În lume există nenumărate locuri secrete, bine ascunse sau bine păzite, atat guvernamentale, cât şi private.

Multe dintre aceste locuri sunt cu adevărat impresionante.

Au sisteme de securitate sofisticate, bazate pe ultimele noutăţi din domeniul tehnologic sau sunt amplasate în zone greu accesibile, foarte bine păzite.

Am pregătit în lista de mai jos 10 dintre cele mai securizate locuri din lume, care sunt ţinute departe de ochii publicului.

10 dintre cele mai securizate locuri din lume

#10. Metroul 2 Moscova, Rusia

metrou rusia

Rusia are un sistem de linii de metrou paralele cu cele ale metroului public din Moscova. Se presupune că a fost construit în timpul lui Stalin. Lungimea Metroului 2 se zvoneşte că ar depăşi-o pe cea a celui public.

Se spune că ar avea patru linii şi are o adâncime de la 50 până la 200 de metri şi că face legătura între Kremlin şi cartierul Serviciului General de Securitate, aeroportul Vnukovo 2 şi un oraş subteran la Ramenki, la care se adaugă alte locuri de importanţă naţională.

În 1994, mai mulţi muncitori care au săpat în zonă au găsit accidental urme ale sistemului subteran. Cu toate acestea, nu au fost făcute publice mai multe informaţii.

#9. Penitenciarul ADX Colorado, SUA

Deşi există numeroase închisori extrem de bine păzite în lume, penitenciarul ADX, din oraşul Florenţa, SUA are ceva special.

Penitenciarul ADX este supranumit „Alcatrazul râurilor”.

Celulele sunt făcute din piatră, iar chiar paturile și chiuvetele cu paturi sunt realizate din beton.

Există capcane laser peste tot în interior, iar ușile sunt controlate de la distanță.

Publicitate

Toți ofițerii de securitate din această închisoare pot trage să ucidă dacă suspectează o tentativă de evadare.

• CITEŞTE ŞI:  Adolescentul care a plutit timp de 49 de zile în derivă, fără mâncare şi apă

#8. HavenCo, Sealand

Sealand este o micronaţiune, fondată în anul 1967, situată la aproape 10 km distanță de coasta Suffolk, Anglia, care pretinde autoritate asupra spațiului maritim cu același nume din jurul insulei.

Ţara este, de fapt, o platformă maritimă, construită de armata britanică în cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru a se apăra de atacurile maritime sau aeriene care se concentrau la revărsarea fluviului Tamisa.

Fortul a fost ocupat de către acoliții lui Paddy Roy Bates, un fost ofițer al armatei britanice aflat la acea vreme în conflict cu autoritatea britanică din cauza unui post de radio pirat.

De atunci apără permanent, atât juridic cât și cu armele, existența principatului și cere comunității internaționale recunoașterea independenței și suveranității Principatului Sealand după normele dreptului internațional existent.

În anul 2000 a fost fondată HavenCo, o companie ce oferea servicii de găzduire pe internet, care nu avea prea multe reguli cu privire la conţinutul încărcat pe serverele lor.

#7. Global Seed Vault, Norvegia

cele mai securizate locuri din lume

Global Seed Vault este un depozit de semințe aflat în Longyearbyen, Insula Svalbard, ce aparține de Norvegia. Acesta este situat la aproximativ 1300 km distanță de Polul Nord.

Scopul său este de a păstra cât mai multe semințe ale unor specii de plante în eventualitatea unei apocalipse.

A fost inaugurat la 26 februarie 2008. Peste 1,5 milioane de mostre diferite de semințe de culturi agricole au fost deja introduse aici.

#6. Buncărul Pionen, Suedia

cele mai securizate locuri din lume wikileaks

Centrele de date ale Bahnhof sunt situate într-o peșteră de 100 de metri adâncime.

Furnizorul suedez de conexiuni broadband Bahnhof, proprietarul buncărului, a confirmat pentru revista Forbes că o parte dintre serverele Wikileaks – site-ul de Internet specializat în informaţii secrete care a publicat mai multe documente secrete – sunt păstrate la Pionen, centrul de date convertit dintr-un buncăr nuclear construit în timpul Războiului Rece.

• CITEŞTE ŞI:  Ius osculi, "dreptul la sărut" care putea condamna o femeie la moarte

Ferma de servere„, cum este poreclit centrul din Pionen, a fost săpată 30 de metri în interiorul unui munte de granit, are o singură intrare, protejată de o uşă din oţel cu o grosime de 50 de centimetri.

#5. Menwith Hill, Regatul Unit

cele mai securizate locuri din lume

Este un loc cunoscut pentru legăturile cu reţeaua de spionaj Echelon. Baza Menwith Hill este situată lângă Harrogate în nordul Yorkshire-ului, Anglia.

Este cea mai mare staţie de monitorizare electronică din lume, care deserveşte atât Regatul Unit al Marii Britanii, cât şi Statele Unite.

Aici este cheia reţelei mondiale de supraveghere electronică şi spargerea codurilor secrete, adică „hacking”.

#4. Depozitul de aur al Băncii Angliei

aur marea britanie

Pivnițele băncii naționale ale Marii Britanii au fost construite special pentru a înmagazina rezervele de aur. În interiorul zidurilor sale, care rezistă bombardamentelor aeriene, se află peste 4.600 de tone de aur.

Accesul în interior se face numai pe baza recunoaşterii vocii, dar suplimentar există şi alte caracteristici complexe de securitate. Toți angajații de aici lucrează în condiții stricte de confidențialitate.

Cantitatea de aur depozitată aici era estimată în februarie 2012 la 156 miliarde lire sterline.

Poate că de aceea şi aurul României este ţinut în Marea Britanie.

#3. Banca Rezervelor Federale din New York

cele mai securizate locuri din lume

Adăposteşte aproximativ un sfert din aurul existent în lume şi este o adevărată cetate modernă.

Clădirea are 80 de metri înălţime, iar construcţia coboară în subteran până la 50 de metri. În ciuda faptului că este păzită cu cele mai sofisticate dispozitive de pe planetă, au existat şi temerari care au crezut că pot învinge sistemul.

• CITEŞTE ŞI:  Harry Houdini, magicianul care a sfidat moartea cu numerele sale periculoase

În octombrie 2012, un tânăr de 21 de ani a fost arestat, fiind suspectat că a vrut să arunce în aer Rezervele Federale, prin detonarea unei bombe de 450 kg. În timpul procesului el a pledat “vinovat” şi a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.

#2. Arhivele Vaticanului

arhivele vaticanului

Cea mai bine pazită instituţie din tot statul papal este Biblioteca Vaticanului.

Cei aproape 50 de km de rafturi pline cu documente au menirea de a ascunde informaţii despre scandaluri în care au fost implicate personalităţi importante, secrete şi descoperiri dintre cele mai şocante. Toate au fost păstrate în siguranţă de-a lungul a secole de tăcere şi discreţie.

Se spune că pot intra doar cercetătorii care au un scop întemeiat şi doar cu permisiunea Papei.

Chiar dacă cercetătorii au acces la arhive încă din 1881, acestea rămân închise pentru public.

#1. Area 51, SUA

area 51 cele mai securizate locuri din lume

Este imposibil să nu fi auzit diverse poveşti despre Area 51.

Zona 51 din Nevada, Statele Unite, este una dintre cele mai misterioase din lume. Deşi se spune că este vorba doar despre o instalaţie militară, conspiraţiile abundă.

Unele voci susţin că anume aici americanii efectuează cercetări ale armelor nucleare, în timp ce alţii spun că se produc diferite experimente asupra extratereştilor.

Oricare ar fi adevărul, zona este extrem de bine păzită. Orice persoană care încearcă să pătrundă fără drept este somată de militari, care ulterior deschid focul asupra sa.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele