Cele mai periculoase clanuri interlope din lume (VIDEO)

1 min


Când vine vorba de găşti, clanuri sau carteluri, cu toţii ştim cât de periculoase pot fi.

Cu siguranţă ai auzit poveşti, ai văzut filme sau imagini cu ce pot face aceste găşti certate cu legea, însă ele chiar există şi fac destule victime dacă treburile nu funcţionează după cum vor ei.

Dar care sunt cele mai periculoase clanuri din lume?

Evident, nu putem să-i includem pe interlopii de pe meleagurile noastre, deşi ştim renumele lui Clămparu, de exemplu. Ştim cât de violenţi erau membrii grupării conduse de Cap de Porc, însă pentru a fi în top la nivel mondial, contează mai multe lucruri.

Se pot enumera câteva, precum Sinaloa, Nuestra Familia sau Mungiki. Dar numărul găştilor de pretutindeni este imposibil de precizat, asta şi datorită regimurilor diferite de funcţionare. Unele găşti le oferă membrilor posibilitatea de a activa independent.

Printre cele mai periculoase găşti interlope din lume, fără a le pune neapărăt într-o ordine anume, putem enumera următoarele:

  • Latin Kings
  • The Crips
  • The Bloods
  • Vagos
  • 18th Street Gang
  • Hells Angels
  • MS-13 (Mara Salvatrucha)
  • Cosa Nostra
  • Aryan Brotherhood
  • Yakuza


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
2
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
4
LoL
Cool Cool
3
Cool
WTF WTF
0
WTF
Sandra

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.