Ştim cu toţii că ruşii sunt ceva mai deosebiţi faţă de celelalte naţii. Bine, nici noi nu suntem tare departe în unele cazuri, dar mai avem puţin până la acel nivel.

Să sperăm totuşi că nu vom ajunge.

Hai să vedem câteva momente comice, care se puteau întâmpla doar în Rusia.

„A zis cineva că e frig? Moda trebuie urmată, indiferent de vreme. Iar dacă am văzut la TV că ăsta e noul trend, mă supun!”

Imaginea asta pare să răspândească ceva tristeţe…

De la alcool…

„Crezi că e o poziţie bună, iubi?”

Categoric. Ce poţi să-ţi doreşti mai mult?

Ei bine, despre asta vorbeam.

Imaginea asta o putem vedea şi pe străzile din ţara noastră…

Publicitate

Un cal de firmă

Cu un proprietar foarte cool. Deloc cocalar.

O tânără modestă şi timidă.

Când bebeluşul se lasă de lapte, trece la următorul nivel.

„Uhu, uite, mi-a luat foc părul! Cât de tare e asta?”

O tânără hipsteriţă, dornică să strângă nişte like-uri.

Sau poate e mai bine aşa, decât să speli vase după masă…

Un programator adevărat, programează oriunde!

Cred că s-a stricat maşina.

Altfel nu ştiu de ce nu se mai mişcă de pe loc…

O chestie drăgălaşă şi deloc înspăimântătoare, perfectă pentru sărbătorile de Paşte!

Şi acest moment pare cunoscut? 

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Un bărbat beat a încercat să deschidă uşa unui avion în timpul zborului

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele