Politician: „Meseria noastră e mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. Aleșii își riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi!”

3 min


Daniel Barbu părea un tip inteligent. Doctor în istorie la Universitatea Babeş-Bolyai şi fost ministru al Culturii în urmă cu vreo 3 ani. Când te prezinţi astfel, interlocutorul tău ar putea crede că eşti un mare erudit şi cu siguranţă şi-ar calcula bine cuvintele, ca nu cumva să-l faci varză din două replici pline de har şi cunoaştere. 

Dar apoi spui asta:

„V-ați ales o meserie grea. E cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner. Meseria de politician este grea și foarte puțină lume știe de fapt ce faceți cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea și sâmbetele și duminicile. E o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. E mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. Știm bine că, din pacate, și nu numai în România, dar la noi într-o manieră care este extrem de violentă, spațiul public a devenit un fel de teatru de operațiuni în care orice ales local sau național își riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi.” – Daniel Barbu.

Aceasta este declaraţia cu care Daniel Barbu a impresionat audienţa la Liga Aleşilor Locali ALDE. Bineînţeles, omul a fost ovaţionat şi multe lacrimi au curs la auzul acestor vorbe profunde.

Revenind la ideea iniţială, după o asemenea afirmaţie, părerea despre un fost ministru al Culturii, doctor în istorie, s-ar putea schimba radical. Te las să-ţi imaginezi acum dialogul cu domnul doctor, dacă ţi-ar spune în faţă detalii despre cât de periculoasă este meseria de politician.

Te-ai relaxat?

Barbu a demisionat pe 12 decembrie 2014 din funcţia de ministru al Culturii după ce a făcut o comparaţie între importanţa finanţării programului anti-HIV/SIDA şi cea a festivalurilor culturale. O altă reuşită a politicianului.

Răspunsul unui militar român, rănit în Afganistan

„Îi ofer o excursie all inclusive în Afganistan. Unde preotul ne citeşte de fiecare dată când ieşim din bază. Acolo Dumnezeu ştie dacă te mai întorci sau nu. Mi se pare incredibilă comparaţia”, a spus Marius Apostol, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi „Sfântul Dimitrie”, militar în Armata Română, rămas cu dizabilităţi în urma unei explozii a unui dispozitiv improvizat din Afganistan.


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
0
WTF
Radu N. Constantinescu
Fost blogger. Momentan îmi dau cu părerea.

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *