Ştim cu toţii cât de supărător poate fi un coş care apare fix înainte de un eveniment important. Domnişoarele tind să facă o adevarată dramă din asta, iar planurile le pot fi date peste cap de un banal coş.

Totuşi, de adevăratele drame au parte persoanele care au probleme grave cu acneea.

Şi când zic grave, mă refer la coşuri oribile care apar pe zone întinse, pe corp şi pe faţă, de care nu prea poţi scăpa.

Au loc depresii şi chiar sinucideri din acest motiv, întrucât tinerii au impresia că nu vor scăpa niciodată de coşuri, iar viaţa lor nu are niciun sens în acest mod.

Se întâmplă, în cazuri mai grave, ca nici tratamentele cu medicamente împotriva acneei să nu fie foarte eficiente, iar atunci începe panica.

Am auzit recent de un leac băbesc, ca să zic aşa, care se poate încerca pentru tratarea acneei, folosind chestii care, probabil, deja le ai în casă.

Doar trebuie să încerci, înainte să plăteşti bani grei pe tratamente costisitoare, care nu-ţi oferă nicio garanţie.

cum să scapi de acnee

Ca să nu mai lungim suspansul: este vorba despre un tratament cu salată verde.

Salata este foarte bogată în vitaminele A, C, E, B1, B2, B3 si B6, calciu, magneziu, fier şi cupru şi se spune că ar avea efecte miraculoase asupra tenului acneic.

Iar rezultate apar după doar trei zile!

Publicitate

Cum să scapi de acnee folosind salata

Ai nevoie de două frunze de salată verde, o linguriţă de bicarbonat de sodiu, 300 de ml de apă şi două linguriţe de miere.

Speli bine frunzele de salată verde, apoi le tai mărunt şi le pui la fiert, la foc mic, cu apa într-un ibric.

• CITEŞTE ŞI:  10 trucuri uimitoare pentru a mânca mai puţin

După circa 60 de minute, separi partea lichidă de cea solidă.

Lichidul rezultat se lasă să se răcească.

După ce s-a răcit, trebuie să amesteci lichidul cu mierea şi bicarbonatul, până când veţi obţine un preparat omogen. Lichidul trebuie păstrat la rece.

Seara, înainte de culcare, aplică amestecul rezultat pe faţă şi lasă-l să acţioneze până dimineaţă.

Dacă nu poţi dormi cu faţa în sus, s-ar putea să murdăreşti lenjeria. Totuşi, fă un efort şi încearcă!

Efectele ar trebui să apară în doar trei zile! Dacă ai de gând să foloseşti acest tratament, spune-mi cum a fost!

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele