Există magazine complet automatizate, fără personal uman

2 min


Acum câţiva ani a apărut ideea unui market în care totul să fie automatizat. Trebuie doar să intri, să-ţi iei ce vrei de pe raft şi să pleci, iar la ieşire plăteşti de pe aplicaţia mobilă contravaloarea produselor.

În China s-a pus în practică această idee. Conceptul a luat naştere în Silicon Valley, dar chinezii sunt primii care au pus-o în practică: un supermarket complet digital, fără personal uman.

Minimarketul complet automatizat şi fără vânzători se află amplasat discret într-o zonă industrială din Beijing. Acesta se doreşte a fi magazinul viitorului. Clientul intră în incintă cu ajutorul aplicaţiei, îşi alege produsele şi plăteşte tot prin aplicaţie.

„În incintă sunt amplasate cinci camere video. Dacă vreun client fură sau încearcă să iasă fără să plătească, cei de la service îl somează să-şi achite cumpărăturile” – afirmă Liu Zhiye, managerul magazinului.

Produsele disponibile sunt tipice unui minimarket: snacks-uri, băuturi, produse de igienă. Clienţii vin în pauza de prânz de la birourile din apropiere şi îşi cumpără uşor produsele de care au nevoie.

Ce facem cu hoţii?

Evident, mai ales fiind obişnuiţi cu metehnele tradiţionale, nu ai cum să nu te gândeşti că hoţii pot opera în voie în aceste magazine.

Marfa este asigurată electronic. La casă, aceasta este scanată automat, iar clientul plăteşte prin aplicaţia de pe telefon. „Îmi place aşa. Nimeni nu se uită la tine. Iei ce-ţi trebuie, plăteşti şi gata” – spune un client.

Bingobox, cu sediul la Beijing, este una dintre firmele care deţin astfel de magazine fără personal uman.

Compania are deja 200.000 de minimarket-uri în China, care funcţionează în mod corespunzător. „Rata furturilor este mai mică la noi, comparativ cu supermarketurile tradiţionale, de nici măcar 0,1%.” – afirmă Chen Zilin, fondatorul companiei Bingobox. Acest lucru se datorează în mare măsură şi faptului că accesul în magazin se realizează prin aplicaţia mobilă.

Să fie acesta viitorul supermarketurilor?


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
2
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
1
Cool
WTF WTF
0
WTF
Otilia

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *