România are cea mai tânără bunică din lume: o tânără de 23 de ani, care a devenit mamă la 12 ani

3 min


Când vine vorba despre recorduri cu care nu am avea de ce să ne mândrim, România se află mereu în top.

„Suntem pe primul loc având cea mai tânără bunică din lume, avem bunică care are 23 de ani şi care a fost mamă la 12 ani. Este îngrozitor să trăieşti aşa ceva, pentru că asta înseamnă că acea mamă a fost lipsită total de mijloace de educaţie. (…) Educaţia sexuală a copiilor este esenţial ca să fie începută în şcoli”, a spus preşedintele Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), Valeria Herdea.

Rifca Stănescu este cea mai tânără bunică din lume. Aceasta s-a căsătorit la vârsta de 11 ani, soţul ei fiind doar cu doi ani mai mare decât ea.

Femeia şi-a născut primul copil, pe Maria, când avea doar 12 ani.

Deşi a fost sfătuită de mamă să nu îi urmeze exemplul, Maria a rămas şi ea însărcinată la doar 11 ani, născându-l pe Ion.

Rifca îşi iubeşte nepotul, în vârstă de doi ani acum, dar mărturiseşte că şi-ar fi dorit mai mult pentru fiica sa. Aceasta susţine că a sfătuit-o, în zadar, să nu renunţe la şcoală.

Aparent, nu au fost suficiente sfaturile mamei, care, la rândul său, nu a avut parte de o educaţie eficientă.

Specialiştii susţin că tinerele mame ajung în aceste situaţii din cauza educaţiei precare. Cu toate acestea, populaţia României este într-o continuă scădere, fenomen care nu pare să intereseze autorităţile.

Cea mai tânără mamă din lume

cea mai tanara bunica din lume
Cea mai tânără mamă din lume (dreapta) şi cea mai tânără bunică din lume (stânga)

Cu toate acestea, Rifca nu este cea mai tânără mamă din lume.

Lina Medina, în vârstă de cinci ani, a intrat în istoria medicinei pentru că a devenit mamă la această vârstă fragedă.

La 5 ani a început să îi crească abdomenul, iar părinții ei au crezut că este acțiunea unor forțe malefice și a fost supusă la diverse ritualuri.

Lina avea aparatul reproducător dezvoltat complet, primul ciclu menstrual aparând când fata avea doar doi ani jumate. Mental însă, ea nu depăşise vârsta reală de cinci ani.

Cu toate acestea, a adus pe lume un băieţel sănătos, care s-a dezvoltat corespunzător.


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

Care este reacţia ta?

Furios Furios
4
Furios
Trist Trist
9
Trist
Drăguţ Drăguţ
3
Drăguţ
La naiba La naiba
5
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
4
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
4
Îmi place
LoL LoL
3
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
13
WTF
Radu N. Constantinescu
Fost blogger. Momentan îmi dau cu părerea.

One Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.