10 lucruri bizare găsite în corpul uman şi cum au ajuns ele acolo

9 min


Există oameni care au obiceiuri culinare obişnuite şi mănâncă chestii pe care le considerăm cu toţii normale.

Dar există şi o categorie de oameni care nu se încadrează în „normal”.

Cu sau fără voia lor.

Vom vedea în lista de mai jos despre ce este vorba.

10 lucruri bizare găsite în corpul uman

#10. Baterii

baterii inghitite

Deşi cei mai mulţi dintre noi ştim că bateriile nu sunt bune pentru consumul uman, se întâmplă ca acestea să fie consumate.

De obicei, copiii sunt cei care înghit baterii.

Din păcate, bateriile înghiţite nu cauzează doar dureri abdominale.

În fiecare an, există cazuri în care copiii mor în urma sângerărilor interne cauzate de înghiţirea bateriilor.

Un sfat util ar fi să ţii bateriile departe de copii, pentru a evita orice fel de incident.

Iar dacă vrei să mănânci ceva cu totul ciudat, să ştii că bateriile nu sunt cea mai bună soluţie.

#9. O cheie

cheie inghitita

Un student la cibernetică a participat la o petrecere la care a băut peste măsură.

Prietenii săi şi-au dat seama de acest lucru şi au decis că e momentul ca băiatul să fie dus acasă.

Dar băiatul nu a fost de aceeaşi părere.

Aşa că s-a dus la uşa locuinţei în care se ţinea petrecerea, a luat cheia şi pur şi simplu a înghiţit-o.

A fost dus la spital, i s-a făcut o rază, iar cheia a fost identificată în stomac.

Constatând că nu-i va pune viaţa în pericol, medicii au trimis petrecăreţul acasă, spunându-i să lase natura să-şi urmeze cursul.

Cheia a fost recuperată a doua zi.

#8. Un cui

cui

Când auzi că cineva tocmai a înghiţit un cui, poţi avea tendinţa de a zâmbi ştrengăreşte şi a te bucura că cineva înţelege mai multe.

Dar, atunci când o persoană înghite un cui la propriu, s-ar putea ca lucrurile să nu mai fie la fel de amuzante.

A fost şi cazul unui tâmplar din China, care ţinea un cui între buze, cum obişnuiesc meşterii.

Tâmplarul a tuşit puternic, iar în momentul în care a inspirat, a tras şi cuiul, care i-a ajuns în plămânul drept.

Omul a fost transportat la spital, unde a fost supus la o intervenţie cu un bronhoscop. Dar, în momentul în care medicul era aproape să scoată cuiul, tâmplarul a tuşit din nou, iar de această dată cuiul s-a oprit în plămânul stâng.

În cele din urmă, medicii au reuşit să scoată cuiul, iar bărbatul a supravieţuit.

#7. Instrumente chirurgicale

Daryoush Mazarei, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a început să acuze dureri abdominale puternice, în urma unei intervenţii chirurgicale.

Deşi acuza dureri şi disconfort fizic, medicii i-au spus bărbatului că nu e nimic în neregulă cu el.

În cele din urmă, doctorii au decis să-i facă o radiografie.

Surpriza a fost uriaşă.

S-a constatat că medicul care l-a operat iniţial uitase două instrumente medicale în interiorul bărbatului.

Eroarea a fost îndreptată. Bărbatul a fost operat din nou, iar instrumentele au fost înlăturate.

#6. Un telefon mobil

Unele lucruri pe care oamenii le consideră obişnuite, au o valoare mai mare în unele condiţii.

De exemplu, un telefon mobil este extrem de valoros într-o închisoare.

Întrucât voia să facă bani într-un mod oarecum uşor, un deţinut din San Salvador s-a gândit să înghită un telefon mobil pentru a-l introduce în închisoare.

Omul a avut ceva probleme când a trebuit să-l recupereze, acuzând dureri abdominale.

Bineînţeles, bărbatul a fost prins şi i s-a adăugat un spor la pedeapsă.

#5. Un set de tacâmuri

linguri si furculite inghitite
Tacâmurile înghiţite de Margaret

Margaret Daalman, o femeie din oraşul olandez Rotterdam, a mers la spital, acuzând dureri abdominale groaznice.

Ceea ce nu e atât de bizar, având în vedere că femeia înghiţise nu mai puţin de 78 de linguri şi furculiţe.

78!!!

Femeia suferea de tulburări de personalitate şi a început să înghită argintăria fără să ştie de ce face acest lucru.

„Pare să sufere de o dependenţă ciudată, o obsesie în ceea ce priveşte tacâmurile. De fiecare dată când se aşeza la masă, ignora mâncarea, fiind atrasă de tacâmuri”, a spus unul dintre medicii care au operat-o pe Margaret.

#4. Pietre de râu

O fată din oraşul Foshan, China a înghiţit circa 20 de pietre de râu, în urma unei certe cu iubitul său.

Avea să constate ulterior că aceasta nu a fost cea mai bună idee a sa.

Fata credea că pietrele vor ieşi în mod natural, însă, după cum era de aşteptat, a întâmpinat ceva probleme.

A început să aibă dureri îngrozitoare, iar într-un final a mers la spital pentru a-i fi scoase pietrele din corp.

#3. Inel de logodnă

O femeie pe nume Kaitlin Whipple a înghiţit inelul de logodnă pe care iubitul său dorea să i-l ofere într-un mod neobişnuit.

Prin neobişnuit mă refer la faptul că bărbatul a bagat inelul într-o băutură, iar femeia l-a dat pur şi simplu pe gât.

În cele din urmă, cei doi au recuperat inelul, însă, foarte probabil, imaginea nu a fost tocmai una romantică.

#2. Un avion şi alte obiecte

om care mananca metal
Michel Lotito mâncând o roată de bicicletă

După cum spuneam, unii oameni ingerează din greşeală lucruri nedorite, în timp ce alţii fac acest lucru intenţionat.

Michel Lotito a fost un individ ce se încadrează în cea de-a doua categorie.

Bărbatul obişnuia să consume obiecte pe care nimeni nu le-ar mânca în mod normal.

Printre acestea se numără obiecte de metal, sticlă sau cauciuc, precum biciclete, televizioare sau un avion.

Da! Omul a mâncat un avion. Un Cessna 150 mai exact.

I-au trebuit aproape 2 ani pentru a mânca avionul, însă Lotito l-a înfulecat.

Bărbatul nu s-a îmbolnăvit în urma consumului de obiecte neobişnuite, deşi unele erau considerate otrăvitoare.

Bărbatul avea intestinele mult mai groase decât era normal, iar acidul gastric era neobişnuit de puternic.

Lotito a murit la vârsta de 57 de ani, din cauze naturale.

#1. Un fetus uman

fetus in fetus

Sanju Bhagat, un bărbat din India, a fost luat peste picior toată viaţa din cauza burţii uriaşe pe care o avea, raportată la un corp mai degrabă slab.

Bărbatul avea probleme de respiraţie, iar într-o noapte a ajuns la spital din această cauză.

Medicii au decis să-l opereze pe Sanju pentru a-i îndepărta ceea ce credeau că este o tumoră.

Spre surprinderea tuturor, din interiorul lui Sanju a fost scos un fetus uman, parţial dezvoltat.

Fenomenul se numeşte „fetus in fetu”, şi se dezvoltă la una din 500.000 de persoane.


Apreciază articolul


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
1
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
2
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
4
WTF
Vladimir

Fotograf. Şi blogger.

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.