Cei mai mulţi dintre noi avem lucruri pe care regretăm că nu le-am făcut mai din timp, sau care ne-ar fi ajutat dacă le acordam atenţie la momentul potrivit.

Da, ştiu, niciodată nu e prea târziu, dar de cele mai multe ori e bine să faci lucrurile la timpul lor.

lucruri pe care trebuia sa le stiuAşadar, iată o listă cu unele lucruri pe care le-am conştientizat până acum, din propria experienţă sau din relatările apropiaţilor şi pe care ţi le recomand:

1. Citeşte cât de mult poţi

Şi pe mine mă lua somnul în liceu când aveam de citit o carte pentru a doua zi, iar eu nici măcar nu mă obosisem să merg la bibliotecă. Însă vei fi surprins cât de mult te ajută cititul. Important e să conştientizezi singur că e un mod de a te relaxa, de a-ţi antrena mintea şi a te face să gândeşti altfel, mai bine, mai rapid.

2. Lumea te vrea prost

De la bănci la emisiunile de teleshopping, toţi au nevoie să te ţină prost. Nu e deloc greu să obţii bani de la un om prost, fiind foarte uşor de manipulat şi de condus. Dacă vrei bunăstare şi fericire, acordă interes educaţiei tale.

3. Şcoala nu te face deştept

Nu de multe ori am auzit despre cei care aveau în şcoală 10 pe linie, dar încă se chinuie de pe o zi pe alta. Nu vreau să fiu înţeles greşit! Şcoala are rolul ei, însă oferă aceleaşi informaţii tuturor, în mod egal. Aici depinde de fiecare cum le percepe şi cum pune în practică ce am spus la punctul 2.

• CITEŞTE ŞI:  Dacă nu ai vreun talent, poţi avea o carieră de succes?

4. „Fură” cât poţi de mult din experienţa altora

Mai ales din cea a oamenilor mai în vârstă. Învaţă din greşelile lor, dar totodată nu te lăsa orbit de succesele lor. Experienţa chiar este un profesor: dur când e vorba de experienţa ta, bun când e vorba de a celor din jur.

5. Ai încredere în instinctele tale şi fii curajos

Asta nu înseamnă să mergi la ruletă şi să pui salariul pe roşu doar pentru că ai tu o presimţire că te vei îmbogăţi. E ca atunci când voiai să ridici mâna la matematică, dar ceva parcă nu te lăsa, iar un alt coleg oferă răspunsul tău şi se dovedeşte a fi corect. Ei bine, cam aşa pierzi o oportunitate din cauză că nu ai încredere în tine.

6. Odihneşte-te bine

„Lasă că am timp să dorm destul după ce mor”, ţi se pare cunoscut? Poţi dormi mult după ce mori, dar cât eşti în viaţă, devii ineficient dacă-ţi privezi organismul de odihnă. Încă ai de făcut lucruri importante pe lumea asta.

7. Nu încerca să schimbi pe nimeni

Mai ales într-o relaţie de dragoste. Deşi ai impresia că faci o faptă bună, de fapt o faci pentru tine, iar persoana respectivă nu se va simţi chiar ok. Poţi da unele sfaturi, însă nu insista. Tuturor ne place să fim cum vrem noi, cum ne simţim mai bine şi nu cum cred alţii că ar trebui să fim. Mai bine cauţi alte persoane decât să încerci să le schimbi.

8. Dacă vrei să te simţi bogat, începe să numeri lucrurile pe care le ai şi pe care banii nu le pot cumpăra. 

9. Alege-ţi un proiect măreţ pe viitor

şi începe uşor-uşor să-l dezvolţi. Destule lucruri se petrec în viaţă dacă nu ai un astfel de proiect, dar de ce să nu se petreacă şi mai multe? Planifică-ţi timpul şi setează-ţi ţinte pe care va trebui să le atingi progresiv. Vei vedea altfel lucrurile.

• CITEŞTE ŞI:  10 lucruri pe care trebuie să le faci zilnic pentru a deveni mai deştept

10. Fă sport

Mişcarea este foarte importantă. Te menţine sănătos şi cu chef de viaţă. Dacă ai ocazia să faci un sport cât eşti încă tânăr, fă-o! Chiar dacă nu ajungi sportiv de performanţă, te va ajuta oricum această experienţă.

Publicitate
Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele