Fluturii nu se bucură prea mult timp de viaţă. De aceea, aceste insecte superbe sunt date mereu exemplu în discursurile motivaţionale.

În funcţie de ordinul din care fac parte, de zona din care provin şi de perioada din an în care se nasc,  durata de viaţă a fluturilor variază între câteva zile şi câteva luni.

Romy este designer vestimentar, care îndrăgeşte animalele.

Într-o zi a găsit în curtea sa un fluture cu aripa ruptă.

Fluturele era din specia Monarh, iar viaţa sa urma să se sfârşească mult mai repede decât era cazul.

Fluturele avea o aripă ruptă şi nu mai putea zbura. Soarta lui părea pecetluită.

Astfel arăta fluturele când a fost găsit

fluture cu aripa ruptă

Norocul acestui fluture a fost femeia care s-a hotărât să-şi încerce calităţile de chirurg şi să-i ofere o nouă şansă la viaţă.

Fluturele Monarh are o durată de viaţă relativ mare, ajungând să trăiască până la 5 luni.

De-a lungul vieţii, acest fluture călătoreşte distanţe impresionante, de circa 4.000 km, hrănindu-se pe timpul zborului cu nectarul florilor de câmp şi din smârcuri.

Romy a luat fluturele care se învârtea într-un cerc, încercând să zboare, şi l-a pus pe „masa de operaţie”.

Publicitate

Masa improvizată de operaţie

care conţinea un prosop, un umeraş de haine, întăritor, pensetă, beţişoare de urechi şi pudră de talc.

„Pacientul” a trebuit imobilizat pe durata intervenţiei

După o operaţie reuşită, fluturele a revenit la viaţă

fluture cu aripa ruptă

I-a fost destul de greu să controleze aripa îmbunătăţită

După o zi de odihnă şi o masă plină de nectar, fluturele este gata de drum!

fluture cu aripa ruptă

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele