În lume există 135 de sculpturi miniaturale în lemn, care datează din secolul al XVI-lea. Aceste sculpturi sunt atât de bine lucrate, încât i-au pus în dificultate şi pe oamenii de ştiinţă, cărora le-a fost greu să găsească povestea care a dus la crearea acestor opere de artă în miniatură.

Recent, cercetătorii au reuşit să adune din mai multe colţuri ale lumii câteva dintre aceste sculpturi incredibile, iar în urma unor investigaţii amănunţite, au ieşit la iveală căteva detalii foarte interesante.

Se crede că sculpturile au fost create într-o perioadă anume – şi relativ scurtă – a secolului al XVI-lea, undeva între anii 1500-1530, în regiunea Flandra (azi parte a Belgiei) sau în Olanda.

Sculpturile au fost create la comandă

O nouă categorie de comercianţi a revoluţionat sculptura miniaturală în lemn, creând aceste obiecte religioase, de o calitate superioară, la comandă, bineînţeles pentru o clasă socială care îşi permitea să achiziţioneze la un preţ ridicat astfel de „bijuterii”.

Ascensiunea a fost rapidă, dar şi declinul pe măsură. Reforma religioasă a făcut ca aceste obiecte să nu mai fie „la modă”, ieşind astfel din uz.

Cum au fost create sculpturile

Folosind un micro computer tomograf şi un software de analiză 3D, oamenii de ştiinţă au reuşit să observe cât de bine lucrate au fost aceste obiecte si care este secretul lor.

Straturile interioare sunt unite prin legături ascunse atât de bine, încât se pot observa doar cu un microscop sau cu ajutorul razelor X. Legăturile sunt făcute prin nişte pini atât de mici, încât nu sunt vizibili cu ochiul liber.

• CITEŞTE ŞI:  Amou Hadji , cel mai murdar om din lume, care nu s-a mai spălat timp de şapte decenii

Cu toate acestea, cercetătorii nu au reuşit să înţeleagă procesul prin care au fost create sculpturile, fiind descoperite şi urme de aur şi alte materiale care au dus la forma finală a obiectelor.

Cercetătorii au studiat în laborator obiectele vechi de 500 de ani

Au fost create între anii 1500-1530, în regiunea Flandra (azi parte a Belgiei) sau în Olanda

Continuarea pe pagina următoare

Publicitate
Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele