Dacă nu eşti chiar tu în situaţia asta, sunt sigur că atunci când erai mic, ai avut colegi şi colege care, să zicem, nu erau tocmai cei mai frumoşi din gaşca ta.

Durdulii, cu ochelari cu lentilele cât fundul de borcan, puţină acnee, o tunsoare oribilă sau îmbrăcăminte dubioasă, sunt doar câteva detalii care le acordau celor despre care am vorbit mai sus titlul de „Răţuşca cea Urâtă”.

Probabil atunci nu înţelegeai prea bine povestea, ori nu bănuiai nicio clipă că ar putea fi vorba doar de o transpunere a realităţii.

Timpul a trecut, iar răţuştele de care toată lumea făcea mişto s-au schimbat puţin…sau puţin mai mult! Unele s-au schimbat atât de mult, încât au devenit lebede!

Dacă stai să te gândeşti mai bine, pun pariu că o astfel de răţuşcă a avut la un moment dat o pasiune pentru tine, însă nu ai băgat-o în seamă, pentru că erai un bobocel drăguţ. Apoi, când ai văzut transformarea, ai rămas cu gura căscată.

Recunoşti? 😀

Hai să aruncăm o privire peste câteva transformări uimitoare!

Genul tocilar

Probabil că nu era cel mai popular puşti din liceu.

Din nou.

La fel şi această domnişoară.

Publicitate

Superbă

Adolescenta din stânga nu promitea la fel de mult interes precum femeia superbă din dreapta.

Celebritate

Domnişoara de mai jos a ajuns celebră tocmai prin prisma faptului că reprezenta un etalon al tocilarilor.

Timpul trece

Iar oamenii se schimbă.

Înţelegi?

Dovezi există extrem de multe în susţinerea acestei teorii.

Transformare

Domnişoara de mai jos părea un băiat în adolescenţă.

• CITEŞTE ŞI:  Un paznic plictisit a desenat ochi pe o pictură de 1 milion $: „Three Figures” de Anna Leporskaya

Gândeşte-te!

Cunoşti şi tu astfel de persoane care s-au transformat complet după o adolescenţă care nu le dădea prea mari şanse?

Se observă schimbarea?

Eu zic că este mai mult decât evidentă!

Încă un exemplu.

Iar lista poate continua.

La nesfârşit.

Chiar dacă a avut o tunsoare deosebit de urâtă, domnişoara a devenit superbă.


Acelaşi model

Acelaşi lucru li se întâmplă şi băieţilor.


Publicitate



Nici vedetele nu s-au născut incredibil de frumoase.

Unele dintre ele au cunoscut din plin procesul de transformare din Răţuşca cea Urâtă într-o lebădă uimitoare!

RYAN SEACREST

ZAC EFRON

GEORGE CLOONEY

MEGAN FOX

TAYLOR SWIFT

MATTHEW LEWIS

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele