a fost finalizată de prietenul său Tiberio Calcagni.

Michelangelo a început sculptura în anul 1550, însă în 1550 s-a oprit şi a început să o lovească cu un ciocan, fără să se ştie motivul.

#4. Statuia lui Iisus cu capul furat

statuia lui iisus cu capul furat

Această statuie o înfăţişează mai degrabă pe Maggie Simpson decât pe Iisus, însă este clar că nu avem în faţă o formă finală a operei.

Statuia a fost amplasată în oraşul Sudbury, Canada şi îi înfăţişează pe pruncul Iisus şi Fecioara Maria.

În anul 2015, nişte hoţi au sustras capul lui Iisus.

Artista Heather Wise a primit sarcina de a restaura opera.

Pentru a nu rămâne statuia fără cap, Heather Wise a creat un înlocuitor temporar, care nu a fost cea mai reuşită alegere.

Cu toate acestea, statuia a devenit celebră, iar o femeie a returnat capul care fusese sustras. Aceasta a spus că l-a cumpărat de la un târg, făra a-i cunoaşte provenienţa.

#3. Statuia lui Iisus din adâncuri

Statuia lui Iisus sub apa

Il Cristo Degli Abissi  este o statuie a lui Iisus realizată de artistul italian Guido Galletti, fiind una dintre cele mai cunoscute statui subacvatice.

Statuia se află pe fundul golfului San Fruttuoso, Italia, fiind finalizată în anul 1954.

Opera are 2,5 m înălțime, cântărește 260 kg și Îl întruchipează pe Iisus, cu brațele întinse privind spre suprafața apei.

În fiecare an, în ultima duminică din iulie, are loc o ceremonie în memoria tuturor celor care și-au pierdut viața în apă. Ceremonia religioasă se ține pe țărm, noaptea, iar scafandrii coboară în mare la Hristos și Îi pun pe cap o cunună de lauri.

#2. Statuia lui Iisus dezbrăcat

Statuia lui Iisus dezbrăcat

Statuia lui Iisus, fără haine, sprijinind o cruce mare cu braţul drept este o operă a lui Michelangelo. Aceasta a fost realizată în anul 1521, fiind de fapt o a doua variantă.

Prima variantă a fost creată în anul 1514, dintr-un bloc de marmură imperfect, care i-ar fi creat probleme artistului italian.

Statuia se află în biserica Santa Maria Sopra Minerva, organele genitale fiind acoperite în broz, întrucât părerile privind nuditatea Mântuitorului erau împărţite.

#1. Statuia lui Iisus de la Rio

statuia lui iisus de la rio

Probabil cea mai cunoscută statuie a lui Iisus este Cristo Redentor.

Cristos Mântuitorul (n.r. trad.) este un monument în Rio de Janeiro, Brazilia, amplasat la sud de oraș, pe muntele Corcovado, la o altitudine de 700 m.

Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931.

Edificiul are o înălțime de 30 metri, iar împreună cu soclul 38 de metri. Lățimea la nivelul brațelor este de 28 metri, iar greutatea de 635 tone.

Sculptorul român Gheorghe Leonida este cel care a realizat capul Mântuitorului.


Apreciază articolul


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
1
Cool
WTF WTF
0
WTF
Lisa Roman

Călătoresc. Călătoresc mereu. Nu stau niciodată.

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *